Focus Atelier caută oameni care au ce să-i învețe pe alții

Focus Atelier 2015/Foto: Facebook

Platforma culturală Focus Atelier revine la începutul lunii martie cu o nouă serie de ateliere și dezbateri desfășurate în mai multe locații din Cluj. Prima ediție a Focus Atelier s-a desfășurat pe durata lunii martie 2015, iar tema de investigație a atelierelor și a dezbaterilor a fost dinamica artă-societate. Întreaga ediție a vizat felul în care arta este implicată social și felul în care arta poate trata problemele societății contemporane.

Ediția a doua, programată în perioada 1-31 martie, tratează tema educației și propune o nouă secțiune în cadrul programului de ateliere: „SCHIMB – secțiunea oamenilor care învață unii de la alții”. Astfel, potrivit comunicatului transmis presei, Focus Atelier dă ocazia oricărei persoane care cunoaște și stăpânește practici sau meșteșuguri să le împărtășească cu ceilalți. Atelierele vor fi susținute între 14 și 19 martie, pe parcursul a două zile.„Căutăm oamenii care doresc să susțină propriul lor atelier pe o temă aleasă de ei, iar noi le vom crea condițiile necesare pentru a-și susține atelierele propuse. Vrem să facem vizibile comunitățile creative locale. Încurajăm stilurile noi de lucru și de organizare. Susținem o societate în care oamenii pot învăța direct unii de la alții . Cu sprijinul TDS și Niște Oameni susținătorii atelierelor for fi remunerați”, precizează organizatorii, Asociația Reciproca.

Ideile de atelier pot fi trimise la adresa asociatia.reciproca@gmail.com cu titlul „Schimb Atelier”.

Focus Atelier este conceput și organizat de Asociația Reciproca. Chestionăm teme din societatea contemporană prin practică și dialog. Participarea la evenimentele Focus Atelier este gratuită.

Distribuie:

Postaţi un comentariu