Paradoxul de la Bârlea. În satul colindei antisemite evreii sunt plânşi

La mormântul unei familii de evrei din satul Bârlea/Foto: Dan Bodea

În satul „colindei anitsemite”, situat la 41 de kilometri distanţă de Cluj, în comuna Corneşti, pe drumul ce duce spre Fundătura şi Lujerdiu, viaţa oamenilor a început să primească un alt sens odată cu momentul iscării scandalului naţional privind difuzarea din şase decembrie a unui colind care glorifică Holocaustul şi violenţa împotriva evreilor. Cules din satul care înainte de cel de-al doilea Război Mondial era casă pentru nu mai puţin de patru familii de evrei, colindul a fost catalogat inclusiv de comunitatea internaţională drept “expresie inacceptabilă de antisemitism ce trebuie condamnată în termeni fermi şi fără echivoc”. Astăzi, deşi singurele dovezi fizice ale prezenţei evreilor au mai rămas două pietre funerare din cimitirul de lângă Căminul Cultural, amintirea lor acolo este păstrată încă vie de bătrânii satului şi de copiii acestora.

„A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum” (fragment din colind, publicat de Revista 22)

Familia Rus, contrariată de colindul antisemit atribuit satului Bârlea/Foto: Dan Bodea

Familia Rus, contrariată de colindul antisemit atribuit satului Bârlea/Foto: Dan Bodea

„De când mă ştiu eu, de 84 de ani, nu am auzit aşa ceva. Începutul colinzii «A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos /», ăsta da, îl recunosc. Continuarea însă, nici poveste. Nuu, ţucu-te, nici vorbă. Nici la noi, nici pe satele astea. Aici au fost patru familii de jidovi şi acum trei ani a venit în vizită un jidov din Israel pe care l-a crescut vecina de lângă mine. Eu stăteam acolo sus în sat. Erau familii bune şi multă avere le-o rămas. Farkas, orb de un ochi, tocmea încălţări şi avea şapte copii. Când l-au dus nemţii avea şase fete şi un fecior. Doar cea mai mare fată s-a întors după Război, ceilalţi nu s-au lăsat de părinţi. Ei n-au mai venit. A venit înapoi însă un alt vecin, Iacob şi a stat la noi două luni, pentru că toate casele le erau rele. Au mai venit înapoi fetele lui Lebi şi a lui Farkas una. Iacob s-a căsătorit şi când a venit Colectivul s-a dus în Israel. Înainte de Război erau vreo douăzeci de jidovi numai la noi în sat. În Corneşti erau mai mulţi”, ne povesteşte tanti Irina Rus pe care am întâlnit-o în poarta casei sale, chiar la intrarea în sat. Într-unul dintre sertarele bucătăriei sale tanti Rus încă păstrează câteva fotografii pe care le-a primit de la un bun prieten de-al său evreu venit în urmă cu câţiva ani în sat pentru a afla mai multe despre strămoşii săi.

La pas, spre morminte

Pe un ger destul de aspru o luăm pe drumul îngheţat al satului, însoţiţi de ginerele doamnei Rus, spre cimitir, pentru a găsi mărturiile cele mai sigure ale prezenţei evreilor în Bârlea: două monumente de piatră, la baza cărora se află mormintele unor evrei. Sărim gardul cimitirului în zapada care ne ajunge până la glezne şi după câteva fotografii ne hotărâm să mergem şi la preotul care slujeşte la biserica din sat. Pentru asta este nevoie să ajungem în satul următor, în Tioltiur. “Cu problema colindului aţi venit? Aţi venit degeaba, că de 40 de ani de când îs eu aici n-am auzit-o. Noi nu avem aşa colind. Într-adevăr cuvântul «corlan» apare şi în vorbirea noastră, însă cam asta e singura asoicere cu noi. Cohe îi spunea bucătăriei de vară de aici, fumul ieşea înăuntru şi afară sus era învelit cu paie şi îi zicea corlan. Acum nicio gospodărie nu mai are aşa ceva. Despre familiile de evrei nu ştiu nimic pentru că erau plecaţi când am venit eu aici”, aflăm de la preotul din Tioltiur. Pentru a afla mai multe totuşi, fără însă vreo certitudine, preotul ne îndeamnă să îi facem o vizită diaconului Ilisie Rus din Bârlea.

