Cetatea Bologa, super-promovată „din pix”

Cetatea Bologa
eepurl.com

O cetate sufocată de ierburi şi plină de gunoaie, la care ajungi pe o uliţă ce începe cu o privată de ţară în buza ei. Un turn din piatră se uită chiorâş peste vale, rămas fără acoperiş şi tot mai ştirbit de zăpezile iernii trecute. Despre cetatea asta, într-o clădire modernă, din sticlă, în centrul Clujului, s-au scris tone de pliante şi broşuri, hărţi, CD-uri şi filmuleţe, în care s-au pus texte savante, fără nicio legătură cu realitatea şi din care niciuna, nici măcar o foaie de hârtie n-a ajuns vreodată la locul promovat pe sute de mii de euro. Programul de promovare, finanţat parte de la Consiliul Judeţean, parte din fonduri europene, cam 200 de mii de euro, e aproape de finalizare, dar localnicii nici n-au auzit de el. Nimeni din satul cetăţii Bologa nu are habar de aşa ceva, ba mai mult, fotografia cu care se deschide pagina de prezentare pe internet a acesteia nu mai este de ani de zile actuală, locul din fotografie arătând altfel de multă vreme. Semn că pe acolo n-a trecut nici măcar fotograful.

Ajungem în Bologa pe la amiază şi câţiva bătrâni ies la porţi să vadă ce-i, semn că nu sunt prea obişnuiţi cu vizitele. În mijlocul satului unde era cândva prăvălia, o clădire sobră din piatra neagră de Bologa, acum o mizerie cu ferestrele acoperite şi uşile închise, femeile încep să ne povesteas¬că. Nu ştiu dacă să fie mândre sau ruşinate de cetatea care străjuieşte satul. Ştiu despre ea că este monument, că acolo au găsit-o şi acolo vor s-o lase, dar povestea ei n-o ştie decât, poate, popa de la biserică. Pe acolo pasc oile, se mai duce câte unul să facă prostii, e mizerie, ele n-au urcat demult în hăţişul ăla, dar copiii şi tinerii, se mai ascund acolo la o ţigară. Dacă ne ducem, să avem grijă că nu-i tocmai locul potrivit.

Elena Potra, bunica cu pălărie, râde când întrebăm de turişti şi-şi aminteşte brusc de altceva: mai avem o cetate, aia de pe Grădişte, acolo s-or pus cartofi, că se fac tare bine!

E vorba de cetatea romană, prima datată în zonă, construită de armatele imperiale romane în anul 106. De altfel, Elena Potra nu ştie, dar cetatea cu cartofi a fost motivul pentru care bologanii sunt astăzi aici şi noi putem sta de vorbă cu ei în mijlocul satului, într-o zi de primăvară. Se pare că Traian a colonizat locul, după ce a finalizat construcţia, cu greci aduşi din Patras, de unde sătenii poartă şi astăzi, aproape toţi, numele de Potra.

O luăm în sus, pe uliţa strâmtă, de o parte dealul, de alta un pârâu plin de gunoaie. În ierburile de pe marginea cărării stă câte un lighean spart aninat sau o cârpă ruptă. Mai sus se mai curăţă locul, semn că oamenii n-au mai urcat până acolo. Cetatea apare brusc după o căpiţă de fân. E frumoasă, semeaţă, ca un bărbat în vârstă, dar care se ţine drept, nici de-afurisit nu şi-ar pleca spatele. Piatra ei, piatră dură de Bologa, i-a ţinut oasele drepte, iar turnul ei este aproape singurul de acest fel din Transilvania care a rămas în picioare până azi.

Urcăm dâmbul de iarbă cu soarele în spate. Întâlnirea cu cetatea este impresionantă şi locul are ceva dramatic în miezul lui. Lianele, ierburile sălbatice, resturile de lemn şi gunoaie, pietrele şi arbuştii care sufocă burta ei, în loc să umple golul făcut de timp şi pustiire, mai degrabă îl adâncesc. Te simţi în carapacea de zid ca într-o scoică goală, ca într-o coajă scobită până la os. N-a mai rămas decât zidul care să acopere mizeriile şi pustiul care să te sperie. Cetatea nu mai e prietenoasă, are ceva straniu în felul în care parcă ar vrea să dea afară şi ce nu mai are. Să se scuture singură de hăţiş ca să fie şi ea, un loc curat şi pur, ca un altar. Cineva a făcut focul acolo şi a lăsat resturile în jurul vetrei.

