Cărțile anului în Maramureș. Premiu special pentru Octavian Butuza

Fotoreporter: Vasile Mihovici

Decernarea premiilor pentru cei mai buni scriitori băimăreni din anul 2012 a avut loc sămbătă, în Baia Mare, la sediul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”.

Organizată sub genericul „Cărţile Anului”, manifestarea a fost organizată de Asociaţia Scriitorilor Baia Mare, făcând parte din seria de evenimente culturale intitulată „Toamna Băimăreană”. Misiunea juriului nu a fost una tocmai facilă dacă ţinem cont că membrii acestuia au fost nevoiţi să aleagă din nu mai puţin de 50 de titluri.

Cu toate că pentru unele categorii premiul a fost împărţit la mai mulţi autori, rezultând de aici un număr mai mare de laureaţi, vociferările scriitorilor omişi nu au lipsit nici la această ediţie.

„Baia Mare se poate mândri în aceste zile cu faptul că este capitala culturală a României. Este lesne de observat că în cadrul celor şapte zile ale <<Toamnei Băimărene>>  manifestările culturale au o pondere mult mai mare decât cele economice sau sportive”, a declarat Săluc Horvat, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Baia Mare.

Pentru a elimina orice urmă de suspiciune, a fost ales ca preşedinte al comisiei de jurizare profesorul universitar Ioan Derşidan, fost decan al Facultăţii de Litere din Oradea. Acesta s-a declarat impresionat de atmosfera culturală existentă în urbea băimăreană.

„Ştiam despre Baia Mare că în ultimii ani avut o puternică dezvoltare economică, însă nu credeam că voi găsi aici o asemenea simbioză între creaţia culturală şi realitaţile economice moderne şi post-moderne”, a declarat profesorul orădean.

Alături de Săluc Horvat, din juriul „Cărţile Anului 2012” a mai făcut parte Gheorghe Pârja (preşedintele Uniunii Scriitorilor Maramureş), Teodor Ardelean (directorul Bibleotecii Judeţene), Florica Bud (preşedintele Cenaclului Scriitorilor) şi profesorul universitar Ana Olos.

Proza băimăreană este sublimă…  dar lipseşte cu desăvârşire

Premiile de anul acesta au fost acordate pentru opt categorii de scriitură, la care s-a adăugat un premiu special oferit din partea Asociaţiei Scriitorilor Baia Mare. Cu toate acestea, în mod paradoxal, nu a existat nicio nominalizare la categoria proză. Soluţia găsită în acest context a fost de a aloca poeziei premiile rezervate prozei.

Prin urmare, au fost laureaţi nu mai puţin de patru adepţi ai scriiturii lirice. Aceştia sunt: Ion Bogdan (cu volumul de poezii intitulat Elegii Domestice), Mircea Crişan (Distanţa dintre umbră şi apă), Rodica Brad-Păuna (Poezii văzute prin ochii unei păsări) şi Ioan Dragoş (Studiu de oportunitate). Premiul pentru critică literară a fost obţinut de cartea „Narcis şi oglinda fermecată. Metamorfozele jurnalului intim în literatura română”, scrisă de profesorul Gheorghe Glodeanu. Livia Ardelean, cu lucrarea „Istoria economică şi socială a Maramureşului între anii 1600-1700), a obţinut premiul pentru carte ştiinţifică. Laureaţii pentru carte didactică şi documentară au fost Gheorghe Ardelean şi Nistor Ioan Bud. De asemenea, Pamfil Bilţiu, Maria Şerba şi Maria Bilţiu, cu lucrararea „Folclor pe Valea Cosăului”, au fost premiaţi la categoria literatură populară. La aceeaşi categorie a fost laureată lucrarea „Săpânţa”, elaborată de Nicoară Mihali şi Mihai Ciurcaş. Premiul pentru teatru a fost acordat Augustei Stan Buteanu iar cel pentru muzică lui Simion şi Lotica Vaida. Scriitorul şi omul de presă Octavian Butuza a fost laureat cu premiul special al juriului, datorită lucrării „Justinian-Patriarhul Maramureşului”. Este de menţionat faptul că, din cele 13 lucrări premiate, mai mult de jumătate au apărut sub egida unor edituri din Maramureş.


Publicitate

Postaţi un comentariu