Actorul Marius Bodochi, pe scena clujeană în “Omul cu chitara”

“Omul cu chitara” îl are în distribuţie pe Marius Bodochi alături de Răzvan Corneci, Flavia Giurgiu/Foto: Teatrul Municipal Turda

Teatrul Municipal Turda prezintă duminică, 17 noiembrie 2013, orele 18.00 şi 20.00, la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, spectacolul “Omul cu chitara” de Jon Fosse, în regia artistică a lui Mihai Măniuţiu.

“El este Omul cu chitara. E cel pe lângă care treci zilnic la metrou, dar nu îl observi, cel care cântă celor care vor şi celor care nu vor să-l asculte. E cel care ar putea să-i întrerupă pentru o clipă traseul monoton, pe care îl parcurgi aproape somnambulic. Omul cu chitara e martorul unor frânturi de viaţă pe care le culege, le ordonează, le asociază cu propriul traseu, însă, cel mai important- el reduce la esenţial totul şi identifică un şablon al devenirii umane, afirmând repetitiv, cadenţat «Aşa e o viaţă»”, se precizează în prezentarea spectacolului.

 “Omul cu chitara” îi are în distribuţie pe Marius Bodochi, Răzvan Corneci, Flavia Giurgiu, iar coregrafia îi aparţine Vavei Ştefănescu.Biletele pentru cele două reprezentații de la Cluj pot fi achiziționate de la AGENŢIA DE BILETE a Teatrului Național Cluj-Napoca.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. ariana says:

    sint clujeanca si sint mindra ca de pe meleaguri ardelenesti s-a ridicat un actor minunat ca Marius Bodochi!ii doresc multe realizari in continuare si sa ne incinte cit mai mult cu talentul lui!

Postaţi un comentariu