Arta de a fi spectator, „predată” la Focus Atelier: Cum receptăm un spectacol dincolo de a fi, sau a nu fi frumos

Atelier Arta de a fi spectator, Ziua 1/Foto: Robert Puțeanu

Ce fel de public ar fi de dorit în sălile de spectacole, care sunt criteriile ce diferențiază tipurile de spectatori, cât de importantă este pregătirea înaintea receptării unui act artistic sau cât de preocupate sunt artele spectacolului din România să aducă oferte pentru segmentul tânăr de spectatori, sunt doar câteva dintre întrebările la care unul dintre workshop-urile organizate în cadrul platformei culturale Focus Atelier 2016 încearcă să răspundă în aceste zile.

Intitulat „Arta de a fi spectator”, atelierul organizat la Bastionul Croitorilor între 11 și 14 martie este coordonat de prof.univ.dr. Miruna Runcan, critic de teatru și cadru universitar la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca.

De ce este de valoare, sau nu este de valoare un spectacol, sau un film a fost una dintre primele întrebări pe care Miruna Runcan le-a ridicat în fața participanților la atelier, elevi și studenți interesați să afle mai multe despre relația dintre producătorul de cultură și consumatorul de cultură și cum poate fi un spectacol receptat dincolo de criteriul estetic de a fi, sau a nu fi frumos.

„În materie de spectacole există un anume fel de experiență de spectator care lucrează și te formează pentru a ști să deosebești lucrurile și pentru a nu te certa degeaba, la bere, cu prietenii, despre de ce este de valoare, sau nu este de valoare un spectacol sau un film. Niciunul dintre noi nu mergem la un spectacol fără a avea anumite așteptări. Unii mergem pentru că vrem să îl vedem pe un anumit actor, alții mergem pentru că e rumoare în jurul spectacolului, sau a filmului. Avem orizonturi de așteptare diferite, de asemenea, și în funcție de genurile de spectacol față de care am generat conștient, sau inconștient,  anumite preferințe”, a explicat Miruna Runcan.

Atelier Arta de a fi spectator,   Ziua 1/Foto: Robert Puțeanu

Atelier Arta de a fi spectator, Ziua 1/Foto: Robert Puțeanu

Cu privire la scopul atelierului, criticul de teatru Miruna Runcan a subliniat că acesta nu este de a-i transforma pe tinerii spectatori în chirurgi care să analizeze la sânge fiecare părticică a unui spectacol, ci de a-i învăța să înțeleagă ce vrea spectacolul de la ei, care este relația lor cu spectacolul, care este motivul pentru care le-a plăcut ceva și la ce le folosește ce nu le-a plăcut.

„Unele spectacole vor de la noi nu să ne placă, nu să ne amuze, ci vor altceva: vor să ne sperie, sau să ne răstoarne convingerile. Nu o fac ținându-ne o lecție, ci o fac pe cale emoțională, punându-ne într-o situație de revelație. Ținta noastră este să reducem într-un fel sau altul gradul de accidental al întâlnirii dintre noi și un spectacol. E greu să spui că în urma unui workshop devii spectator profesionist, dar există public specializat și mai puțin specializat, iar prin simple exerciții ale focusării privirii în raport cu spectacolul de teatru și de film, sau prin exerciții ale atenției, se pot produce efecte involuntare de interpretare a ceea ce vedem”, a precizat Miruna Runcan.

În prima zi a atelierului participanții au vizionat spectacolul „Jocuri în curtea din spate”, în regia lui Bobi Pricop, după un text de Edna Mazya bazat pe o întâmplare reală care a fost documentată de autoare și apoi ficționalizată. După vizionarea spectacolului, cursanții au discutat pe marginea spectacolului despre soluțiile regizorale la care s-a apelat, dar și despre rolul esențial pe care îl au spectatorii în procesul de comunicare a mesajului unui spectacol.

„Există clișee care spun că publicul este cel care dă valoare, sau că, dacă vine publicul, înseamnă că eu, în calitate de actor sau regizor, mi-am făcut treaba. Ei bine, nu este tocmai așa. Publicul poate să vină la un spectacol, după cum am spus, din diferite motive. Multă lume nu se gândește la faptul că e total ilegitim să vorbim la nivel general despre public, deoarece publicul din seara asta, de exemplu, este cu totul alt public față de cel din seara următoare. Iar dacă stăm să privim istoric, există diferențe majore și între publicul care frecventează constant teatrul într-o epocă și o altă epocă, la fel cum există diferențe între ceremonialurile teatrale ale publicului din diferite zone geografice”, a explicat Miruna Runcan

Gustul pentru spectacol sau pentru film, se formează de la cele mai fragede vârste, precizează criticul de teatru Miruna Runcan, afirmând că în România, din păcate, din acest punct de vedere, școala își face treaba până în clasa a IV-a, după aceea sistemul de învățământ uitând complet că tânărul pe care îl formează este și un potențial consumator de cultură.