Găsim şi nişte vizitatori. Mihai are bunica din sat, este la facultate la Cluj şi a venit cu un prieten din Alba să-i arate şi lui satul. Băiatul se simte jenat că nu ştie să ne spună prea multe despre cetate. Îl sună pe tatăl lui şi, în timp ce vorbeşte la telefon ne mai spune câte ceva. Prietenul lui, din Alba, intervine şi spune: „Ar trebui să luaţi modelul de la noi. Cetatea Alba Carolina s-a făcut super! E amenajată, e frumoasă, avem tot felul de materiale de prezentare şi e un circuit ca-n Occident!” Mihai se scuză că aici nu sunt bani şi băiatul pare încurcat de situaţie. Cât stăm noi de vorbă apar şi câţiva tineri aflaţi în trecere între Ungaria şi Covasna. Mihai încercă să fie ghid şi pentru ei, apoi iese la soare dintre ruine şi-şi sună tatăl. I se plânge pentru că s-a simţit jenat faţă de vizitatori.

Am coborât cu băieţii spre sat. În capul uliţei stă înfiptă o tablă pe care scrie „Cavaler în ţara ta” şi cîteva cuvinte. E vorba de alt program care nu are în vedere fix această cetate, dar nici despre ăsta nu se ştie nimic. Îi întrebăm pe toţi trecătorii ce ştiu despre ce scrie pe tabla aceea şi ei dau din umeri: Nimic! Habar n-au ce-i cu ea, e doar o tablă pe care unii au pus-o într-o zi şi au dispărut. Între timp s-a şi ruginit.

Mergem la preot să vedem dacă nu cumva acolo vom găsi povestea cetăţi. Preotul e tânăr. Are maşină de tuns iarba cu care se îndeletniceşte prin curte, o casă parohială impresionantă şi o biserică ridicată cu un secol în urmă, din piatră neagră de Bologa, pe care el a pictat-o cu un pictor de la Cluj, în toate culorile lumii. Pe cât de simplă şi sobră este biserica pe-afară, pe atât de colorată şi încărcată pe dinăuntru. Dar aşa le-a plăcut oamenilor, spune tânărul preot. Nici el n-a auzit de niciun proiect legat de Cetatea Bologa. Primăria din Poieni are ceva în vedere, dar e tot în faza de idee de câţiva ani încoace. N-a văzut niciodată prin sat vreun pliant, vreo broşură sau ceva de genul acesta. Dacă vin, turiştii se uită la cetate şi pleacă. Când vin la el să-l întrebe, le povesteşte ce ştie, dar foarte rar se întâmplă asta. Sigur că ar trebui făcut un punct de informare sau, dacă există materiale promoţionale, ar trebui să i se dea şi lui câteva, dar n-a văzut încă niciunul şi nici nu crede că există aşa ceva. Şi preotul ne spune povestea din carte a cetăţi medievale, pe care a învăţat-o singur. Se uită spre ea şi-şi aminteşte că avea şi un acoperiş, dar s-a prăpădit şi ăla.

Oamenii din Bologa sunt puţini. În sat, doar vreo 130 de familii, la şcoală, mai puţin de 20 de copii. Sunt multe văduve: vreo 80 de suflete singure. Pentru că bologanii lucrau la carierele de piatră, pulberea silicoasă le intra în plămâni şi mureau repede. Aşa le-au rămas femeile singure. Din piatra lor s-a construit calea ferată Bucureşti Budapesta, Casa Poporului, chiar şi barajul de la Porţile de Fier. Piatra a fost tare, oasele oamenilor moi. Ei au pierdut în final lupta cu cremenea.

