Susțineți un proiect al ISU-SMURD Cluj împreună cu elevii din două școli clujene

Foto: Cristina Beligăr

Reprezentanţii ISU şi SMURD Cluj, împreună cu elevii din două licee clujene din Turda şi Dej, au participat, în luna iulie a acestui an la proiectul internaţional USAR’13 desfăşurat în Germania.Pentru al treilea an consecutiv, Organizația germană pentru Asistență Tehnică la Dezastre (THW) a organizat în perioada 25 iulie-6 august, în câmpul de antrenament NATO Bergen-Hohne, un atelier de pregătire în cazul dezastrelor pentru tineri din șase țări.

După desfăşurarea activităţilor, proiectul a fost nominalizat pentru premiul de popularitate ce urmează să fie acordat de către Ministrul de Interne German, în cadrul unei festivităţi care se va desfăşura în Berlin, Germania. Proiectul va fi reprezentat la această festivitate de THW Jugend şi ISU-SMURD Cluj. La ora actuală, proiectul USAR’13 se clasează pe locul patru din totalul celor 16 proiecte ce au avut privilegiul să fie nominalizate pentru premiul de popularitate.

Oricine poate susţine participarea proiectului ISU-SMURD Cluj în competiția premiului de popularitate prin acordarea unui vot electronic, astfel încât proiectul să primească acest premiu.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Pentru a vota şi a susţine ISU-SMURD Cluj, precum şi elevii din cadrul Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Turda şi Liceului Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” din Dej, este necesară accesarea paginii de internet:

http://www.helfende-hand-foerderpreis.de/

Şi urmaţi paşii descrişi în spotul următor: http://www.youtube.com/watch?v=M0YXC_5vA9o&feature=youtu.be

Citiți mai multe despre acest proiect în articolele de mai jos:

https://transilvaniareporter.ro/actualitate/corespondenta-din-germania-achtung-panzer/

https://transilvaniareporter.ro/actualitate/autospeciala-de-280-000-de-euro-pentru-elevii-clujeni-la-usar/

https://transilvaniareporter.ro/esential/plutoane-pregatite-de-aliniere-in-baza-militara-bergen/

https://transilvaniareporter.ro/actualitate/medici-clujeni-eroi-si-victime-pentru-113-tineri-voluntari-in-germania/

https://transilvaniareporter.ro/actualitate/elevul-mihai-din-plutonul-charlie-viata-de-zi-cu-zi-in-timpul-exercitiului-usar13/

Distribuie:

Postaţi un comentariu