Descoperind Brazilia autentică: Din Cluj, în lume și înapoi acasă. Jurnal de călătorie cu Roxana Oroian

Maya si Roxana vopsite cu fructul urucum, Aldeia, Itacare, Bahia, Brazilia | Foto: Guilherme Fre

Dorința de a ieși din stilul repetitiv de viață, din birou și din propriul cap a determinat-o pe Roxana Oroian să ia în urmă cu câțiva ani o hotărâre care să o ajute să se întoarcă la propria ei ființă: aceea de a călători în lume în căutare de sine. Un drum plin de aventuri, râsete, lacrimi, zile lungi și grele sau zile lungi și dulci, cum l-a numit chiar ea.

A călătorit o perioadă singură și a descoperit ce înseamnă să te bazezi 100% pe propria ta persoană, a cunoscut un alt stil de viață în culturi și în locuri în care te ai doar pe tine și nimic altceva și a înțeles ce înseamnă să trăiești cu dor de casă. A început să țină un jurnal scris și ilustrat cu momente din călătoria pe care a avut-o în Asia de Sud-Est în cursul lunii aprilie a anului 2017 și s-a angajat în promisiunea de a publica acest jurnal când va veni momentul. În ultimul an, viața Roxanei gravitează în jurul fetiței pe care o are împreună cu soțul ei Vlad. Într-un timp relativ scurt, călătoria de una singură prin lume s-a transformat în călătorie în cuplu și acum în…trei. Roxana și-a asumat rolul de mamă și de soție în paralel cu cel de călător prin lume. Revenirea acasă, în Cluj, se va întâmpla în luna aprilie, pentru pregătirea următoarei perioade de pribegie. „Nu este rău deloc” spun cei care le văd pozele pe Facebook sau cei care își doresc să pornească la un moment dat în viață pe un drum asemănător. Cum a simțit Roxana experiența călătoriilor pe care le-a făcut în ultimii ani și care au fost marile schimbări care s-au produs în propria ei ființă le-am aflat chiar de la ea într-o discuție avută pe două continente.

Din octombrie 2016 săptămâna de lucru de cinci zile s-a transformat în cazul Roxanei Oroian în săptămână de lucru de trei zile până în momentul în care a simțit nevoia de o pauză mai lungă. Lucra atunci de aproximativ șase ani și încă lucrează, în domeniul IT, în design digital, însă nevoia de a ieși din rutină a convins-o să se gândească la adoptarea unui nou stil de viață. Manifestând o atracție foarte puternică pentru Filipine a început să caute companii care să ofere servicii de voluntariat în Asia de Sud-Est. Printr-o astfel de agenție a ajuns în 2017 să fie voluntar la o școală de vară în satul Tigman, de pe insula filipineză Palawan. Acolo a început să-și scrie zilnic impresiile și să țină un jurnal ilustrat cu momente prețioase. Rezultatul? O colecție de scurte povestiri, experiențe sau poezioare șoptite parcă de voci interioare, însoțite de ilustrații la fel de fermecătoare.

Momentul schimbării

„Am început să călătoresc singură pentru a vedea cum mă comport într-un mediu în care nu mai am plasa mea de siguranță. În Cluj locuiesc din 2005 și știu că indiferent de situație am pe cine să sun, sau la cine să apelez. De la servicii medicale, la orice altceva. Când te trezești într-un loc cu totul nou, în afară de o bucățică de hârtie pe care ai un număr de telefon unde știi că poți suna pentru asigurarea ta de travel, nu ai absolut nimic altceva. Te ai pe tine. Am mai călătorit în Europa, în excursii mai scurte sau în contexte în care a trebuit să mă bazez pe mine 100%. Când am ajuns în Asia sentimentul acesta a fost augmentat foarte mult. De atunci călătoritul m-a făcut să realizez cât de diferit este Pământul acesta și, totodată, cât de similar este”, a precizat Roxana în discuția telefonică pe care am avut-o cu ea aflându-se în Brazilia.

A trăit în Asia sentimente total necunoscute până atunci cu nuanțe pe care nu i le explica nimeni. Simțea că nu face parte din distribuția „filmului” care se turna acolo. Vedea zilnic vietăți și vegetație pe care nu le mai văzuse vreodată și auzea tot felul de sunete care nu știa de ce creaturi sunt produse (așa a făcut cunoștință spre exemplu cu inofensivele “gecko”, întâi sonor).

