Culori și bună dispoziție în Parcul Central

Foto arhivă: Dan Bodea

Cu ocazia primei ediții a festivalului „Colours of Cluj”, Parcul Central se „redecorează” într-o atmosferă plină de activități și de culoare.

Conform unui comunicat de presă al festivalului clujenii de toate vârstele sunt așteptați cu ateliere de creație, scenă audio pentru cântăreții amatori, colțul seniorilor, zone pentru copii și activități sportive.

Activitățile ce vor avea loc vineri, 2 august între  16.00 și 22.00 și sâmbătă, 3 august între 12.00 și 20.00 îi invită pe participanți să învețe de la cei mai pricepuți meșteri cum să realizeze obiecte din materiale reciclate și din ceramică, cum să prelucreze sticlă, vor face, de asemenea poșete din pagini de reviste, flori Kanzashi, mărgele din hârtie reciclată, „capcane de vise” și obiecte decorative prin origami.

Duminică, 4 august, între orele 14.00 și 17.00, participanții la ateliere vor fi invitați la realizarea unei instalații din obiectele create la ateliere.

Zona din spatele Casino-ului va fi amenajată pentru sport cum ar fi tir cu arcul, slackline, perete de cățărare, sumo (sâmbătă de la 12.00 la 20.00, duminică de la 12.00 la 17.00). Târguțu’ vintage, va constitui de asemenea o atracție fiind un târg de produse handmade și vintage (vineri între orele 16.00 și 20.00, sâmbătă și duminică între 12.00 și 20.00).

Distribuie:

Postaţi un comentariu