Din Deva, la Cluj pentru salvarea păsărilor răpitoare

În urmă cu opt ani, Alex Dranga își lăsa în urmă orașul natal pentru a veni la Cluj, călăuzit de o dorință pe care o avea încă din adolescență: aceea de a salva păsări răpitoare.

Pe strada Oașului din cartierul clujean Iris, casa în care locuiește Alex alături de familia lui este astăzi sanctuar pentru păsările răpitoare căzute victime îndeosebi abuzurilor crescătorilor de porumbei, în percepția cărora înaripatele reprezintă o amenințare și, ca urmare, trebuie ucise. Împușcate, cu aripi rupte sau cu picioare sfâșiate de colții nemiloși ai capcanelor, păsări rănite, ocrotite prin lege sau exemplare rare, toate sunt primite de Alex în curtea lui atunci când nimeni nu le-ar mai da o șansă de supraviețuire. Pentru multe însă, oricât de grabnică este intervenția, răul este deja prea mare pentru a mai putea fi salvate.

L-am cunoscut pe Alex într-o zi de luni, după un weekend în care tocmai găsise o altă pasăre moartă: de data aceasta un uliu șorecar comun care fusese împușcat cu alice. Acesta este doar un caz din zecile cu care s-a confruntat până acum tânărul în vârstă de 28 de ani. În curtea lui, facem cunoștință cu Genki, o femelă de uliu porumbar, deosebit de frumos, salvat de Alex.

„A prins-o un columbofil de pe strada Maramureșului, la intersecție cu Dâmbul Rotund, în timp ce încerca să se repeadă la porumbei. De o săptămână o am aici. Pasărea era în volieră și când am văzut cum bărbatul care a prins-o a încercat să o lovească de mai multe ori, m-am simțit obligat să intervin. Am intrat pe poartă direct, i-am spus omului că îl scap de ea, l-am întrebat câți porumbei i-a omorât, i-am promis că îi va primi înapoi de la mine și am plecat cu pasărea. Am văzut că omul avea și câteva păsări împăiate și mi-a dat impresia că le prinde, le ține în ceva cușcă de plasă până slăbesc de tot și atunci le omoară. Cred că și Genki ajungea împăiată. Din fericire acum s-a îmblânzit bine, dar nu mai vânează și trebuie să o sălbăticesc din nou până o eliberăm. Este un exemplar destul de rar de uliu porumbar fiind așa de mare”, precizează Alex.

Pasiunea pe care Alex o are pentru salvarea păsărilor și-a manifestat-o din copilărie, crescând în Deva într-o familie în care bunicii și străbunicii se ocupau de porumbei. De la vârsta de șapte ani băiatul era obișnuit ca familia lui să crească porumbei în balconul de la bloc.

„La 14 ani am primit de ziua mea o pereche de porumbei frumoși și i-am crescut până în momentul când, într-o dimineață, un uliu porumbar mi-a luat femela exact din fața mea, de la un metru, pe mine lovindu-mă cu aripile. De atunci am zis că nu mai țin porumbei și pe la 18 ani am aflat de Dorin Cărăbeț de la Asociația Peregrinus, îl vedeam pe el și pe colegii lui cum antrenau păsările pe câmp, cum le învățau să vină la chemare, sau să vâneze și de atunci am început să fiu interesat de ceea ce făceau ei. Prima dată când m-a lăsat să îmi fac o poză cu un șoim sacru alb, am avut foarte mari emoții. Îmi tremura mâna. Am mers acasă, i-am povestit mamei că vreau să îmi aduc un uliu acasă și am amenințat-o că dacă nu mă lasă, mă mut la bunica”, povestește Alex.

Astfel, s-a prezentat acasă cu un uliu șorecar cu aripa distrusă și l-a ținut sub pat până în ziua când mama lui a fost nevoită să se obișnuiască cu ideea de a ține o pasăre de pradă în apartament.

„Am primit de la Dorin un șorecar cu o aripă jumătate amputată și am început să mă documentez pe internet cum se face un implant. Am început cu ace de gămălie, cu lipici, tăiam cotoarele amputate care nu mai creșteau și lipeam penele de la un alt uliu. Încet a început să îi revină musculatura în aripă și cam într-o săptămână și jumătate pasărea mea a început să se ridice de la sol la peste un metru în aer. Am făcut antrenamente cu ea inclusiv în holul apartamentului și în două luni pasărea a început să zboare, bineînțeles la o înălțime mică, dar am reușit să o punem pe picioare. Acum este la un parc de agrement pentru animale din Cluj. O altă pasăre am recuperat-o de la cineva din curte când aproape era să o omoare. Am sărit peste gard, am primit o furcă peste spate de mi s-a rupt o coastă, dar am salvat pasărea. În pădure am mai găsit odată, într-un pom care cedase din rădăcină, un cuib de uliu șorecar cu cinci pui. Și pe aceștia i-am recuperat și i-am băgat în incubator până au crescut. Am mai primit un uliu porumbar mascul, care fusese prins într-o capcană cu gheare și era într-o stare foarte gravă. Am reușit să îi fac un fel de proteză, dar până la urmă am fost nevoiți să îl eutanasiem pentru că nu se putea descurca. S-a întâmplat să aduc cu o altă ocazie o bufniță chiar din curte de la om, prinsă de carton cu lipici de șobolani”, precizează tânărul.

