Botond Nagy, regizor de teatru: Dacă generația mea nu pune acum piciorul în prag, atunci chiar suntem foarte proști

Foto: Lucian Laslau

S-a născut în Brașov, provine dintr-o familie conservatoare și a știut de foarte devreme ce vrea să se facă atunci „când va fi mare”. Multă lume îl asociază cu orașul Sfântu Gheorghe pentru că a terminat liceul cu profil de teatru de acolo și tot în Sfântu Gheorghe, în timpul spectacolului „Pescărușul”, de Cehov, pe care l-a văzut în clasa a noua, a început să primească primele semne că drumul său în viață va fi unul dedicat artei regizorului.

„Pentru mine, rolul cel mai important în relația cu teatrul îl are Radu Afrim. Dacă nu aș fi văzut două spectacole montate de el la Sfântu Gheorghe și nu m-aș fi întâlnit cu el, atunci cu siguranță nu ar fi intrat în mine acest microb. Mi-a deschis prin spectacolele lui o cu totul altă viziunea despre teatru și despre viață”, mărturisește tânărul regizor Botond Nagy.

La facultate a dat la Târgu Mureș deși inițial își dorea să meargă la București. Când a văzut însă că la Târgu Mureș s-a ivit ocazia să facă parte din clasa regizorului Bocsárdi László, nu doar că era să cadă de pe scaun, dar nu a mai stat nicio secundă pe gânduri. Astfel, astăzi este licențiat la Universitatea de Artă Târgu-Mureș, cu specializarea regie de teatru.

„Facultatea a fost un loc al crizei, un loc în care am pus mereu totul sub semnul întrebării. Din această cauză eu nu mi-am făcut niciun examen în sală de teatru ci am căutat mereu locuri neconvenționale. Am făcut examene în beciuri, în apartamente, licența mi-am dat-o în fosta Fabrică de Textile din Târgu Mureș unde o lună de zile am repetat la -30 de grade și am făcut toate acestea ca revoltă față de sistem, față de facultate. Am încercat să mă detașez cât mai mult de sistemul de facultate. Ieșeam de la cursurile care nu îmi plăceau pentru că asta simțeam. Și acum când simt că cineva se joacă cu timpul meu în mod peiorativ, atunci plec, nu stau acolo”, precizează Botond.

În club Club 180° și-a dat examenul de licență cu spectacolul Shakespeare: HAMLET r e w o r k, urmat de un alt spectacol, tot acolo, de data aceasta de Samuel Beckett: Krapp’s Last Folder.

Despre generația sa, Botond spune că vede în ea un potențial foarte mare și crede că acum este momentul să pună piciorul în prag.

„Deși până în final am rămas doar cinci, clasa noastră avea o gândire comună despre teatru în care invidia nu își avea locul. Din acest motiv, din primul an făceam examenele de anvergura unor spectacole. Călătoream în alte orașe să vedem piese și simțeam că urmează rândul nostru. Eu chiar cred că generația mea are un potențial foarte mare și dacă acum nu punem piciorul în prag atunci chiar suntem foarte proști”, explică Botond Nagy.

Începând cu anul 2013, Botond a acumulat tot mai multă experiență în teatru. A participat la numeroase proiecte și workshop-uri, a făcut asistență de regie pentru Radu Afrim în spectacolul „Oricine” și cu timpul au venit și propunerile din partea teatrelor din țară de a monta piese pe scenele lor. Una dintre acestea a fost în 2015 din partea Teatrului Figura din Gheorgheni, de a monta un text de Csaba Székely: „Monștrii Nisipurilor”. Pe parcursul procesului de realizare a spectacolului a schimbat atât de mult textul încât autorul i-a spus că nu îl mai recunoaște. Pentru Botond, însă, textul și spectacolul sunt mereu într-un concurs și când simte că un spectacol nu a depășit textul, atunci e o luptă pierdută.

Foto: Robert Puțeanu

Foto: Robert Puțeanu

Foto: rancz.ro/„Monștrii Nisipurilor”

Foto: rancz.ro/„Monștrii Nisipurilor”

A regizat apoi un spectacol după Strindberg,  „Domnișoara Julie, cu scene din Tarkovsky”, la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe, un experiment care l-a provocat foarte mult, iar în 2016 i-a fost asistent regizorului Tompa Gábor în spectacolul „Sfârșit de partidă”, de Samuel Beckett, la Teatrul Național Trupa “Tompa Miklós”, Târgu-Mureș.

„Am învățat de la regizorii alături de care am lucrat în primul rând cum sunt ei ca oameni și cum reacționează în situații limită. La Tompa Gábor am văzut o anume joacă în modul lui de a regiza și mă gândeam dacă eu la 22 de ani sunt atât de liber și fără frică precum este el la vârsta pe care o are. Am văzut și în cazul lui și în cazul lui Radu Afrim că nu le este teamă să greșească și cred că aceasta este cea mai mare libertate pe care o poți avea”, precizează tânărul regizor.

 Foto: Barabás Zsolt/„Domnișoara Julie,   cu scene din Tarkovsky”

Foto: Barabás Zsolt/„Domnișoara Julie, cu scene din Tarkovsky”

Botond Nagy nu este genul de regizor care să își bifeze teatrele și orașele în care lucrează. Tipul acesta de carieră nu prezintă niciun interes pentru el. Nu bifează în calendar la ce teatru a lucrat, ci bifează o nouă experiență, o nouă întâlnire, un nou sentiment, o nouă întrebare căreia trebuie să îi găsească răspuns.

