A început „școala alternativă” Focus Atelier 360°: „desen automat”, expoziție despre haosul politic în era post-adevăr

Foto: Robert Puțeanu

A treia ediție a platformei de ateliere și dezbateri Focus Atelier a fost inaugurată vineri, 3 martie, la Cluj, cu expoziția „desen automat”, o colecție de 36 de planșe cu notițe redesenate și redimensionate pe care autoarea lor, Lucia Mărneanu, le-a extras din agendele ei în ultimii doi ani. Expoziția deschide, astfel, Focus Atelier 360°, o ediție care se va derula în acest an sub semnul „Practici în arta politică din Estul Europei”. Desfășurată pe parcursul mai multor luni, platforma aduce în prim-plan artiști care, prin arta lor, vin în întâmpinarea unor probleme comune spațiului geo-politic în care ne aflăm.

Actriță și artist grafic, Lucia Mărneanu a publicat până în prezent ilustrații și benzi desenate în mai multe reviste de profil, a pictat afișe, pereți, porți și vederi și propune de această dată o expunere fără jenă a unui haos politic într-o eră post-adevăr, cu mai multe temporalități.

Foto: Cristina Beligăr

„Când mă gândesc la Est și la Vest mă uit de fapt la o entitate care arată spre altă entitate și are deasupra ei o bulă în care spune: «Voi sunteți mai corupți decât noi». Și tot așa șirul acesta de entități acuză corupția dintr-o negare a acceptării faptului că există corupție peste tot la un anumit nivel”, a precizat Lucia Mărneanu pentru Transilvania Reporter, la vernisajul care a avut loc la Reactor de Creație și Experiment.

În desenele ei, Lucia vorbește despre emigrare, despre piața globală de artă, despre ce înseamnă feminismul în Est în condițiile politice date și despre cine scrie istoria, despre maternitate și dispariția maternității, sau despre corectitudinea politică.

„În ultimii doi ani am trecut prin toate temele majore ale politicului discutate mai ales în Vest și le-am reinterpretat din perspectivă estică. Mi-am dat seama că suntem foarte complexați de Vest, care are un nume pentru orice, care a trecut printr-o efervescență culturală pe care noi în comunism nu am avut-o, că îi suntem tributari și, când mi-am dat seama de asta, am zis că trebuie să pun totul pe hârtie în cheie personală”, a precizat Lucia Mărneanu.

Foto: Cristina Beligăr

Exprimarea prin desen este mai contemplativă decât actoria, spune Lucia și implică mai multă reflexie. „În primele desene pe care le-am regăsit răsfoindu-mi agendele, mi-am focalizat atenția asupra atacurilor de la Paris din 2015 împotriva redacției revistei Charlie Hebdo. Mă gândeam atunci care este limita expresiei artistice, până unde poți fi vocal, cât de validă este poziția unui vestic care acuză islamismul în condițiile în care se știe, mai mult sau mai puțin, că multe dintre țările UE sunt de fapt actanți în războaiele din Orientul Mijlociu. Așa că m-am gândit să fac și eu ceva din partea mea de lume și am început cu desenul cocoșului galic și cu cercetarea, într-o primă etapă, pe tema atacurilor din Paris”, a declarat Lucia Mărneanu.

Ce își dorește artista de la expoziția pe care a vernisat-o recent, este să se transforme într-un act performativ, poate chiar să devină o carte sau sursă de inspirație pentru street-art și publicul să contribuie și el la colecția de notițe propusă inițial cu desene culese din agende și jurnale personale.

Foto: Robert Puțeanu

Focus Atelier 360° se desfășoară în Cluj-Napoca pe perioada lunilor martie-noiembrie sub forma unui proiect de rezidențe artistice acordate invitaților: Nicoleta Esinencu (dramaturg din Republica Moldova), Veda Popovici (artistă politică din România) și Alexander Manuiloff (dramaturg și scenarist din Bulgaria). Pe parcursul anului organizatorii, Asociația Reciproca, anunță ateliere, spectacole și dezbateri cu acces gratuit pentru oricine este interesat să participe.

„360 pornește de la ideea de a vedea ce este în jurul nostru și am conectat acest lucru cu arta politică din estul Europei, respectiv cu arta care vorbește despre problemele din societate, care critică ce se întâmplă în societate și care își asumă acest lucru. Arta politică a zonei în care activăm noi este o artă care face o critică socială, critică inegalitățile în societate, critică abuzurile capitaliste”, a precizat Lorand Maxim, organizator Focus Atelier și co-fondator al Asociației Reciproca. „Mi se pare important ca implicarea artiștilor în arta politică să nu rămână la dimensiunea artei pentru că atunci am vorbi pur și simplu de culturalizarea problemelor sociale. Nu zic că ar trebui mai multe evenimente de artă politică, ci poate ar trebui mai multe evenimente politice care să conteste hegemonia de astăzi sau să conteste ceea ce în societate ne oprimă”, a mai declarat Lorand Maxim pentru Transilvania Reporter.  

De ce o platformă și nu un festival?

„O platformă cum este Focus Atelier înseamnă ceva ce are un parcurs organic și care nu depinde strict de alegerea noastră curatorială. De aceea, ne-am gândit să extindem platforma pe durata unui an pentru a putea include și alte activități pe parcurs, poate chiar idei din partea publicului. Dacă ne gândim la Cluj ca oraș festivalier, parcă îmi vine să organizez ceva ce nu are un impact atât de puternic într-o perioadă foarte scurtă, ci un eveniment cu un impact mai concentrat, pe termen lung. Focus Atelier este ceva ce se construiește în straturi, pas cu pas, ca un fel de școală alternativă”, a precizat Lorand Maxim pentru Transilvania Repoter.

Detalii despre întregul program precum și despre ateliere se pot găsi pe site-ul focusatelier.ro și pe pagina de Facebook Focus Atelier CLUJ. Pentru orice informații organizatorii pot fi găsiți la adresa de mail asociatia.reciproca@gmail.com.


Publicitate

Postaţi un comentariu