Echipa Transilvania 4 Africa a plecat astăzi în raliul Budapesta-Bamako

Echipa Transilvania 4 Africa a plecat  în raliul Budapesta-Bamako, cel mai renumit şi mai mare raliu caritabil din lume. Plecarea a avut loc de pe Bulevardul Eroilor în prezenţa familiilor, prietenilor şi a sponsorilor care susţin această acţiune.

La eveniment a fost prezent şi primarul Emil Boc, care împreună cu Márton Tonk, decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Arte al Universităţii Sapientia, a dat startul simbolic al plecării în raliu. Startul oficial al raliului va avea loc mâine, 24 ianuarie, din Budapesta. În această a 9-a ediţie a raliului Budapesta-Bamako sunt înscrie 124 de echipaje, formate din 360 de persoane.

„Abia aşteptăm să plecăm. Avem un pic de emoţii pentru că nu ştim exact ce ne aşteaptă, dar suntem pregătiţi fizic şi psihic pentru orice. Ne-am pregătit mult pentru acest raliu, iar ultimele trei luni au fost cu adevărat luni de foc. Suntem siguri că ne vom întoarce cu amintiri frumoase din această aventură”, a a declarat Bakos Norbert, membru al echipajului.

„Sunt convins că vor reuşi să ducă la bun sfârşit ce şi-au propus. Le urez “Drum bun” şi le doresc să se întoarcă cu bine acasă”, a spus primarul Emil Boc.

Echipajul format din Bakos Norbert, Deák Albert, Hiriczkó Sándor, Alexandru Manole, Oláh László, Hoszú János şi Kovács Attila va parcurge, timp de două săptămâni, 9 ţări şi peste 9.000 de kilometri prin Europa şi Africa, destinaţia finală fiind Banjul, capitala Gambiei.

Echipa se va deplasa cu o maşină Toyota Land Cruiser HDJ80, alintată „Bestia”, şi cu patru motociclete KTM 640 Adventure, special construite pentru expediţii în deşert, dotate cu rezervoare mărite, suspensii speciale sport şi sistem de portbagaj, precum şi cauciucuri speciale pentru zone nisipoase. Transilvania 4 Africa este prima echipă din istoria raliului care participă într-o formula inedită: o maşină şi patru motociclete. Scopul expediţiei este donarea de echipament medical, echipament informatic, plase împotriva ţânţarilor, aparate de purificat apa şi alte astfel de bunuri comunităţilor sărace de pe teritoriul continentului negru.

Graţie unui sistem de urmărire prin satelit pus la dispoziţie de firma Web Eye, maşina echipei va putea fi urmărită în timp real, 24 de ore din 24, pe site-ul oficial www.transilvania4africa.ro.

Concurenţii implicaţi în aventura africană nu vor avea la dispoziţie elicoptere de salvare în caz de tragedie, tractări auto sau ghizi turistici, ei bazându-se numai şi numai pe propriile resurse şi competenţe şi, nu în ultimul rând, pe propriul noroc.

Echipa transilvăneană va duce în Africa alimente, jucării, dar şi 200 de calculatoare, monitoare, imprimante şi produse IT donate de Universitatea Sapientia. Toate acestea vor ajunge la două şcoli, două spitale şi o universitate din Banjul.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu