Clujul, instigat la citit între 4 și 9 octombrie. Începe Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Ediția a patra a Festivalului Internațional de Carte Transilvania, organizat între 4-9 octombrie la Cluj, vine cu multe noutăți și cu inițiative care să promoveze cât mai original lectura în rândul publicului.

Un exemplu în acest sens este autobuzul FICT care începând cu ziua de 29 septembrie circulă pe linia 24B, de la Iulius Mall la Polus Center și unde călătorii pot fi surprinși în fiecare zi cu pachete de cărți oferite cadou de voluntarii FICT, semnate de Petru Poantă, Radu Țuculescu, Alexandru Vlad, Ion Mureșan, Daniel Săuca și mulți alții. Alte 3000 de cărți vor fi lăsate în aceste zile sub formă de cadou, la voia întâmplării și în oraș, cu mențiunea „De carte nu scapi”. „Instigăm călătorii la citit, îi instigăm la carte, îi instigăm să descopere autori despre care nu știau, dar pe care și-ar dori să îi cunoască”, a transmis Gabriel Bota, directorul artistic al FICT, în conferința de presă organizată cu câteva zile înainte de a patra ediție a festivalului.

Bugetul Festivalului Internațional de Carte Transilvania nu a crescut anul acesta, a mai precizat Gabriel Bota. „Festivalul are un buget de aproximativ 300.000 de lei. Din păcate banii de la sponsori sunt mai puțini, însă primăria ne-a ajutat cu 30.000 de lei în plus față de anul trecut. Festivalul merge însă în direcția bună și vom încerca să fim și mai sus în anii viitori”, a spus Gabriel Bota. La rândul său, George Vasile Dâncu, directorul FICT, a afirmat că festivalul de la Cluj nu are ambiția de a întrece alte festivaluri din România.

„Am făcut acest festival pe măsura Clujului cultural, literar, academic, spiritual și pentru că nu era un astfel de festival în oraș. Gândim o dezvoltare a acestui festival, vrem să aducem și edituri din străinătate la un moment dat, dar totul este doar în plan. Ne-am capacitat deocamdată pe invitați de anvergură. Trebuie prima dată să confirmăm că suntem un festival care are continuitate și abia apoi putem spera la o dezvoltare. Deocamdată este un festival de carte la care sunt invitate edituri din România și autori care publică la edituri din România. Aceasta a fost rețeta până acum”, a precizat Vasile George Dâncu.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Marșul lecturii va deschide marți, 4 octombrie, pentru al doilea an consecutiv Festivalul Internațional de Carte Transilvania care va coincide cu ultima zi a Festivalului Național de Literatură, ediția a treia, desfășurat între 2-4 octombrie și organizat de Uniunea Scriitorilor din România. „Cele două festivaluri transformă Clujul în capitală a scrisului și capitală a cărții. Diferența care le face să fie complementare este faptul că Festivalul Național de Literatură este un festival de salon. Vin la Cluj scriitori din toată țara, din cele 20 de filiale ale Uniunii Scriitorilor, pentru a se întâlni între ei, dar și pentru a se întâlni cu cititorii în 15 locuri din oraș: licee, facultăți, biblioteci. Festivalul de Carte este în schimb un festival de agora, un festival în piață și va ajunge la un public mult mai numeros”, a precizat Irina Petraș, președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor.

Cu referire la Festivalul Internațional de Carte Transilvania, Irina Petraș a mai spus că acest eveniment are toate șansele să crească în mod exploziv dacă va continua în acest ritm prin invitații pe care îi are și prin inițiative ca ieșirea în stradă cu pachete de cărți dăruite publicului.

O altă noutate pe care o aduce Festivalul Internațional de Carte Transilvania va fi evenimentul Jam Session-Poetry Night, de miercuri, 5 octombrie, respectiv o seară de poezie în Club Diesel la care vor participa poeți din festival, din Cluj și din țară. „Se va vorbi în multe limbi, vom înțelege ce putem, dar poezia se vorbește până la urmă într-o singură limbă și anume limba inimii”, a precizat Gabriel Bota, directorul artistic al festivalului. Vor fi prezenți în festival scriitori din șapte țări, respectiv invitați de onoare precum Alessandro Baricco, Mircea Cărtărescu, Franco Moretti și Andrei Codrescu. Pentru prima dată în România, vor veni și mexicanii Ali Calderon și Mario Bojorquez. Alți invitați importanți sunt Adam Puslojic, Josef Straka, Mite Stefoski, Mircia Dumitrescu și Etienne Verhasselt.  În prima zi a festivalului, în premieră va concerta și trupa Dirty Granny Tales, care vine cu un spectacol dedicat cărții, intitulat Didi’s Son. Alte trupe care vor avea concerte în următoarele zile din festival sunt: Arhaic, Lipicioșii și Times of Need.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

La conferința de presă de joi, 29 septembrie, a fost prezentă și scriitoarea Ruxandra Cesereanu care a intermediat prezența lui Andrei Codrescu la Cluj și care va modera, atât întâlnirea acestuia cu publicul din Cluj, cât și discuția lui Mircea Cărtărescu cu cititorii în data de opt octombrie.

 „În urmă cu un an le-am propus organizatorilor FICT celebrarea unor scriitori spectaculoși care ajung la o vârstă rotundă și care merită pe deplin sărbătoriți, tocmai pentru că sunt în felul lor subiecți multipli. Andrei Codrescu împlinește în decembrie 70 de ani, Mircea Cărtărescu a împlinit în iunie 60 de ani. Mircea Cărtărescu a fost deja la Cluj anul acesta, la invitația Martei Petreu și trebuia să aibă o întâlnire cu cititorii și la Facultatea de Litere, dar a amânat-o. Ca urmare,  În cazul lui Andrei Codrescu, și Institutul Cultural Român s-a arătat interesat de această vizită și a favorizat organizarea unui turneu în țară. Pe lângă întâlnirea cu cei doi scriitori, cel mai spectaculos moment al festivalului din acest an mi se pare seara de poezie din Club Diesel care, dacă va reuși, va fi un tip de Jam Session așa cum se practică în America din anii ’70”, a precizat Ruxandra Cesereanu.

Poetul și eseistul Andrei Codrescu va lansa în festival o carte-eveniment, „The Art of Forgetting/Arta uitării”, miercuri, 5 octombrie, de la ora 15.00 și, de asemenea, se va întâlni vineri, de la ora 17.00, cu publicul, în ipostază de eseist, vorbind despre „Mișcarea Dada și moștenirea sa în contemporaneitate”, în Sala D. Popovici, a Facultății de Litere din Cluj.

Un alt moment important din festival va avea loc joi, 6 octombrie, între orele 16.00-17.00 când în lounge-ul din Piața Unirii publicul este invitat la Convorbirile revistei Sinteza prin dezbaterea intitulată „Oameni în căutarea unei patrii. Sașii din Transilvania și povestea lor”. Cu acest prilej va avea loc lansarea volumelor: „Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei” și „Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași” de Ruxandra Hurezean (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016). Evenimentul este realizat în colaborare cu Fundația Michael Schmidt. Invitați la eveniment vor fi Aurel Codoban, Călin Hinţea, Loránd L. Mádly și Marius Bența.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu