FOTO Tinerii din Baia Mare au adoptat cercetăşia ca stil de viaţă

Cercetașii băimăreni au avut de rezolvat primul caz

Aproximativ 200 de băimăreni cu vârste între 7 şi 25 de ani au început, duminică, un nou an cercetăşesc. Acesta se va întinde până în luna august a anului viitor şi va fi încheiat cu o tabără în natură de două săptămâni. Grupul cercetaşilor băimăreni din Maramureş a luat fiinţă în anul 1991, iar actualii coordonatori sunt foşti cercetaşi la vremea respectivă.

„Principiile sunt foarte simple. Cercetăşia formează caracterul, formează personalitatea, dezvoltă simţul concretului, deschiderea către ceilalţi şi are la bază elemente ale credinţei creştine. Copiii şi tinerii sunt formaţi să fie perseverenţi în dificultate şi fiecare este învăţat să îşi pună în valoare calităţile personale şi să-şi depăşească limitele. Cei mici învaţă de la cei mari”, a explicat preotul Angel Zareczki, asistentul spiritual al grupului. Acesta a mai precizat că în Grupul de cercetaşi sunt bineveniţi copii şi tineri între 7 şi 25 de ani de orice confesiune.

Cercetaşii care s-au prezentat  la eveniment, după ce au participat la Sfânta Liturghie şi au luat masa, au avut de descoperit indiciile unei „crime”, în întreg oraşul.

„Marele joc s-a desfăşurat după un scenariu foarte bine pus la punct. Tinerii cercetaşi au intrat în rol de detectivi şi au avut de căutat indicii în întreg oraşul”, a povestit Dragoş Chiş, responsabilul tinerilor cu vârste între 7 şi 12 ani.

La fel de încântaţi au fost şi participanţii foarte tineri, care au ţinut pasul cu cei mai experimentaţi pe întreg traseul.

„Nu sunt obosit dar trebuie să descoperim indicii despre cine l-a răpit pe Părintele Angel. Trebuie să fim foarte atenţi la indicii”, a spus Matei, elev în clasa zero, la şcoala nr. 4 din Baia Mare.

Printre participanţi au fost şi cercetaşi debutanţi care s-au declarat „învinşi” de traseu, dar niciunul nu a fost lăsat de coechipieri să abandoneze. Jocul s-a terminat la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare, unde tinerii au avut parte de un foc de tabără şi o scenetă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu