Dezbatere APPC: Oameni de afaceri și jurnaliști, în căutarea soluțiilor pentru ieșirea din criză a presei locale

Foto: Dan Bodea

O mare parte a jurnaliștilor din Cluj și reprezentanți ai mediului de business din oraș s-au întâlnit vineri la Liberty Technology Park pentru a dezbate, în cadru organizat, situația în care se află presa locală şi posibilele căi de redresare pe care le-ar putea urma.

Evenimentul a fost propus de Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC) și Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest pornind de la ideea că este în interesul tuturor să avem o presă de calitate. Când a început declinul presei locale din punct de vedere al credibilității ei, în ce măsură companiile sunt dispuse să investească în presa locală, sau ce i-ar convinge pe antreprenori să investească într-un produs de presă, au fost doar câteva dintre întrebările ridicate la dezbaterea „Criza presei locale în Europa post-adevăr”. Unul dintre reproșurile jurnaliștilor clujeni la adresa mediului de business a venit prin vocea moderatorului întâlnirii, Mihnea Măruță, care a întrebat de ce oamenii de afaceri nu vorbesc despre șantajele de presă la care sunt supuși. Chiar dacă oamenii de afaceri au plecat de la întâlnire cu senzația că nu li s-a cerut părerea neapărat, ci banii, iar jurnaliștii cu sentimentul că ceea ce au de făcut în continuare este să scrie un plan de business pe care să-l prezinte oamenilor de afaceri, luni, la prima oră, dezbaterea a fost una productivă.   

Printre invitații care au luat cuvântul în timpul dezbaterii s-au numărat Lucia Morariu (Eximtur), Mihaela Rus (Vitrina), Vasile Sebastian Dâncu (IRES), Daniel Metz (NTT Data), Ioan Rus (RMB Inter Auto), Voicu Oprean (AROBS), Gelu Trandafir (Freedom House România), dar și jurnaliști care activează în presa locală: Cosmina Fernoagă, Alin Golban, Tiberiu Fărcaș, Mihai Bacalu, Radu Vida, Sabin Gherman. De la dezbatere au lipsit reprezentanții administrației locale și județene, primarul Emil Boc și președintele Consiliului Județean Alin Tișe. Discuția a fost moderată de jurnalistul Mihnea Măruţă.

 „Noi, cei din APPC, dorim să începem un dialog deschis, pornind de la premisa că presa ne privește pe toți”, a transmis jurnalistul Remus Florescu, președintele APPC.

În debutul evenimentului a fost prezentat un sondaj realizat de Institutul Roman pentru Evaluare și Strategie (IRES) pentru APPC, având ca subiect percepția comunității clujene despre presa locală. Concluzia sondajului indică faptul că cea mai mare parte a locuitorilor Clujului s-au îndepărtat aproape definitiv de ceea ce înseamnă presă scrisă și mass media în general.

„Dacă vrem să reconstruim comunitatea clujeană, trebuie să pornim de la reconstrucția presei și cu atât mai valoros este din acest punct de vedere demersul din această seară”, a punctat sociologul Vasile Dâncu.

Un lucru alarmant al acestui sondaj, a spus Vasile Dâncu, este faptul că publicul din Cluj nu este familiarizat cu numele jurnaliștilor din presa locală.

Omul de afaceri Ioan Rus a precizat că mediul de business nu va investi niciodată într-un proiect care nu este clar definit și care nu are o finalitate și obiective țintă. „Pentru a investi într-un proiect de presă, oferta trebuie să fie considerată utilă, importantă și necesară. Alte criterii nu ar trebui să existe. Companiile mari, care reprezintă alte mari companii din lume, trebuie să respecte reguli și proceduri. Acelea domină decizia pe care o luăm la nivel de companie”, a precizat Ioan Rus.

Foto: Dan Bodea

Tot în cadrul dezbaterii a fost adus în discuție și subiectul șantajului de presă.