După Târgu-Mureș și colaborarea cu Tompa Gábor, pentru Botond a venit spectacolul „k j ae r l i g h e t. Trupuri. Oceane tăcute” la Teatrul Independent ArtScape din Baia Mare, urmat în această toamnă de spectacolul de teatru performativ „All over your face”, din Cluj, la Reactor de creație și experiment, în cadrul proiectului Fresh Start-rezidențe de creație. Acolo a avut ocazia să îl aibă ca mentor pe regizorul Sinkó Ferenc.

„La început nu m-am regăsit foarte bine în Cluj și în spațiul Reactor. Venisem foarte obosit după premiera de la Baia Mare și mi-am dat seama că nu știu de fapt ce vreau să fac. Timp de două luni de zile am discutat cu echipa foarte mult despre noi, despre familiile noastre, despre prieteni și la un moment mi s-a părut foarte important că vorbeam nu despre un prezent, ci dintr-un prezent. A început astfel să se nască textul, am găsit și coloana sonoră pentru că muzica îmi dă foarte multe imagini și așa, ușor, a început spectacolul să prindă o formă. Am lucrat cu trei actrițe (Paula Rotar, Denisa Blag, Ioana-Maria Repciuc) care m-au inspirat foarte mult, fiind foarte sensibile și puternice în același timp. Pentru mine ca regizor e foarte importat să mă „îndrăgostesc” de actori, să existe un anume erotism în relația noastră. Din punct de vedere structural ne-am jucat destul de mult, a fost și foarte mult experiment. La fel de mult contează în cazul meu să știu începutul și sfârșitul unui spectacol și între cele două să las să văd ce se întâmplă. Este exact ca în bucătărie când ai în față toate ingredientele și îți imaginezi cum ar trebui să fie preparatul final. Nici când gătesc nu mă uit câte linguri trebuie să adaug și de aceea uneori îmi iese ceea ce vreau, alteori nu”, declară Botond.

Foto: Robert Puțeanu/All over your face

Foto: Robert Puțeanu/All over your face

All over your face

All over your face

Tânărul regizor recunoaște că îi place foarte mult să „distrugă” texte clasice și să le mixeze. De exemplu și textul „Orbii” pe care îl va monta la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj anul viitor va fi mixat, spune Botond, cu câteva scene din filmele lui Pier Paolo Pasolini.

Pentru el teatrul este întâlnirea între spontaneitate și ceva structurat. Este important ca teatrul pe care îl face să fie de atitudine, să fie agresiv într-un fel, să redea o realitate hardcore.

„În spectacolul «All over your face» nu prea m-a interesat un fir roșu și eram foarte curios din toate imaginile și sentimentele pe care le-am exprimat, în care apartament se va duce fiecare spectator. Eu îmi imaginez că sunt un arhitect care construiește un bloc și acolo fiecare spectator își alege o încăpere. În ultima vreme asta mă interesează: de unde până unde putem să îi spunem teatru sau viață. De fapt ce este teatrul despre care vorbim în teatru. Pe mine niciodată nu m-au atras personajele. Pe mine mă interesează care este percepția actorului despre viață, care este conexiunea lui spre viață, decât să văd ceva muzeal făcut foarte bine”, spune Botond.

Dacă îl întreabă cineva, tânărul preferă să spună că el nu face teatru, ci mai degrabă spectacolele lui sunt instalații tehno-poetice.

Teatrul nu vindecă pe nimeni de boli grave, consideră Botond. Teatrul este un lux, la fel ca apusul de soare, ca săpunul sau ca o cafea dimineața. Putem trăi și fără toata acestea, dar oare merită?, se întreabă regizorul. „Eu simt că reprezint o generație tânără care chiar dorește foarte mult, care este foarte exigentă, care nu mănâncă orice bullshit care îi este servit”.  Când a văzut că la unul dintre spectacolele lui, în ultimele două rânduri, un grup de liceeni s-a ridicat și a dansat la o scenă disco, era foarte fericit. Îl interesează foarte mult ca măcar un spectator din 100,  când ajunge acasă și înainte să facă altceva, să se gândească la un moment din spectacolul pe care l-a văzut. Lucrând în ultimele luni la Cluj, la Reactor, Botond a rămas surprins de programul artistic și direcția foarte amplă pe care o are acest spațiu.

„Cred foarte mult în această echipă și sper să facă asta în continuare la fel de bine. E un spațiu de întâlnire foarte important și chiar am simțit asta când am văzut publicul care vine acolo. S-a creat un fel de bulă de lapte cu vanilie într-o cafea mare. Eu așa văd Reactorul și comunitatea de acolo. E foarte greu drumul pentru ei, dar îl fac profesionist și foarte multe teatre de stat ar putea lua lecții de la ei atât de marketing, cât și de management al spectacolelor”, este de părere Botond.

Foto: Robert Puțeanu/All over your face

Foto: Robert Puțeanu/All over your face

All over your face” va fi jucat în perioada următoare la București, Iași și Târgu Mureș, iar în ceea ce îl privește pe Botond Nagy și viitoarele lui proiecte, la începutul lui noiembrie, tânărul va avea o premieră la Târgu Secuiesc, cu spectacolul “Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” de Matei Vișniec, urmată de dramatizarea romanului „Evgheni Oneghin” de Pușkin, la Gheorgheni. Sfârșitul anului îl va prinde la Cluj cu spectacolul „Orbii”, aflat în pregătire la Teatrul Maghiar de Stat în stagiunea 2016-2017.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu