Actorul Marin Moraru, la TIFF Lounge: Niciodată nu mi-a plăcut să joc în filme. Când mă văd pe ecran mă doare stomacul

Foto: Dan Bodea

Unul dintre cei mai îndrăgiți actori de comedie s-a întâlnit vineri cu publicul din Cluj venit să îl cunoască în spațiul TIFF Lounge din Piața Unirii Open Air. Marin Moraru va primi premiul de excelenţă la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), trofeul urmând să îi fie decernat la gala de închidere, care va avea loc, în 6 iunie, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca.

În timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri, actorul a vorbit despre începuturile sale în teatru, despre film, dar și despre dorințe neîmplinite precum cea de a deveni aviator.

„E plăcut să fii onorat cu asemenea ieșire din rând mai ales când premiul vine din partea breslei din care faci parte. Calificativul este unul onorant pentru mine și de o mândrie de înaltă clasă. A fost într-un fel o surpriză pentru că mulți alți actori merită acest premiul, care au făcut mult mai mult decât mine și sunt mult mai competitivi în această meserie. Eu am făcut mai puține filme pentru că structura mea este de om de teatru și nu de multe ori am dat mâna cu filmul”, a precizat Marin Moraru la Cluj.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Mai în glumă, mai în serios, actorul a mărturisit că niciodată nu i-a plăcut să joace în filme pentru că atunci când se vede pe ecran îl doare stomacul. „Zgârietura pe peliculă rămâne, nu poți să o ștergi, dar la teatru poți să ștergi prin următorul spectacol. Toate rolurile din filme mi-au dat dureri de stomac. N-am avut niciodată bucuria revelației a ceea ce-am făcut pe film”, a spus actorul care a jucat în cariera sa în filme precum: Răzbunarea haiducilor, Un comisar acuză, Actorul și sălbaticii, Operațiunea monstrul, Iarna bobocilor sau Zbor periculos. „Pe vremea lui Ceaușescu am consumat atâtea filme că nu pot să mai văd niciunul fără să știu că l-am văzut. Aia era viața atunci, schimbul de casete video”, a spus actorul.

Cu referire la tinerii actori, Marin Moraru a precizat că aceștia nu mai au „pioșenia” față de meserie așa cum o aveau actorii generației sale. „Relația lor cu teatrul este una financiară. Generația de acum este efervescentă și talentată, însă prea multe activități nu le lasă timp tinerilor să se gândească la ei. Dacă un actor face film, face reclamă, merge la radio, face televiziune și joacă și la teatru, el nu mai are timp pentru nimic altceva”, a declarat actorul, precizând că i s-a întâmplat de câteva ori în carieră să refuze roluri, pe criterii de suflet. „Fără dragoste nu poți să faci meseria asta”, a spus Marin Moraru, amintind de cea mai importantă piesă din cariera lui, Nepotul lui Rameau de Diderot.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Actorul s-a ferit să ofere sfaturile tinerilor actori, motivând că „această meserie nu se ține cu sfaturi”. „Degeaba îi spun actorului uite cum făcut eu. Singurul lucru pe care trebuie să îl știe tineretul din ziua de azi este că teatrul se face cu măsură. Dacă nu ai măsură, cabotinismul este aproape. Le-aș spune atât tinerilor: să nu alerge toată ziua după bani”, a transmis actorul Marin Moraru la Cluj.

Spectatorii TIFF vor avea ocazia să îl revadă pe marele actor alături de Toma Caragiu şi Octavian Cotescu într-unul dintre cele mai renumite roluri ale sale, în comedia «Operaţiunea Monstrul» (1976), regizată de Manole Marcus, după un scenariu de Titus Popovici. Proiecția va avea loc sâmbătă, 6 iunie, de la ora 14.00 la Cinema Arta.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Radu says:

    E trist cand mari actori uita greutatzile unei vietzi lipsite de bucuria de a “face arta” !

Postaţi un comentariu