Ce își doresc clujenii pentru orașul lor: De la telegondolă și metrou suspendat, la cișmele în stații, uniforme pentru controlori și grădini verticale

Foto: Dan Bodea

Cum ar arăta un oraș în care dimineața, la prima oră, locuitorii din cartierul Bună Ziua să coboare în oraș pe tiroliană, locuitorii din Florești să ia metroul suspendat până în centru și persoanele care locuiesc în cartierul Gruia să aibă la dispoziție o telegondolă pentru a ajunge mai repede dintr-o parte a orașului în alta. Cât de mult s-ar schimba starea de spirit a clujenilor dacă ar avea cișmele în stațiile de autobuz, dacă ar vedea mai multă artă în spațiul public sau dacă ar putea circula în siguranță pe piste de biciclete dintr-un cartier, în altul.

Peste 330 de proiecte care ar putea duce la schimbarea „la față” a Clujului au fost înscrise pe prima platformă de Bugetare participativă online din România pe care municipalitatea clujeană a propus-o tuturor celor care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca și care își doresc să se implice direct în formularea deciziilor privind prioritățile de cheltuire a banilor din bugetul local. Mai mult sau mai puțin elaborate, unele doar sub formă de idei, altele profund argumentate, proiectele transmit municipalității reprezentările și dorințele pe care locuitorii le au în acest moment vizavi de orașul în care trăiesc.

 Fie că își doresc un Cluj cu mai multe mese de ping-pong în parcuri, sau trotuare accesibile cărucioarelor, un oraș cu metrou suspendat pe cursul Someșului, sau o autogară modernă, cișmele în stațiile de autobuz sau uniforme pentru controlorii CTP, clujenii au demonstrat că acest tip de consultare publică nu poate aduce decât beneficii orașului. Cât de realizabile vor fi propunerile lor, cât de dispusă este municipalitatea să instaleze o tiroliană din cartierul Bună Ziua până în Centru, sau să introducă o zi de muncă obligatorie în folosul comunității pentru toți locuitorii orașului, rămâne de văzut. Până atunci, Transilvania Reporter vă prezintă câteva dintre cele mai interesante propuneri venite din partea clujenilor în ultima lună pe platforma www.bugetareparticipativă.ro.

Cele mai multe idei au fost exprimate pentru domeniul Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei, acest domeniu fiind urmat ca număr de propuneri de categoriile: Alei, trotuare şi zone pietonale, Spații verzi și locuri de joacă, Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.), Infrastructură educațională și culturală, Orașul digital.

După o perioadă de 40 de zile în care proiectele propuse vor fi analizate de reprezentanții Primăriei locuitorii municipiului vor putea vota cele mai bune idei. În urma acestei analize a specialiștilor, propunerile supuse votului vor păstra ideea iniţială, dar ele vor fi adaptate de către serviciile din cadrul municipalităţii, care vor estima mai exact costurile implicate, posibilităţile concrete de acţiune și timpul de execuție. Primăria Cluj-Napoca va implementa 15 dintre cele mai votate proiecte, începând de anul viitor. Valoarea maximă a bugetului estimat pentru fiecare proiect a fost de 150.000 Euro (inclusiv TVA). Sumele necesare pentru aceste proiecte vor fi prevăzute în bugetul anului 2018, suma totală fiind de 2.250.000 euro. Mai multe informații despre primul proces online de bugetare participativă din România puteți afla de pe site-ul www.bugetareparticipativă.ro.

Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei

Un proiect interesant în această categorie este înființarea unui Muzeu de Transport Public în cadrul CTP care ar presupune salvarea și reabilitarea unui vehicul din fiecare model autohton sau străin în curs de casare. O altă idee implementată cu succes în alte orașe europene care ar putea funcționa la fel de bine și în Cluj, este o Parcare securizată de biciclete, în cartiere. Inițiatorul proiectului propune ca pe spațiul a unul sau două locuri de parcare auto să se construiască o parcare pentru aproximativ 7-10 biciclete. Aceste locuri pot fi oferite în schimbul unei taxe anuale și pot fi gestionate de primăriile cartierului sau de asociațiile de proprietari. Astfel nu se mai țin bicicletele în casa scării, în uscătoare sau în apartamente.

Un clujean propune Tiroliana Bună Ziua-Centru sau The Office, o idee foarte puțin probabil să fie implementată, însă care atrage atenția asupra modului haotic al construcțiilor din cartierul Bună Ziua. „Parcă s-a făcut voit totul. Este respingător. Fără piste de biciclete nu mai putem trăi. Dar s-ar putea amplasa o tiroliană care sa îmi faciliteze transportul până la The Office. Contra cost”, propune clujeanul. La fel de futuristă este ideea unui al clujean care propune Metroul suspendat pe cursul Someșului.

Un alt proiect, respectiv o Telegondolă care să lege Parcul Central cu Cetățuia și astfel să dezvolte turistic această zonă pare mult mai realizabilă, asigurând un acces facil, rapid și ieftin atât turiștilor cât și locuitorilor din oraș.

Printre alte proiecte propuse în această categorie se numără Creșterea gradului de iluminare pe timp de noapte la trecerile de pietoni, Calmarea Traficului Prin Radare Fixe, Modernizarea autogării, sau instalarea unui sistem de camere video de supraveghere stradală de tip CCTV în zona centrală, proiect pe care inițiatorul ei îl numește Big Brother Cluj-Napoca. Acestor idei li se adaugă multe modernizări de străzi, instalări de limitatoare de viteză, alei pentru bicicliști sau spații de parcare.

Alei, trotuare şi zone pietonale

Pentru această categorie, clujenii au avut de asemenea numeroase propuneri. Modernizarea Acces Zona „La Terenuri” Mănăștur sau amenajarea unei Pasarele pietonale pe Calea Turzii sunt doar două dintre ele. Un locuitor al Clujului propune un Walk of Fame dedicat figurilor istorice motivând că această formă modernă de recunoaștere a meritelor unei personalități e un tribut adus înaintașilor, în timp ce alți locuitori ai cartierelor clujene vin cu propuneri mult mai practice precum: transformarea străzii Mihail Kogălniceanu în pietonală, modernizarea zonei Piața Flora, achiziționarea unor aspiratoare pentru un oraș mai curat sau amenajarea unei zone de promenadă în cartierul Borhanci.

Spații verzi și locuri de joacă

În această categorie, un clujean vine cu propunerea achiziționării unei Mașini de transplantat copaci dintr-un loc în altul cu tot cu rădăcini, făra a-i leza, cu impact minim asupra mediului înconjurător. Alți locuitori ai Clujului propun Grădini verticale sau „Sculpturi din plante”, Mese de ping-pong noi în parcuri, sau un cimitir mai…verde în cartierul Mănăștur, proiect care să implice plantarea unor copaci, aleși de specialiști astfel încât să nu afecteze mormintele, care să acopere tot cimitirul Mănăștur. Proiectul Cățărare în parc, de exemplu, are ca scop dotarea spațiilor de joacă pentru copii cu structuri din corzi destinate cățăratului. Tot în această categorie, clujenii propun un Aquapark, mai exact o zonă de agrement cu piscine pentru adulți și copii, cu tobogane, locuri de joacă pentru copii, zone de relaxare cu verdeață, șezlonguri, jacuzzi, apă caldă și sărată.

Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.)

Chiar dacă numărul propunerilor pentru acest domeniu nu este foarte mare, locuitorii orașului au venit cu câteva idei foarte ușor de implementat. Cișmeaua din stație, de exemplu, este un proiect care implică amenajarea în stațiile CTP din oraș a unor cișmele astfel încât pasagerii care așteaptă să urce în mijloacele de transport în comun să beneficieze de apă potabilă proaspătă. În acest fel și în perioada caniculară populația s-ar putea hidrata mult mai repede și mai bine pe întregul teritoriu al municipiului Cluj-Napoca.

Un alt proiect care ar aduce o schimbare din punct de vedere estetic în oraș ar fi un Android din sârmă, mai exact o lucrarea realizată din sârmă galvanizată de peste doi metri înălțime care să reprezinte progresul tehnologic.

Restaurarea Monumentului Ecvestru a lui Mihai Viteazu din Cluj-Napoca este o altă propunere venită din partea clujenilor, la fel și amenajarea unei Case a apei, unde toți locuitorii să aibă acces la apă filtrată, controlată, refrigerată sau gazată, și să-și umple singuri propriile sticle. Acestor idei li se adaugă și Demolarea turnului parașutiștilor (utilizat prea puțin) și înlocuirea lui printr-un parteneriat public/privat cu un balon panoramic.

Infrastructură educațională și culturală

Pentru această categorie, clujenii au venit cu propunerea înființării mai multor muzee, inclusiv un Muzeu al Imaginii, un Muzeu Național al Mass-Mediei și un Muzeu de ceară al Transilvaniei. Uniforme pentru controlorii CTP este o altă propunere care se referă la achiziționarea unor uniforme pentru toți controlorii CTP. „Dacă bugetul nu permite achiziționarea unei uniforme complete (pantaloni + tricou/geacă), se poate merge și pe ideea de a purta o vestă/tricou/geacă reprezentativă. Un foarte bun exemplu în această privință este orașul Brașov, unde controlorii se diferențiază de restul călătorilor prin uniforme. Alt exemplu este Bucureștiul care a introdus vestele reflectorizante pentru controlorii RATB, cu inscripția „Control”. De asemenea, nu ar strica și niște training-uri de bune maniere”, recomandă inițiatorul proiectului. 

Printre ideile propuse în această categorie se mai numără: Pavilionul din curtea școlii – Lecții nonformale în aer liber, Casa Teatrelor Independente / Független Színházak Otthona, respectiv construirea unui spațiu cu două săli de spectacole care să poată fi concesionate pe termen lung unor teatre independente din Cluj, sau proiectul Artă în curtea școlii-Lăsați artiștii stradali să coloreze Clujul, care dorește să promoveze și să popularizeze arta stradală pentru ca aceasta să nu mai fie considerată o formă de vandalism.

Orașul digital

În categoria Orașul digital, în timp ce un clujean propune introducerea unei zile de muncă la fiecare 365 de zile, obligatorie, în folosul comunității pentru fiecare locuitor al Clujului, alții vor un website modern pentru Primăria Cluj-Napoca, Internet Wi-Fi în mijloacele de transport public, sau camere video care să detecteze traversarea pe roșu. Una dintre cele mai interesante propuneri pentru această categorie este aplicația Ajungi în stație deodată cu autobuzul prin care să se precizeze ce mijloace de transport în comun urmează să ajungă într-o anumită stație selectată de utilizator și în cât timp. Se va avea în calcul posibilitatea urmăririi unui mijloc de transport în comun de pe telefon, în timp real și se va avea în vedere o alertă a utilizatorului cu 1/3/5 minute înainte de a ajunge într-o anumită stație un anumit autobuz/tramvai/etc.

Distribuie:

Postaţi un comentariu