Centru clujean pentru studii indiene, inaugurat la Facultatea de Litere

Foto: Dan Bodea

Centrul clujean pentru studii indiene a fost inaugurat joi la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca.

Dedicat cercetării tradițiilor indiene, filosofiilor, limbilor și religiilor care fac din India una dintre cele mai interesante și incitante culturi ale lumii,  centrul are ca obiectiv principal promovarea culturii indiene și o mai bună înțelegere a ei prin programe complete de educație, cercetare și publicare.

„Mă bucur foarte mult că am reuşit să deschidem oficial centrul. Vom avea cursuri de limbă sanscrită, de limbă hindi, de istorie, cultură şi civilizaţie indiană, vom încerca să iniţiem şi o revistă de studii indiene pentru că nu există aşa ceva în România, vom aduce oameni de valoare care vor conferenţia aici, avem o colecţie de carte indiană în Cluj cu sprijinul editurii Cartea Cărţii de Ştiinţă şi încercăm să avem tot felul de activităţi, ateliere pentru copii şi nu numai. Am început deja discuţiile pentru colaborări internaţionale din Delhi şi Calcutta şi personal mi-aş dori să îl vedem la Cluj pe Amartya Kumar Sen, laureat al Premiului Nobel”, a precizat dr. Mihaela Gligor, Director al Centrului Clujean pentru Studii Indiene. La evenimentul orgnizat în Sala Popovici a Facultăţii de Litere au mai participat prof. dr. Ioan Bolovan, Prorector UBB; prof. dr. Călin Rus, Prorector UBB; prof. dr. Corin Braga, Decan al Facultăţii de Litere; Mukul Pal, fondator Orpheus Capitals.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

“Pentru mine personal există o vibraţie  aparte în deschiderea unui centru indian. Există de altfel o fascinaţie a intelectualilor români, cum există o fascinaţie a civilizaţiei şi culturii europenilor care vine de 2500 de ani să ne încarce cu o imagine miraculoasă asupra Indiilor. Deschiderea unui centru indian nu este un act pragmatic, ci şi împlinirea unui vis. Ceea ce realizăm noi este un punct de contact în care visul se materializează”, a precizat prof. dr. Corin Braga, Decan al Facultăţii de Litere.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

La rândul său, Mukul Pal, fondatorul companiei ce oferă soluții de business, „Orpheus Capitals”, a precizat: “Este o mare onoare pentru mine să mă aflu la Cluj şi mi-am dat seama că fiecare dintre noi ne apreciem ţara atunci când este apreciată de alţii. De asemenea, am învăţat să apreciez mai mult India din momentul în care m-am aflat departe de ea. Sentimentul de a fi indian este foarte puternic în acest moment”, a spus Mukul Pal, care va fi în viitor un colaborator constant al Centrului clujean pentru studii indiene.

Centrul este deschis persoanelor de toate vârstele, chiar dacă nu sunt direct implicate în procesul de învăţământ şi tuturor celor care vor să înveţe mai multe despre India. “Aceată ţară atrage prin felul ei de a fi. Toată lumea este fascinată de muzica de acolo, de film  sau de alte arte. Eu în această aventură de a cunoaşte India am pornit de la Mircea Eliade, iar cu timpul am găsit India mea cum îmi place să spun şi am încercat să aduc aici o parte din acea Indie. Este loc pentru cultura indiană în Cluj motiv pentru care am deschis şi acest centru”, a spus dr. Mihaela Gligor.

Centrul Clujean pentru Studii Indiene funcţionează în cadrul Facultăţii de Litere din Cluj-Napoca.

Mai jos puteţi vedea o galerie foto realizată de Dan Bodea:


Publicitate

Postaţi un comentariu