„Mi-am dat seama de adaptabilitatea umană când, după nicio săptămână, mă simțeam cu totul altfel în mediul respectiv. În același timp, digitalul a devenit o capcană. Aveam acces foarte limitat la internet și am observat că aveam nevoie de mediul online pentru că de acolo veneau lucrurile familiare. Mă hrăneam cumva dintr-o postare pe Facebook în care lumea zicea «wow», ce bine e la tine. Era o ipostază a vieții duble pe care o văd și o simt și acum. Cu totul altfel se simte realitate de aici și cu totul altfel este conectarea cu ceea ce înseamnă acasă”, explică Roxana.

Ținând jurnalul în continuare, după venirea pe lume a Mayei a observat cât de diferită este experiența de călătorie după naștere. Cum era poate de așteptat, multe dintre experiențe se centrează acum în jurul fetiței.

„Eu și Vlad ne-am cunoscut cumva din pasiune și aviditate pentru călătorie și, evident, am călătorit foarte mult împreună. Astfel, ne-am propus să integrăm călătoria în stilul nostru de viață inclusiv după ce am născut-o pe Maya, pornind de la ideea că fiecare copil se adaptează după stilul de viață al părinților. Până la urmă și pirații fac copii și marinarii fac copii și minerii fac copii. Am călătorit până la limita impusă de companiile aeriene pentru femeile însărcinate și apoi, imediat după ce am născut, am fost șofer de roadtrip la munte sau la festivaluri prin țară. Am mers cu Maya cu cortul și o alăptam în același timp. Este foarte diferit să călătorim cu ea, dar este un copil extrem de adaptabil. Îi este bine unde suntem noi și dacă noi suntem bine. Într-adevăr, în prima zi când ajungem într-un loc nou este mai greu, dar dacă îi explicăm că aceleași obiecte de bază dintr- o casă se regăsesc peste tot, un soi de confort al familiarității se creează de acolo”, povestește Roxana.

Roxana în Palawan, Filipine, călătorind împreună cu Vlad, după voluntariat, mai 2017 | Foto: Arhiva personală

Roxana în Palawan, Filipine, călătorind împreună cu Vlad, după voluntariat, mai 2017 | Foto: Arhiva personală

Maya, Roxana, Vlad la voluntariat, Itacimirim, Bahia, Brazilia – Decembrie 2018 | Foto: Joao Mazutti

Zilele acestea, Roxana și familia ei se află în localitatea Itacaré din statul Bahia, Brazilia. Au început călătoria inițial în Barcelona, unde locuiește mama Roxanei și au trecut prin Gran Canaria înainte de a ajunge în Brazilia. Această trecere graduală i-a ajutat să se adapteze și a fost foarte necesară pentru perioada pe care urmau să o petreacă în următoarele luni în America de Sud. Au continuat să facă muncă de voluntariat la troc cu hrana și locul de ședere, dar și pentru a se conecta mai ușor cu comunitățile indigene. Au învățat mult și încă învață. În continuare consideră că au prea multe lucruri cu ei, deși călătoresc doar cu doi rucsaci de munte. În ultimele două luni Roxana a început să învețe limba portugheză, dar mai are nevoie de timp pentru a ajunge la un nivel foarte profund de conectare sau conversație cu membrii comunității în care acum locuiește. Această lipsă este suplinită uneori doar de conversațiile virtuale cu familia sau cu prietenii de acasă.

Spontan, neprevăzut?

„Vlad a mai experimentat călătoria, a făcut și voluntariat și ne-a ajutat experiența lui și ideea că uneori trebuie să faci lucrurile și din mers. Am plecat de acasă doar cu biletele dus. Știam că vom merge la voluntariat lângă Salvador, dar nu știam 100% unde e următorul voluntariat. Biletele pentru Argentina și Uruguay ni le-am luat de curând. Ne gândeam să mergem și în Peru, însă după niște calcule raționale am abandonat ideea. Iarna viitoare avem în plan Thailanda și India. Nu este ușor din punct de vedere financiar, dar călătoria nu trebuie să însemne lux. Călătoria poate însemna stilul de viață pe care tu îl ai oricum în orice loc din lume în care ești sedentar. Și atunci efortul financiar îl faci dar pentru biletele de avion. Așa văd eu lucrurile”, precizează Roxana.

Roxana se află în concediul pentru creșterea copilului. Vlad, soțul ei, a renunțat la locul său de muncă din Cluj pentru a putea călători iar acum se pregătește pentru următorii pași pe plan profesional.

Economiile puse deoparte au contribuit și ele, căci Roxana și soțul ei au o profesie care le asigură venituri confortabile. Poți să trăiești în multe locuri din lume cu profesia lor. Poate nu în locuri ca Noua Zeelandă sau Suedia, explică Roxana, dar dacă își găsesc o chirie care să fie la nivelul celor din Cluj, poate nu un apartament cu două camere, ci o cameră cu pat și o baie cu duș, aceste condiții sunt suficiente. Până la urmă, cu niște norme de decentă igienă și cu un aprozar cu fructe și legume proaspete în apropiere poți trăi oriunde.

„Și în Brazilia sunt locuri turistice unde totul este mult mai scump. Alegerile acestea fac diferența. Nu mâncăm des în oraș, poate doar o dată la o săptămână sau două și, în rest, când putem mergem la plajă. Eu zic că nu este rău deloc. Unde ne aflăm acum, în Itacaré, nu îmi imaginam că sunt atât de multe plaje la care ajungi trecând prin pădurea atlantică. Mergi zece minute și ajungi din pădure direct la plajă. Eu chiar cred că recompensele sunt atât de mari când vezi astfel de locuri, că nu îți mai dorești altceva”, consideră Roxana.

Maya, Roxana, Vlad, la ocean înainte de Crăciun – Barra Do Pojuca, Bahia, Brazilia – Decembrie 2018 | Foto: Joao Mazutti

Noțiunea de acasă

Primul loc care îi vine în minte Roxanei când se gândește la Cluj este Parcul Central. Clujul i se pare un oraș potrivit pentru a-și pune în practică „planurile sedentare” de a avea o casă de lemn undeva la ieșire din oraș unde să experimenteze permacultura, când stilul lor de viață va însemna 3-4 luni de călătorit și 8-9 luni de statornicie.

„Asta cumva va funcționa până când Maya merge la școală, dar și după aceea în perioada celor trei luni de vacanță. Să vedem ce își va dori ea. Luna aceasta o folosim să ne calibrăm și să ne structurăm ce vrem să facem anul acesta, inclusiv după ce ne întoarcem acasă. Vom sta în Cluj doar până la începutul iernii și apoi vrem să plecăm în Asia. Îmi place foarte mult unde ne aflăm acum, dar îmi este dor și de casă, de confortul plăcut al familiei și al prietenilor, mi-e dor să merg în Mihai Viteazu să fac piața, să iau ridichi și leurdă, sau să mergem cu mașina până în Apuseni”, povestește Roxana.

Apropiații îi simt lipsa Roxanei inclusiv de la întâlnirile Ladies, Wine & Design Cluj pe care le organizează atunci când se află în oraș pentru mințile creative dornice de dialog.

În ceea ce privește munca de voluntariat, specializați amândoi pe design digital, Roxana pe parte creativă, Vlad mai mult pe parte strategică, în prima lună în Brazilia cei doi soți au lucrat pentru un hotel de tip Bed & Breakfast, un business de familie ai căror proprietari aveau nevoie de ajutor pe partea de marketing, social media și design. Prin programul de voluntariat Work Away, voluntari din toate părțile lumii lucrau acolo alături de localnici. Erau diferențe de mentalități care i-au făcut pe cei doi români să vadă lucrurile și din alte unghiuri de vedere. După această lună au mers într-un fel de eco village unde exista și o fermă de cacao.

„Am ajuns acolo cu barca, ceea ce nu a fost foarte plăcut pentru Maya, ca primă experiență. Am întâlnit familii cu copii și multă energie de viață nouă, precum și un program foarte strict și bine pus la punct de voluntariat. Pentru jobul anterior am făcut o hartă ilustrată a locului și am mers cu ideea aceea în noua comunitate. Practic munca mea a fost asta. Am lucrat alternativ, Vlad lucra și în construcții sau în bucătăria de producție a fabricii unde se alegeau semințele de cacao. Prin rotație aveam și activități gospodărești în acea comunitate, timp în care membrii acelei comunități ne ajutau cu Maya. Am văzut astfel cum grupul devine extensia mamei și a tatălui”, povestește Roxana.

Acum cei trei locuiesc temporar în Itacaré, o localitate liniștită. De mai bine de două luni de când au ajuns în Brazilia, nu s-au desfășurat pe o rază mai mare de 600 de kilometri din cauza distanțelor lungi și solicitante pentru familiile cu copii mici. Următoarele destinații sunt Uruguay și Argentina, în timp ce luna aprilie îi va găsi în Barcelona și apoi în Cluj.

Schimbarea din tine

Pentru Roxana, 2018 a fost anul schimbărilor. În primul rând a devenit mamă și în al doilea rând, a început să i se reconfirme, prin călătorie, ce înseamnă să trăiești autentic.

„Este clar că rațiunea de a trăi nu înseamnă doar să îți primești salariul, să mergi la Auchan, să îți cumperi haine de la reduceri, să cumperi cadouri de Crăciun, să le dai, să le mănânci, să te duci să dormi, să mergi iarăși să lucrezi. Este mult mai mult de atât. Ca urmare, eu foarte mult am încercat să ies din acest cerc vicios și să văd momentul prezent și viața în general, independent de toate astea. Când am devenit mamă, m-am trezit cu rolul de mamă și de soție în același spațiu, în Cluj, cu foarte multă presiune pusă pe acest nou rol. Și atunci, cumva, din exterior, asupra mea s-a indus o nouă viziune asupra realității. Prin călătorie am început să mă întorc, din nou, la mine. Ajungând în medii noi totul începe de la zero. Nu ne întreabă nimeni cum ne simțim ca părinți pentru că ne iau ca atare, fără a ne cunoaște viețile anterioare. Prin călătorie îmi creez lumea mea în fiecare clipă dincolo de rolul social”, a precizat Roxana pentru Transilvania Reporter.

Masa de lucru a Roxanei – Cluj-Napoca, Septembrie 2018 | Foto: Paul Atasiei

Ilustrație Fauna Punkie

Campania de crowdfunding

Intenția Roxanei de a publica o carte scrisă și ilustrată de ea, pe care a început-o în Filipine, a rămas în stadiul de promisiune care mai devreme sau mai târziu se va materializa. A realizat o primă schiță de copertă când era însărcinată și după ce a născut a început să lucreze cu adevărat la carte. Astfel a apărut proiectul „An Illustrated Travel Journal” și ideea de a crea o campanie de donații pentru cei care doresc să contribuie la materializarea cărții tipărite. Fontul folosit în carte și pe copertă este creat din scrisul său de mână, special pentru proiect, toate ilustrațiile fiind create manual, cu acuarele românești. Momentul acesta, nu neapărat campania de crowdfunding, care de altfel s-a și încheiat, a contribuit mult la încercarea Roxanei de a se defini și a-și găsi modalitatea de exprimare care să o reprezinte. Obiectivul pe care l-a atins cu această campanie a fost similar cu primele gânduri referitoare la un tiraj, respectiv 50 de comenzi. Din păcate costurile realizării campaniei și al comenzilor (producție video, editor, marketing, tipar, finisaje) sunt mai mari decât fondurile strânse (puțin peste 2000 de dolari), astfel încât Roxana va produce cărțile comandate și din economii proprii. Totuși, 5% din fondurile strânse vor merge spre copiii din satul Tigman, Palawan, sub formă de resurse educaționale.

Astăzi Roxana nu mai scrie și nu mai desenează în fiecare zi și asta pentru că își impune propriile limite.

„Întotdeauna în artă este o linie fină între rigoare și libertate. Ai nevoie de rigoare ca să creezi, dar trebuie să te păstrezi autentic. În această perioadă încerc să îmi explorez mult stilul. Am reușit să creez mai mult când eram în comunitate. Acum fac trei-patru desene într-o săptămână, dar nici nu caut să desenez mai des”, a concluzionat Roxana Oroian.

Distribuie:

Postaţi un comentariu