Pentru a salva o familie de ulii din zona Clujului care își făcuse cuibul într-un copac de pe terenul unui om, Alex a fost nevoit să îi dea bărbatului 250 de lei pentru a nu tăia copacul până în momentul când vor ieși puii din ou. „Altfel nu putea fi convins. Când vor ieși puii va trebui să îi aduc acasă să îi cresc eu pentru ca omul să taie pomul”, precizează Alex.

De opt ani de când este în Cluj, Alex aproximează că a salvat până la 800 de păsări, de la ulii, la șoimi și bufnițe și, dacă a ținut bine evidența, a găsit până la 26 de păsări împușcate. Omorâte de cei care își fac singuri dreptate atunci când înaripatele le vânează porumbeii sau ucise de copiii de bani gata care ies la vânătoare de păsări, în momentul în care li se pun pe tavă arme cu alice, păsările nu mai au nicio șansă. Din păcate, nici soarta celor prinse în capcane nu este încurajatoare.

„Vreau să trag un semnal de alarmă pentru cei care întind capcane de tip gheară. Oameni buni, nu mai puneți capcane care să le taie păsărilor picioarele! Eu înțeleg că unii le prind pentru că, spun ei, le vânează porumbeii. Dar măcar dacă le-ar prinde într-o capcană cu plasă să nu le mai rănească. Am făcut sesizări și eu și colegii mei la poliție și ne sunăm unii pe alții pe măsură ce le găsim, dar tot degeaba. Dacă legea spune că ulii sunt ocrotiți, unde e legea când ei sunt împușcați? Am dus poze și dovezi la Poliția Animalelor dar a fost în zadar. La noi, protecția animalelor e dezastru. Nu se ridică de pe scaun să meargă pe teren să vadă ce se întâmplă și cu ce ne confruntăm. Am ajuns să îi prind pe unii și să îi bat, să le distrug armele, dar asta nu e o soluție pentru că tot eu primesc amenzi. Ce îi rog eu pe oameni este să ne sune pe noi, oricare din asociație, și venim și le luăm și nu vor mai fi probleme cu ele. S-a întâmplat să intru și peste om în casă. Eram în Deva când am intrat peste unul care îi rupsese gâtul unei păsări și urma să o omoare și pe alta. I-am luat pasărea din mână, l-am împins pe om și i-am spus că dacă mai pune mâna pe vreo pasăre o încurcă cu mine. Pot să primesc amendă, că nu mă interesează, atâta timp cât păsările sunt în siguranță”, explică Alex.

Alex Dranga nu este singurul susținător al cauzei păsărilor de pradă. La fel ca el sunt și ceilalți colegi ai săi din Asociația Peregrinus, sau pur și simplu oameni care nu acceptă ca frumoasele exemplare, pe care legea ar trebui să le ocrotească, să fie ucise doar pentru că își urmează instinctul de prădători. Mugur Gliga și Ciprian Cordoș din Cluj, Ionuț Cernău din Alba Iulia, sau Dorin Cărăbeț din Deva sunt doar o parte dintre cei care alături de Alex își dedică mare parte din timp salvării păsărilor. Bineînțeles, țelurile lor sunt mult mai mari încercând de ani buni să popularizeze șoimăritul și chiar să contribuie la legalizarea vânătorii cu păsări de pradă.

Alex recunoaște că de câțiva ani deja, păsările au devenit pentru el membri ai familiei. Le dedică același timp pe care îl dedică copiilor lui și suferă extrem de mult când vine momentul să le elibereze după o perioadă mai lungă în care le-a purtat de grijă. „Scopul meu este să salvez cât mai multe păsări și, la un moment, să aduc exemplare și din străinătate pe care nu le avem în România cum ar fi Ulii Harris, Șorecari cu coadă roșie, Șorecari încălțați și să le înmulțim în captivitate până populăm și teritoriul țării noastre”, precizează Alex.

Ca orice pasiune, și grija pentru păsările de pradă cere sacrificii. Nu de puține ori, tânărul salvator de înaripate a fost mușcat sau zgâriat de păsările pe care le-a salvat, iar cicatricile de pe brațe, de pe spate sau chiar din cap stau astăzi mărturie. Cu toate acestea, Alex nu s-a lăsat niciodată descurajat și mărturisește că pentru el pasiunea s-a transformat în boală. Curtea casei în care locuiește astăzi hunedoreanul este și adăpost pentru zeci de porumbei și iepuri de diferite rase. „Porumbei am din rasa King, Strasser, Crețul francez, Lahore. Creții francezi, mondainii, și râșii polonezi sunt ai copiilor, se mai joacă cu ei, dar restul îi folosim ca hrană pentru păsări sau că să îi dau la schimb oamenilor când se pune problema să le înapoiez porumbeii omorâți”, explică Alex. În fiecare duminică tânărul poate fi văzut la târgurile din Cluj sau din împrejurimi unde se întâlnește cu persoane care recuperează păsări din zonele Dezmir, Jucu, Apahida, Borșa cărora le dă bani pe zburătoarele pe care la rândul lor le-au salvat din mâinile celor care le-au pus gând rău.

„Primesc păsări bolnave, cu aripa sau piciorul rupt, sau care sunt foarte slăbite și au nevoie și calciu sau injecții. În Cluj o mare problemă este lipsa veterinarilor specializați pe tratamentul păsărilor. Mai există medici care își dau interesul pentru diferite cazuri, dar nu au o specializare strictă și uneori pun mai multe diagnosticări. Eu, de exemplu, folosesc în cazul uliilor tratamentul de la porumbei, dar uneori poate este cazul unor altfel de intervenții”, declară Alex Dranga.

Citiți și:

Vânătoarea cu păsări de pradă, între sport, artă și știință