„Amerika”, prima adaptare a unei opere de Kafka pe scena Teatrului Maghiar de Stat Cluj

Foto: Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Teatrul Maghiar de Stat Cluj pregătește punerea în scenă a spectacolului „Amerika”, după romanul cu același nume al scriitorului de limbă germană Franz Kafka, acesta fiind primul spectacol adaptat la Cluj, pe scena Teatrului Maghiar, care are la bază una dintre cărțile celebrului scriitor.

În regia lui Michal Dočekal, director artistic al Teatrului Național din Praga și președinte al Uniunii Teatrelor din Europa (UTA), spectacolul prezentat la Cluj este o nouă punere în scenă a cunoscutului roman scris de Kafka în urmă cu 100 de ani, aducând în discuție teme relevante pentru contemporaneitate. „În urmă cu doi ani, când mă gândeam cum am putea sărbători 25 de ani de la căderea Cortinei de Fier, mi-am amintit de America lui Kafka și de destinul personajului Karl Rossmann care poate fi destinul oricărei țări postcomuniste. America este o țară utopică pentru noi, o lume cu care ne confruntăm deseori. Astfel, mi-am făcut curaj să mă gândesc la adaptarea cărții și am propus-o Teatrului Maghiar de Stat Cluj”, a declarat  Michal Dočekal în cadrul unei conferințe de presă organizate cu câteva zile înaintea premierei. „Dacă în urmă cu doi ani cuvântul război era asociat cu zone geografice din afara continentului european, acum trăim evenimente care ne limitează în libertatea noastră interioară și exterioară. Emigrarea în opera lui Kafka este o problemă crucială într-o lume în care banii, sexul, violența, agresivitatea și puterea sunt definitorii. Karl Rossmann suntem noi. Noi, cei care am trecut pragul lumii libere acum douăzeci şi cinci de ani, ieşiţi fiind din ţările comuniste, aidoma lui Karl – cu mare entuziasm şi mari aşteptări – , dar am cunoscut curând limitele, labirintul şi primejdiile acestei lumi – adică ale «Americii» la care am râvnit atât de mult. Astăzi nu mai poate fi evitată întrebarea: oare nu noi înşine ne-am provocat eşecurile şi dezamăgirile pe care le-am trăit în ultimul sfert de secol? Dacă îl citim pe Kafka în acest spirit, ne apropiem mai mult de varianta scenică a romanului”, a mai precizat Michal Dočekal  cu referire la spectacolul pus în scenă la Cluj.

Michal Dočekal,   în timpul conferinței de presă/Foto: Biro Istvan

Michal Dočekal, în timpul conferinței de presă/Foto: Biro Istvan

Potrivit regizorului ceh, în spectacol vor fi prezentate mai multe scene din operele lui Franz Kafka, însoțite de aforisme legate de numele său. De asemenea, regizorul a optat pentru o distribuție în care actorii vor interpreta roluri multiple, astfel: Balázs Bodolai (Karl Rossmann), Miklós Bács (Unchiul, Servitor la Pollunder-i), Ferenc Sinkó (Fochist, Student), Áron Dimény (Primul ofiţer, Feodor, Brunelda), Csilla Albert (Ospătar-șef, Schubal, Femeie la teatru), Attila Orbán (Vameș, Pollunder, Căpitan, Bărbat la teatru), Enikő Györgyjakab (Klara, Tereza),  Kati Panek (Green, Bucătăreasa-şefă, Al treilea șef la teatru), Loránd Váta (Delamarche, Prezentator, Al doilea șef la teatru), Gábor Viola (Robinson, Primul șef la teatru).

„Suntem martori oculari ai întâlnirii lui Karl Rossmann cu ura naţionalistă, cu nedreptatea socială, cu lumea banilor şi a puterii, a şomerilor şi a celor fără adăpost. La final devine şi el un sclav al lumii noi pentru că maşinăria banilor şi a sexului – întruchipate de cântăreaţa Brunelda – îl înghite şi îl macină şi pe el. În acest punct se confruntă cu respingerea implacabilă a societăţii noastre enunţată de Student: „Renunţă la orice speranţă!” Calea indicată de Unchiul, care înseamnă pentru Karl în acelaşi timp pedeapsă şi experienţă, se termină în macabrul Teatru Natural din Oklahoma, acest teatru al lumii fiind într-un anumit sens şi o metaforă a Eternităţii. Sfârşitul romanului rămâne deschis: America poate fi considerată ţara relaţiilor interumane au-tomatizate şi instrumentate (idee formulată de Chaplin cu o fineţe genială în Timpuri noi), dar şi ţara visurilor despre libertatea omului, care, în ciuda tuturor speranţelor şi a decepţiilor, trebuie să se înalţe deasupra orizontului aşa cum un războinic indian de neînfrânt păşeşte mai departe după o luptă pe care poate a pierdut-o”,  declară Michal Dočekal în prezentarea spectacolului.

Michal Dočekal a mai fost prezent la Cluj, la Teatrul Maghiar de Stat, cu spectacolele „Așteptându-l pe Godot”, de Samuel Beckett și „O zi nebună sau nunta lui Figaro” de Beaumarchais.

Premiera spectacolului „Amerika” are loc vineri 27 noiembrie, de la ora 19.00, fiind urmat de o nouă reprezentație sâmbătă, 28 noiembrie de la aceeași oră.

Distribuie:

Postaţi un comentariu