Spectacol şi adrenalină la Concursul de Atelaje de la Beclean

Foto: Dan Bodea

Etapa a doua a Campionatului Naţional de Atelaje s-a desfăşurat în acest weekend (27-29 iunie) la Herghelia Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud, eveniment care a reunit participarea a peste zece echipaje de la mai multe cluburi hipice din ţară. Chiar dacă nu este foarte promovat în România, deşi rezultatele echipelor noastre sunt notabile în concursurile internaţionale, spectaculozitatea şi eleganţa acestui sport nu se regăsesc în alte sporturi.

Pe măsura unicităţii şi frumuseţii sunt însă şi costurile. Astfel, potrivit directorului Hergheliei Beclean, Traian Lăpuşte, citat de Mediafax, costul a doi cai poate ajunge la 80.000 de euro, o trăsură de prezentare-dresaj, 30.000 de euro, o trăsură de maraton, 30.000 de euro. La toate acestea se adaugă driverul, furajarea, harnaşamentul, transportul atelajelor şi a cailor, costuri care de cele mai multe ori sunt achitate din buzunarele participanţilor sau în cazuri fericite de cluburile de echitaţie de care aparţin.

„Alinierea” la start

Atelajele formate din doi cai au participat pe durata celor trei zile la probe de dresaj, maraton şi la o cursă de obstacole, elementul inedit al concursului fiind prezenţa Paulei Nicoleta Nistor , o tânără pasionată de echitaţie din judeţul Bihor, care a luat parte în competiţie cu un atelaj cu un singur cal. „Proba de maraton a fost destul de dificilă, fiind cea mai periculoasă dintre toate. În astfel de probe ai nevoie de un cal cu o condiţie fizică foarte bună şi un psihic foarte bun. Calul meu este lipiţan, provine din Herghelia Făgăraş, are peste zece ani şi s-a comportat foarte bine având în vedere că suntem la primul concurs în care facem echipă şi l-am antrenat doar câteva zile.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

În proba de maraton am întâmpinat într-un obstacol mici dificultăţi şi am simţit pe moment că nu am colaborat deloc între noi. Chiar la primul obstacol nu am avut nici eu încredere în el, nici el în mine. Încrederea este cea mai importantă în asemenea concursuri, dar aceasta se formează în timp”, povesteşte cu maturitate Nicoleta, în vârstă de doar 17 ani.

În viitorul apropiat Paula va participa la un alt concurs de calificare pentru Campionatele Mondiale de Atelaje. „Nu sunt foarte pregătită din punct de vedere psihic pentru un Campionat Mondial şi nu sunt încă suficient de sigură pe mine dar mă motivează calul meu şi împreună poate vom reuşi”, a mărturisit pentru Transilvania Reporter tânăra elevă a Liceului Tehnologic nr. 1 din Salonta, Bihor. În viitor Paula îşi doreşte să urmeze Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, la fel ca tatăl ei şi în acelaşi timp să practice în continuare sportul acesta de care s-a îndrăgostit din copilărie. „Am început să particip la concursuri de categoria C, cu un atelaj, la vârsta de nouă ani, apoi la Campionatele Naţionale cu un atelaj cu un ponei şi apoi cu doi şi anul trecut am participat  pentru prima dată cu un cal”, a precizat Paula Nicoleta Nistor.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Dacă evoluţia Paulei în proba de maraton, care a intrat prima în concurs, am crezut-o spectaculoasă, a urmat evoluţia atelajelor cu doi cai care s-a dovedit a fi cel puţin la fel de incitantă atât pentru spectatori cât şi pentru participanţi.

Printre concurenţii cu experienţă s-a numărat şi Kadar Barna, venit la Beclean din Miercurea Ciuc. „Ziua de maraton a fost destul de grea, noi am ales o tactică liniştită fără să riscăm foarte mult. A fost important să nu facem nicio greşeală, dar nu am urmărit neapărat să câştigăm. Sunt foarte multe concursuri într-un sezon aşa că nu am vrut să risc vreo accidentare. Nu mi-au placut foarte mult obstacolele din proba de maraton, au fost foarte înguste, cu denivelări. La competiţiile internaţionale sunt cu totul alte condiţii de concurs şi e greu să ne obişnuim cu acestea. În concursurile mari mergem cu viteză mult mai mare”, a spus concurentul.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

În calitate de secunzi în echipă, Kadar Barna i-a avut pe câţiva elevi pe care îi pregăteşte la şcoala lui de echitaţie. „Este o Fundaţie Creştină Franciscană care se ocupă de 2300 de copii orfani sau proveniţi din familii foarte sărace şi am făcut o şcoală de echitaţie pentru aceşti copii, îi învăţăm să fie îngrijtori de cai la nivel înalt. Echipajul meu a fost format din doi cai lipiţani, Sultan şi Mefisto, în vârstă de zece ani. Sub cinci ani caii nu au voie să concureze la concursurile mari iar în cele internaţionale nu au voie să concureze sub şase ani. Dresajul unui cal durează cel puţin trei ani. Pentru performanţă trebuie ca un cal să aibă zece ani sau mai mult”, a precizat concurentul din Odorheiu Secuiesc,  al cărui centru de echitaţie se află lângă Miercurea Ciuc.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Am întâmpinat unele dificultăţi la maraton pentru că unul dintre cai este foarte tânăr, are doar şase ani şi a participat la primul său concurs. A fost speriat de atât de multe întoarceri pe stânga şi pe dreapta şi într-un fel sunt supărat pe el. Obstacolele în probele din concursurile internaţionale sunt mult mai largi, cu poartă de intrare de trei metri, pe când aici, am avut porţi de intrare şi de un metru şi jumătate. La partea de dresaj am scos însă un punctaj foarte bun, demn de calificarea la Mondiale”, a declarat şi Paul Pop, din Bistriţa, care concurează în Campionatul Naţional de şapte ani.

Competiţie:

Vineri, în prima zi de concurs, a avut loc proba de dresaj în care arbitrii au fost atenţi la cât sunt de relaxaţi caii, la ritm, impuls, flexibilitate, plasare. De asemenea, ei au punctat stilul şi acurateţea figurilor executate şi au dat note pentru imaginea de ansamblu a atelajului, respectiv ţinuta driverului şi a secundului. Proba de maraton s-a defăşurat sâmbătă, pe 15, 7 kilometri în trei faze, cu alură liberă pe o lungime de 5, 5 kilometri, la pas pe o lungime de un kilometru şi la trap pe o lungime de 7 kilometri, distanţă ce trebuie parcursă cu o viteză medie de 14 km/h. Proba de obstacole a fost organizată duminică, pe un traseu de 700 de metri cu 20 de obstacole artificiale. Obstacolele sunt mai late cu doar 10-15 centimetri decât ecartamentul roţilor din spatele trăsurilor. Viteza medie trebuie să fie de 250 de metri/minut, iar doborârea unui obstacol se penalizează cu trei puncte.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Participanţi:

Milin Milorad (Romsilva), Orosz Laszlo (Krigel), Csoma Andrei (Romsilva), Varga Roland (Lipicai), Babo Kalman (Tulipan), Burca Florin (Romsilva), Pop Paul (Lipicai), Kadar Barna (Maks), Rakoczi Gergo (Maks), Bajko Tibor (Krigel), Bartha Eduard (Lipicai).

Rezultate:

10464289_652322931528101_2074852122680945876_n

Postaţi un comentariu