Diaconul Ilisie Rus, în mâna cu una dintre cărţile sale de colinde/Foto: Dan Bodea

Diaconul Ilisie Rus, în mâna cu una dintre cărţile sale de colinde/Foto: Dan Bodea

„Trăiau ca patronii”

Întorşi în satul din care se spune că ar proveni colindul controversat, diaconul Ilisie ne primeşte cu bucurie, însă ne asigură încă de la începutul discuţiei că nu cunoaşte versurile unui asemenea colind, dar că ne ajută cu orice explicaţie s-ar afla în măsură să ne-o ofere. „Ghela, Blima, Farkas şi Iacob, acestea erau familiile de evrei care au locuit la noi în sat. Nu ştiu dacă erau prenumele lor, sau numele lor de familie. Ştiu însă că mama mea a ascuns o evreică sub covata de făcut pâine atunci când au venit nemţii. Ei s-au dus şi ea a rămas. Care au avut unde se ascunde au scăpat, pe ceilalţi i-au măcelărit. Înainte de Război jidovii trăiau aici ca patronii. Nu erau diferenţe între noi şi ei şi toţi o duceau bine”, explică diaconul Ilisie. Conduşi de acesta în biserica satului construită în 1937, găsim şi câteva cărţi de colinde, însă niciuna nu pare să conţină colindul pe care îl căutăm. „De Crăciun cântăm colindele vechi pe care le ştim noi: «Deschide uşa creştine», «Aseară pe înserate», «Viflaime», «Naşterea Ta Hristoase». Cu astea am crescut, astea le ştim şi cu astea mergem înainte. Am cărţi de colinde mai noi sau mai vechi, aceasta e de la Nicula, însă în niciuna nu există colindul pe care îl căutaţi”, precizează diaconul Ilisie Rus. În casa bărbatului găsim, de asemenea, cărţi de versuri şi caiete în care acesta comune după tradiţia bătrânească cântece de înmormântare. „Eu le compun, eu le cânt”, spune diaconul, mărturisind cu aceeaşi mândrie că în urmă cu trei ani a contribuit şi el la renovarea frumoasei biserici.

Citiţi şi:

Cu cât explicăm mai multor suflete din sat motivul vizitei noastre, acela de a primi o confirmare că versurile colindului reflectă gândirea crudă a oamenilor din Bârlea cu referire la „fraţii” lor evrei, cu atât primim tot mai multe confirmări că acest lucru nu ar fi fost posibil într-un sat care iubea evreii. „Mi se ridică părul pe mine când aud. Tulai ce cuvinte.Textul ăsta, după mine e a lui Tribunu’(Corneliu Vadim Tudor), că numai el ştie să facă aşa texte şi să blasteme. Colindul nu-i de la noi, nici pomeneală. Trebuia să îl aud măcar o dată. Oamenii de aici erau cei mai buni prieteni cu jidovii. Ţăranii de aici nu ştiau despre gazare. Habar nu aveau. Vai de mine, dar nici poveste ca acest colind să vină de aici. La noi aşa ceva nu a existat. Să le spuneţi tuturor. Au fost mai buni jidovii ca românii. Eu îs femeie bătrână şi ştiu tot”, aflăm de la tanti Anica, cea mai în vârstă femeie din sat. La cei 90 de ani ai săi locuieşte cu căţeluşa ei Aduţa.

De la casa doamnei Anica nu ne rămâne decât să ne îndreptăm şi noi spre casă. Lăsam în urmă cele 150 de gospodării din sat şi pe oamenii lor cu convingerea că versurile unui colind nu vor dovedi niciodată ceea ce de fapt nu există în Bârlea: vreo formă de manifestare antisemită.

 “Tare puţini am mai rămas oameni în sat, că toţi au murit. Îs tot case goale. Se pierd tradiţiile, nu avem nici zece copii în sat. Mai vin copiii şi nepoţii noştri pe la noi. De colindă nu le mai trebuie colaci, mere sau nuci. Amu, ţucu-te, vor numai bani şi ciocolată”, Rus Irina, 84 de ani

Mai jos puteţi urmări o galerie de imagini realizate de fotograful Dan Bodea în satul de origine al colindului antisemit, Bârlea:


Publicitate

Postaţi un comentariu