Emoții pentru Cluj. Mai puțin de o lună până la desemnarea Capitalei Europene a Culturii în 2021

Foto: Dan Bodea

Cluj-Napoca și celelalte trei orașe aflate pe lista scurtă a competiției pentru obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii în 2021 se află pe ultima sută de metri până la momentul decisiv în care doar unul dintre ele va fi desemnat oraș câștigător.

Ultima etapă a competiției se va derula în perioada 15-16 septembrie 2016, prin audierea celor 4 orașe care au trecut de faza de preselecție în cursa pentru obținerea prestigiosului titlu: Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Timișoara. Înainte de această etapă, însă, în perioada 8-14 septembrie, vor avea loc vizite ale juriului competiției în cele patru orașe preselectate. În aceste zile, reprezentații Asociației Cluj 2021 Capitală Culturală Europeană pregătesc programul întâlnirii cu membrii juriului, în paralel cu pregătirea prezentării dosarului de candidatură la mijlocul lunii septembrie. „Fiecare oraș va avea nouă ore la dispoziție pentru a arăta juriului ceea ce este reprezentativ în oraș, în corelație cu programul și strategia prezentată în proiectul de candidatură. În acest moment lucrăm la programul vizitei”, a precizat pentru Transilvania Reporter Florin Moroșanu, președintele Asociației Cluj 2021 Capitală Culturală Europeană.

După o primă evaluare a dosarelor de candidatură în luna martie, echipa proiectului a avut la dispoziție cinci luni pentru a rescrie, la recomandarea juriului, întreaga aplicație a orașului cu următoarele obiective principale: dezvoltarea Clujului ca oraș european de referință în domeniul artei și al culturii, implicarea comunităților orașului într-un proiect comun capabil să schimbe destinul Clujului, să ne transforme dintr-o federație de comunități într-o uniune clujeană și să ne ajute să ne atingem potențialul de a acționa ca o comunitate și mobilizarea culturii pentru dezvoltarea durabilă a orașului prin consolidarea unei economii creative puternice, facilitând explorarea unor modele de coproducție la nivel cultural, economic și socio-urban. Aplicația finală a orașului Cluj-Napoca pentru a câștiga competiția națională și a deveni Capitală Culturală Europeană a fost asumată la începutul lunii august de Consiliul Local Cluj-Napoca.

Florin Moroșanu amintea atunci recomandările specifice adresate Clujului de membrii juriului competiției în luna martie, insistând asupra nevoii de a dezvolta mai puternic programul cultural, cu proiecte și colaborări concrete, de a se pune accent pe excelență și pe ceea ce înseamnă moștenire locală. „Ca detaliu foarte important, Dracula ar trebui să fie un subiect pentru Cluj. Juriul ne-a recomandat să propunem soluții pentru acest subiect. Pentru Europa, Clujul este poarta de intrare în Transilvania și, vrem, nu vrem, Transilvania înseamnă pentru turiști Dracula”, preciza în 4 august Florin Moroșanu.

Astfel, în conținutul cultural și artistic al aplicației a fost inclus, de exemplu, proiectul Transylvania Myths Europe găzduit de orașul Cluj-Napoca și alte câteva comunități pilot din județul Cluj, din Țara Moților, din zona saxonă a Transilvaniei, din Ținutul Secuiesc și din Munții Apuseni. În lista de programe a acestui proiect este propusă activitatea „Vânătorii mitului Dracula” prin care Discovery Channel este invitat să co-producă un documentar în care să demonteze mituri din Transilvania.

„Vom reface traseul mitului Dracula și vor stabili cât adevăr conține. Emisiunea va reprezenta invitația oficială lansată publicului european de a-și alege propriile mituri pe care să le demonteze. TRYsylvania, programul nostru de experiențe de tip rețea, invită localnici și turiști să propună, să descrie și să demonteze miturile din zona Transilvaniei. Odată ajunși în comunitățile pilot, vizitatorilor li se aduce la cunoștință, prin materiale promoționale (fluturași, broșuri, platforma noastră online) că au posibilitatea să se înscrie în programul de vânători de mituri. Va fi vorba despre ceva asemănător goanei după comori. Participanții vor primi o listă de mituri transilvănene din vecinătatea lor, de pe care își vor alege un mit, pe care urmează să-l confirme sau să-l infirme și astfel vor aduna puncte”, se precizează în textul aplicației Clujului, făcut public în data de 23 august, alături de aplicațiile revizuite ale celorlalte orașe, pe site-ul www.capitalaculturala2021.ro.

Printre alte proiecte care au în centru celebrul mit al lui Dracula este și un musical care ar urma să fie pus în scenă la Opera Națională Română din Cluj.

„Când străinilor li se menționează Transilvania, se gândesc în primul rând la Dracula. Deși e vorba despre o poveste de ficțiune, scrisă de autorul irlandez Bram Stoker, ea a devenit, între timp, vrem nu vrem, parte din marca locului. Musicalul Dracula e un spectacol de divertisment, compus de Frank Wildhorn, a cărui muzică aduce un pic aminte de muzica tradițională românească. Premiera a avut loc în 2001, în California, iar apoi spectacolul a fost jucat pe Broadway și pe alte scene din 12 țări de pe mapamond. Opera Națională Română îl invită pe Stephen Barlow să monteze Musicalul Dracula. Spectacolul va avea premiera în 2021 și va intra în repertoriul Operei Naționale din Cluj-Napoca”, se mai precizează în proiectul de candidatură.

Dosarele finale ale proiectelor de candidatură a orașelor la titlul de Capitală Culturală Europeană în scopul de a fi validate trebuiau trimise până la data de 12 august pe masa Ministerului Culturii, autoritatea de management care le transmite spre evaluare juriului de experți independenți.

Dosarul Clujului poate fi accesat la adresa www.capitalaculturala2021.ro. Potrivit calendarului oficial, între 15 – 16 septembrie, 2016, va avea loc reuniunea de selecție când se va afla numele orașului câștigător, urmând ca până la sfârșitul anului acesta să fie desemnat formal Capitală Europeană a Culturii.

Conceptul candidaturii Clujului la titlul de Capitală Europeană a Culturii este East of West, exprimând ideea că orașul este în egală măsură un oraş cosmopolit şi occidental în estul Europei și un oraş estic mijlociu, de provincie, în vestul continentului.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu