Ambasadoarea Indiei în România, în vizită la Centrul de Studii Indiene din Cluj

Foto: Dan Bodea

Centrul de Studii Indiene din Cluj a primit în această dimineață vizita ambasadoarei Republicii India în România, E.S. doamna Riva Ganguly Das, care a susținut la Facultatea de Litere un scurt discurs despre cultura și civilizația indiană, dar și despre realitățile de astăzi ale societății indiene.

Excelența Sa, doamna Riva Ganguly Das se află în România de doar o lună și jumătate și vizita la Facultatea de Litere din Cluj a fost primul său contact cu o instituție de învățământ superior din România. „Misiunea mea în România este, bineînțeles, aceea de a consolida relațiile dintre cele două țări și de a găsi noi zone de cooperare cu statul român, educația fiind în acest caz o idee importantă de luat în considerare. Cred că un lucru important pe care ar trebui să îl fac în calitate de reprezentantă a guvernului indian, este de a umple golul care există între India și România. Populația din România nu știu multe despre India, la fel cum nici populația indiană nu știe multe despre România. În lumea tehnologizată de astăzi acest gol îl putem acoperi. Ambasada Indiei din București este foarte conectată la rețelele de socializare și este cu atât mai ușor să comunicăm cu prietenii noștri de pretutindeni. Am venit la Cluj pentru că din câte știu aici este singurul Centru de Studii Indiene din România”, a precizat Excelența Sa, doamna Riva Ganguly Das, care înainte de a fi desemnată ambasador al Indiei în România, fost diplomat în țari precum Spania, Olanda, China sau Bangladesh.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

La întâlnirea cu studenții și cu membrii Centrului de Studii Indiene din Cluj, doamna Riva Ganguly Das a vorbit despre tradițiile din societatea indiană și despre momentul obținerii democrației, atât de important pentru nașterea unei noi națiuni în urmă cu 69 de ani.„Dacă încercați să învățați mai multe despre India, nu o faceți la nivel superficial.  India este o țară foarte complexă și pentru a o înțelege este necesar să pătrundeți în adâncimea culturii ei”, a transmis ambasadoarea. „Unicitatea Indiei moderne constă în diversitatea ei. În cartea India after Gandhi: The History of the World’s Largest Democracy istoricul Ramachandra Guha explică foarte bine de ce India este o națiune aparte. Suntem atât de diverși, avem atâtea religii, avem atâtea limbi vorbite. Cred că ceea ce unește societatea modernă acum este democrația”, a spus doamna Riva Ganguly Das. Cu privire la „India digitală”, doamna Riva Ganguly Das a precizat că prețurile serviciilor de telefonie mobilă devin pe zi ce trece mai ieftine în India, la fel și costurile dispozitivelor mobile. „Oamenii s-au adaptat foarte rapid la noile tehnologii, chiar și populația din clase sociale nu foarte favorizate”, a spus ambasadoarea Indiei în România.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

La finalul întâlnirii, Excelența Sa, doamna Riva Ganguly Das, a precizat că aceasta a fost doar prima întâlnire din seria de vizite pe care le va face Centrului de Studii Indiene din Cluj care funcționează din 2014 la Facultatea de Litere de pe strada Horea nr.31.

Distribuie:

Postaţi un comentariu