Omul de afaceri Daniel Metz, CEO al companiei NTT Data, a vorbit despre viitorul presei și de ce este pregătit să investească în propriul proiect media. „Societatea se transformă, avem de-a face cu alte generații și trebuie să înțelegem că aceste generații își doresc o informație echilibrată, își doresc informații reale, își doresc să afle mai mult despre fapte și mai puțin despre speculații”, a spus Daniel Metz.

Mihaela Rus, directorul general Vitrina Advertising a adus în discuție cât de greu este să îți construiești o reputație și cât de ușor este să o strici. „Ne sabotăm orașul și țara dacă acceptăm informații neadevărate despre antreprenori și companii. Nu știu dacă toată presa clujeană face parte din APPC, dar cred că derapajele și informațiile neadevărate ar trebui sancționate din interior. Altfel, vă lăsați sabotați”, a transmis Mihaela Rus, recomandând jurnaliștilor să refuze ofertele de angajare venite din partea unor patroni pe care îi consideră incorecți. „Am clienți care nu au suporturi media în care să își posteze rezultatele financiare sau produsele noi pe care le lansează. Am clienți care au nevoie de canale serioase, care să nu fie asociate cu scandaluri sau să fie influențate politic” a mai spus Mihaela Rus. La provocarea jurnalistului de investigații Alin Golban, Mihaela Rus a explicat și motivul pentru care anumiți clienți ai agenției nu iau în considerare alocarea unui buget pentru publicitate în presă.

„În clipa în care oferiți foarte multe gratuități, clientul se obișnuiește cu acest lucru și nu va mai înțelege de ce trebuie să plătească pentru ele. Foarte mulți din presă ați făcut bine orașului promovând cultura și evenimentele culturale. Ați semnat parteneriate media pentru majoritatea proiectelor culturale din oraș. Dar dacă ele au început să genereze profit pentru anumite grupări, este timpul să primiți și dumneavoastră o parte din beneficiile acestor festivaluri. Este bine să încurajăm inițiativa culturală la început și apoi să intre în piața liberă”, a spus Mihaela Rus.

Foto: Dan Bodea

 „Din punctul meu de vedere, presa vrea să învețe cum să facă business. Aceasta este părerea mea. Nu vreau să dau lecții, dar cred că presa trebuie să ne educe și ea pe noi, ca firme, și să educe și cetățănii. Eu, pentru a fi mai apropiat de presă, am angajat o persoană specializată pe PR în firma mea. Sunt convins că acest gen de apropiere trebuie să îl facă oricare dintre jurnaliști pentru a găsi o metodă de colaborare cu noi, firmele. Pe de altă parte, este ceva ce nu îmi place în presa clujeană. Faptul că insistă tot timpul pe partea negativă a lucrurilor”, a spus Voicu Oprean, CEO AROBS Transilvania Software.

CEO-ul AROBS consideră că presa poate fi un business în sine, dacă găsește acel element de colaborare cu mediul de business.

Sociologul Vasile Dâncu a identificat pentru cei prezenți momentul în care presa din Cluj și-a pierdut dimensiunea constructiv critică și anume momentul în care fostul primar al municipiului, Gheorghe Funar, a dispărut ca inamic unic.

„Presa a devenit după Gheorghe Funar foarte ideologică. A început să dea rețete politice și a dispărut comentariul. Presa a început să conțină fapte, știri, autoritățile locale au început să aibă propriile emisiuni la radio sau la TV. Nivelul presei clujene este în acest moment nivelul cel mai de jos, respectiv nivelul presei de șantaj, presa de reverență politică”, a precizat Vasile Sebastian Dâncu.

Ce ar trebui să facă presa locală pentru a atrage interesul mediului de business este să intre într-un proces de creștere a credibilității, consideră Daniel Metz.

„Stabiliți niște reguli de joc, niște valori la care să aderați. Nu lăsați pe această piață să existe jucători care nu respectă regulile jocului. Veniți cu acest mesaj către mediul de business și veți vedea că va sprijini un astfel de demers. În momentul de față dați impresia unei industrii aflate în ape tulburi”, a remarcat Daniel Metz.

Distribuie:

Postaţi un comentariu