Call it art! sau Ce mai este arta astăzi?, premiera de sfârșit de aprilie la Teatrul Național din Cluj

Ce reprezintă arta astăzi? este întrebarea la care va încerca să răspundă spectacolul în premieră prezentat la sfârșitul acestei luni la Teatrul Național din Cluj, problematizând astfel una din marile întrebări cu care se confruntă civilizația și cultura contemporană. După un text de Alexa Băcanu, în regia Letei Popescu, „Call it art” va avea premiera miercuri, 27 aprilie de la ora 19.00, în studioul Euphorion al Teatrului Național. Următoarea reprezentaţie va avea loc miercuri, 11 mai.

„Spectacolul pornește de la ideea interacțiunii cu publicul, care este invitat să-și exprime preferința pentru una din cele șase opere de artă contemporană expuse deasupra unor acvarii cu lichid colorat galben, mov, albastru, portocaliu, verde și roșu. Deși ordinea intrării lor în scenă poate fi aleatorie, prelegerile despre arta contemporană (unde Marcel Duchamp ori Damien Hirst ocupă un loc de onoare), momentele de performance, emisiunile televizate împotriva „artei” contemporane, interviurile cu artiști plastici, licitațiile, participă toate într-un mod extrem de comic și inteligent la căutarea unui răspuns dincolo de fanatismul extremelor pro sau contra. Iar spectatorul… trebuie să-și aleagă tabăra”, se precizează în prezentarea spectacolului.

Leta Popescu (n. 1989) se află la a șasea colaborare cu Teatrul Naţional Cluj-Napoca. A realizat asistenţă de regie la spectacolele Steaua fără nume (regia Alexa Visarion), Sânziana şi Pepelea (regia Alexandru Dabija), Mein Kampf (regia Alexandru Dabija) şi Clovni extratereştri (regia Eli Simon). A regizat spectacolul American dream de Nicoleta Esinencu la Studioul „Art Club”. Absolventă a Facultății de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj, secţia Regie, în 2013 este în prezent masterandă în cadrul aceleiaşi facultăţi. Pentru co-regia spectacolului Parallel, realizat la Fabrica de Pensule Cluj, Leta Popescu a împărțit Premiul UNITER 2014 pentru DEBUT cu Lucia Mărneanu, performer în spectacol şi cu Ferenc Sinkó, co-regizorul şi coregraful spectacolului. Din 2013 activează atât în zona teatrului independent cât și în teatrele de stat.

Alexandra Băcanu este și absolventă a Facultății de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj, secţia Teatrologie. Dramaturg și responsabilă cu relațiile publice la teatrul independent REACTOR de Creație și Experiment din Cluj, a publicat, la editura clujeană Limes, piese de teatru în volumele Studii de teatru şi film: Piese şi scenarii 2008-2009 şi Studii de teatru şi film: Piese de teatru 2009-2010. Numeroase din textele scrise de ea s-au montat la REACTOR, Teatru 2.0, Enigma Cafe din Cluj Napoca, UAD Tîrgu Mureş, Arca lui Noe din Bucureşti, Teatru ’74 din Tîrgu Mureş, 2009. La diferite teatre din țară i s-au montat și o serie de piese pentru copii.

Distribuţia:

Colecționara care întârzie întotdeauna, Artistul, Detectiva, Asistenta TV, Enoriaș: Miriam Cuibus

Artista, Femeia artistă, Asistenta TV, Enoriaș: Ramona Dumitrean

Doamna care vine întotdeauna la timp, Artistul, Detectiva, Moderatoare TV, Vameșul, Enoriaș: Elena Ivanca

Profesorul, Preotul, Asistentul, Vameșul: Miron Maxim

Criticul, Licitatorul, Liviu Soci, Domnul Arică, Duchamp, Enoriaș: Bogdan Rădulescu

Prețul biletelor: 25 lei, 20 lei; 10 lei – reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Distribuie:

Postaţi un comentariu