Corin Braga a primit Marele Premiu la Festivalul Național de Literatură, FestLit 2015

Foto: Dan Bodea

Juriul Festivalului Național de Literatură, FestLit 2015, a acordat luni seara Marele Premiu al festivalului profesorului Corin Braga, decan al Facultății de Litere din Cluj.

Potrivit comunicatului transmis presei, nominalizaţii ediției a doua ai FestLit au fost: Graţiela Benga, Corin Braga, Rodica Braga, Al. Cistelecan, Dan Cristea, Vasile Dan, Mircea A. Diaconu, Mircea M. Ionescu., Angelo Mitchievici, Doru Munteanu, Aurel Pantea, Doina Ruşti, Octavian Soviany, Victor Gh. Stan, George State, Maria Şleahtiţchi, Cornel Mihai Ungureanu, Dumitru Ungureanu. Juriul FestLit Cluj 2015 a fost alcătuit din Cornel Ungureanu, preşedinte, Gabriel Coşoveanu, Daniel Cristea-Enache, Emilian Galaicu-Păun, Antonio Patraş, Irina Petraş, Răzvan Voncu.

Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor i s-a decernat Premiul pentru cea mai bună filială a anului.

[stextbox id=”custom”]Corin Braga este decanul Facultatii de Litere, directorul Centrului de Cercetare a Imaginarului de la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca si director al Caietelor Echinox. Doctor in litere (Cluj, 1997) si in filosofie (Lyon, 2008). Membru al Asociatiei de Literatura Generala si Comparata din Romania, al Uniunii Scriitorilor din Romania, al Asociatiei Scriitorilor din Cluj-Napoca, al PEN Club Romania si membru corespondent al Academiei de Stiinte din Buenos Aires, Argentina. A publicat volumele: Nichita Stanescu. Orizontul imaginar (1993, 2003, 2013); Lucian Blaga. Geneza lumilor imaginare (1998, 2013); 10 studii de arhetipologie (1999, 2007); Le Paradis interdit au Moyen Age. La quete manquee de l’Eden oriental (2004); La quete manquee de l’Avalon occidentale. Le Paradis interdit au Moyen Age – 2 (2006); Du paradis perdu a l’antiutopie aux XVI-XVIII e siecles (2010); Les antiutopies clas­siques (2012). A publicat, de asemenea, romanele Claustrofobul (1992, 2011) si Hidra (1996, 2011) din ciclul Noctambulii, precum si Oniria. Jurnal de vise (1985-1995) (1999, 2010). De acelasi autor, la Editura Polirom au aparut: De la arhetip la anarhetip (2006); Concepte si metode in cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma (coord., 2007); Psihobiografii (2011); Luiza Textoris (2012); Acedia. Jurnal de vise (2014).[/stextbox]

Festivalul Național de Literatură continuă marți, 6 octombrie, cu momente de literatură în colegiile și liceele clujene.

Distribuie:

Postaţi un comentariu