„Dar nu este vorba numai de consumul cultural, ci despre un complex de lucruri care se referă atât la bucuria participației estetice, cât și la participația civică propriu-zisă. Privându-l pe potențialul spectator de șansa de a înțelege asta, îl privezi de o dimensiune socială și terapeutică. Spectatorul se formează ideal de la vârste de 4-5 ani vârsta când este indicat să meargă la teatru de păpuși, la teatru pentru copii, sau la cinematograf. Ținta noastră și a platformei Focus Atelier este să atragem cât mai mult tineret la teatru și câți mai mulți adolescenți pentru că școala, din păcate, îndeplinește această menire doar formal. Din fericire, însă, observ că părinții din spațiul urban se ocupă tot mai mult și de acest aspect al educației copiilor lor. Omul trebuie să înțeleagă de la vârste fragede că, prin spectacole și filme, va trăi experiențe cu aceeași intensitate cu care își trăiește propria lui viață, experiențe care îi deschid capacitatea de a înțelege mai mult despre el și despre lume”, declară Miruna Runcan.

Foto arhivă Reactor/Robert Puțeanu

Foto arhivă Reactor/Robert Puțeanu

Ce fel de public ar trebui construit și menținut în sălile de spectacol este o altă întrebare pe care tematica atelierului o ridică, în contextul în care artele spectacolului sunt văzute ca un mod de relaxare, eventual de socializare sau introspecție. Oricât de idealiști am fi, spune Miruna Runca, nu putem face abstracție de ideea că oamenii merg la activități artistice, fie teatru, cinema, expoziții sau concerte, în primul rând pentru a-și consuma cu plăcere timpul liber.

„Nu aș vrea să zic că ne dorim să avem un public mai critic, cu toate că n-ar fi rău să educăm publicul de tânăr să aibă o privire critică asupra lucrurilor pe care le consumă, dar mi-aș dori să existe o mai bună colaborare între producția de spectacol și public pentru a crește împreună. Vedem ce se întâmplă cu tinerele instituții independente din Cluj care și-au crescut publicul: Reactor de creație și experiment, Fabrica de Pensule, Asociația Reciproca, Create.Act.Enjoy, Zug.zone, Váróterem Projekt. Aproape peste tot echipele serioase de teatru independent sunt centrate pe public, pe construirea lui, pe dinamizarea vieții culturale locale și a unui anume eșantion de public. Dacă este ceva ce mi-aș dori în materie de comunicare teatrală, mi-aș dori această relație echilibrată. Cred că asta avem de construit în anii care vin. În România încă se negociază numărul orelor de matematică și de română la clasă, dar prea puțini își pun problema că dincolo de a înmagazina lucrurile pe care le găsim pe Wikipedia, omul trebuie să învețe să fie el însuși, să respire, să se miște, să înțeleagă filmul pe care îl vede, să știe de ce a dat banii pe el, să știe de ce nu i-a plăcut, să învețe că a plăcea și a nu plăcea nu este unicul criteriu de evaluare. Un produs artistic poate lucra și îți poate produce revelații chiar dacă te-a înfuriat sau dacă ți-a contrazis clișeele și preconcepțiile”, este de părere Miruna Runcan.

În ceea ce privește workshop-ul pe care îl susține la Focus Atelier, în fața viitorilor aspiranți la statutul de spectatori avizați, așteptările doamnei Miruna Runcan sunt acelea de a le crește tinerilor participanți la atelier, în mod conștient, dragostea față de teatru, film, sau față de artele spectacolului în general.

„Credința mea adâncă este că și spectatorialitatea este o artă. Cum cititorul oricărui fel de literatură este un coautor, la fel și spectatorul este un coautor. Bucuria lui și înțelegerea lui sunt cele care,  în fond, reprezintă ținta teatrului. Așadar, să ne luăm în primire pe noi înșine, mi-aș dori”, a concluzionat Miruna Runcan pentru Transilvania Reporter.

Distribuie:

Postaţi un comentariu