Dacă ne uităm la carierele lor, acum nişte caverne obscene în carnea muntelui, vedem că ele au fost exploatate de firme străine locului şi ostile lui. Aveau toate sedii în marile oraşe, la Cluj sau Bucureşti. Tot de undeva de departe s-a scris istoria oamenilor de pe calea ferată şi atunci, ca şi acum. Ei au rămas cu praful din plămâni în urma carierelor, şi cu praful de pe tobă în urma proiectelor europene de promvare a locurilor lor.

Şi acum, ca şi altă dată, ei n-au contat.

Istoria cetăţii

Cetatea a fost construită la începutul secolului al XIV-lea, apare în documente prin anul 1319, a fost ridicată în timpul războiului civil dintre regele Carol Robert de Anjou şi nobilimea rebelă din Transilvania (1315-1324). Prin ridicarea acestei cetăţi, Carol Robert a deschis un adevărat drum strategic către interiorul Transilvaniei, paralel cu mult mai vechiul şi mai circulatul „drum al sării”, care străbătea actualul judeţ Sălaj. Vechiul drum al sării avea dezavantajul de a străbate un mare număr de proprietăţi în posesia nobililor transilvăneni adversari ai regelui. Pătrunzând în provincie pe axa strategică Bologa – Cluj, trupele lui Carol Robert au obţinut victoriile de la Topa (1318) şi Bonţida (1320), reuşind în cele din urmă să înfrângă rebeliunea transilvăneană.

Mai târziu, în 1399, i-a dăruit-o lui Mircea Cel Bătrân, pentru că a luptat cu turcii şi le-a ţinut piept, scutind regalitatea de nenorocuri. Aici ar fi putut să se refugieze domnitorul Ţării Româneşti, dacă ar fi avut nevoie, dar n-a făcut-o se pare, niciodată. Cadoul a rămas neştiut pentru el.

Am aflat istorioara aceasta de pe internet, apare în toate cazurile la fel şi circulă nestingherită. Tot ea a intrat şi pe siteul proiectului de promovare.

Cetatea din pix

Valoarea totală a proiectului „Clujul, peisaj cultural” este de 853.796, 71 lei. Valoarea totală eligibilă este 690.285, 92 lei din care 586.743, 03 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (85%), 89.737, 17 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă din bugetul naţional (13%), 13.805, 72 lei reprezintă cofinanţarea beneficiarului (2%).

Durata de implementare a proiectului este de 18 luni: 19 martie 2011 – 18 septembrie 2012.

Rezultate obţinute până în luna 11 de implementare (februarie 2012):

1. Materiale de promovare a obiectivelor cultural – turistice:

  • 1.000 de albume „Clujul – peisaj cultural”, 15.000 pliante, 14.000 broşuri, 2.000 de hărţi turistice cu marcarea obiectivelor promovate;
  • 1 site web www.clujulpeisajcultural.ro şi 4 bannere web;
  • 500 CD-uri multimedia;
  • 4 filme documentare de aprox. 6 min. prezentând biserici, muzee, castele şi trasee turistice din judeţul Cluj;
  • 12 spoturi publicitare de aprox. un minut promovând obiectivele cultural – turistice;
  • 1 articol intitulat „Muzee clujene” publicat într-o revistă naţională de turism;
  • 1 concurs de fotografii;

2. Materiale de publicitate şi promovare a proiectului: roll-up-uri, pliante, calendare, agende, pixuri, pixuri cu etui, mape, bloc notesuri, mouse–uri, mouse paduri, termos-uri, rucsacuri.

Rezultate estimate până la finalul duratei de implementare (septembrie 2012):

  • participarea cu standuri la două târguri naţionale/regionale de turism;
  • 1 articol publicat într-o revistă naţională de turism;
  • difuzare prin intermediul posturilor de televiziune regionale a 4 filme documentare;
  • 12.000 de apariţii ale spoturilor publicitare pe ecrane digitale amplasate în diverse zone de trafic intens din judeţul Cluj şi alte 3 judeţe limitrofe, în lunile iunie, iulie, august 2012.

Postaţi un comentariu