Actorii Dorina Chiriac și Tudor Chirilă, în dialog cu publicul din Cluj de Ziua Porților Deschise la Teatrul Național

Foto arhivă: Dan Bodea

Teatrul Național din Cluj-Napoca sărbătorește și în acest an, în data de 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului prin mai multe evenimente dedicate publicului pe durata întregii zile. Pe lângă alte surprize, a noua ediție a Zilei Porților Deschise la Teatrul Național din Cluj îi aduce în fața spectatorilor pentru a răspunde curiozităților acestora pe actorii Dorina Chiriac și Tudor Chirilă. Evenimentul este cu intrare liberă și va începe la ora 11.00. Din program fac parte spectacole de teatru pentru copii, concursuri, instalații video, dezbateri, întâlniri cu actorii, tradiționalele vizite în culisele teatrului, precum și repetiții deschise.

Mai jos vă prezentăm programul evenimentului publicat pe site-ul oficial al Teatrului Național din Cluj-Napoca:

ZIUA PORȚILOR DESCHISE (27 Martie)

Intrare liberă, în limita locurilor disponibile.

PROGRAM

EVENIMENTE PENTRU COPII:

11:00 – 12:00, Sala mare

Spectacol de teatru pentru copii: PUNGUȚA CU DOI BANI de Ion Creangă, regia Decebal Marin (Teatrul de Păpuşi „Puck”)

Recomandare de vârstă: 3+

13:00 – 13:50 și 14:00 – 14:50, Foaier rang II dreapta

Atelier de mânuit marionete cu Andreea Bolovan și Ionuț Constantinescu (Teatrul de Păpuşi „Puck”) (pentru copii)

Recomandare de vârstă: 7 +

15 copii pe serie

12:30 – 13:20 și 13:30 – 14:20, Foaier rang II stânga

Atelier de confecționat păpuși și elemente de decor pentru teatru de păpuși, coordonator: Elena Ilaș (Teatrul de Păpuşi „Puck”)

Recomandare de vârstă: 10-13 ani

15 copii pe serie

12:30 – 14:00, Foaier, ultimul etaj – la Cafeneaua Doamna T

Quiz á la T cu Daniela și Grig pentru elevi de clasele VII-VIII

Participare pe bază de înscriere la adresa quiz@teatrulnationalcluj.ro

Concursul este deschis pentru 7 echipe de câte 3-5 participanți

· Premiul I – câte o invitație de două persoane la un spectacol ales în luna aprilie și câte un afiș cu un autograf de la orice actor al TNC, alături de o reducere de 50% din consumația de la Doamna T

· Premiul II – câte o invitație de două persoane la un spectacol ales în luna aprilie și câte o insignă cu TNC, alături de o reducere de 30% din consumația de la Doamna T

· Premiul III – câte o invitație de două persoane la un spectacol ales, alături de o reducere de 10% din consumația de la Doamna T

11:00-17:00, Foaier rang II

Măști de desenat – zonă de creație

EVENIMENTE PENTRU ADULŢI:

14:00 – 19:00, Studio „Euphorion”

CRONICI INTERACTIVE

Instalaţie video interactivă realizată de Lucian Matei și Mădălina Mânzat

15:00 – 15:50 Foaier, rang III

Dezbatere: Spiritul comic pe scena Teatrului Național Cluj-Napoca

Cu participarea actorilor: Sânziana Tarța, Radu Lărgeanu, Anca Hanu, Cătălin Herlo

Moderator: Ștefana Pop-Curșeu

15:00 – 17:00, Foaier Rang II stânga

CALEIDOSCOP

Instalație performativă realizată de Reactor de creație și experiment

16:00 – 16:50 Foaier, rang II, dreapta

Colţul „Restituiri”: D’ale carnavalului, regia Mona Marian. Fragmente urmate de discuții cu publicul: Ovidiu Crișan, Adrian Cucu, Elena Ivanca, Cristian Grosu

17:00 – 17:50, scena mare

Repetiție deschisă: Craii de Curtea Veche, regia Răzvan Mureșan, scenografia Andreea Săndulescu, repetiție urmată de discuții cu publicul

18:00 – 19:00, scena mare

Invitații speciali ai zilei, actorii DORINA CHIRIAC și TUDOR CHIRILĂ, în dialog cu publicul

EVENIMENTE SPECIALE:

12:30 – 16:00

Vizite în culise, ghidate de actori ai Teatrului Național Cluj-Napoca

12:30 – 16:30

Oficiul Poștal al Marii Uniri

Întâlniri epistolare cu actori ai Teatrului Național Cluj-Napoca

Recomandare de vârstă: 14+

13:00 – 14:30 și 15:00 – 16:30, Sala Caragiale

PROFU’ de Jean-Pierre Dopagne, cu Mihai-Florian Nițu, regia Andreea Iacob – reprezentații pentru elevi și profesori de liceu, urmate de discuții cu participanții

15:00 – 19:00

Cabina de film

Foaier, rang II

PE TOATĂ DURATA EVENIMENTULUI:

Meșteri și meșteșuguri (Asociația Meșterilor Populari Clujeni): demonstrații de încondeiat ouă, olărit și țesut.

Librăria Librarium și Librăria Teatrului Naţional Cluj-Napoca

Foaier, parter

Cafeneaua Doamna T

Foaier, rang III

Expoziție de costume din spectacolele Teatrului Național

Foaier

Distribuie:

Postaţi un comentariu