A început anul universitar 2013-2014. Prima zi de școală la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării

Studenţi prezenţi la deschiderea anului universitar/ Foto: Dan Bodea

A început un nou an universar și majoritatea celor prezenți la festivitățile de premiere au fost  boboci. Înnoiți cu felurite haine și entuziași, aceștia au răspuns prezent la prima strigare a profesorilor. Prezent au răspuns și cei care militează împotriva proiectului Roșia Montană Gold Corporation care au adus la deschiderea anului pentru specializarea jurnalism, un banner cu mesajul: „Învățați să relatați corect @rosiamontana”.

La Universitatea Babeș Bolyai, deschiderea anului universitar a avut loc în Aula Magna începând cu ora 12.00, dar fiecare facultate, respectiv specializare, a organizat deschidere proprie ca să-i introducă pe studenți în atmosfera universitară.

Printre cei prezenți la deschiderea de la Jurnalism a fost și decanul FSPAC, Călin Hința, care a încurajat noii studenți și pe cei vechi spunând că Universitatea Babeș-Bolyai este una de top.

„UBB este o facultate de elită, nu se compară cu altele de pe piață, pentru că sunt multe «fabrici de diplome». Vrem să fim mândri de ce studenți termină facultatea aceasta”, a declarat decanul Călin Hințea.

Motivele pentru care absolvenții au ales jurnalismul sunt felurite, iar entuziasmul este mare.

„Am ales această facultate deoarece pune accent pe creativitate și pe improvizație. Cred că aceste lucruri mă reprezintă cel mai bine. Prima zi m-a făcut curioasă și abia aștept să încep primul meu an universitar. Astăzi a fost mare agitație aici și profesorii mi se par foarte interesanți” ne spune Loredana Poeinariu, o studentă în anul I la Facultatea de Științe Politice Administrative și ale Comunicării (FSPAC), specializarea Jurnalism.

Există și studenți de peste hotare care au venit atrași de oferta educațională de la FSPAC. Atenți la prezentăriile noilor profesori, aceștia au devenit și mai entuziasmați.  „A fost foarte interesantă prezentarea facultății și profesorii sunt deschiși. Am ales asta pentru că mă văd făcând această meserie, mi se pare interesant să pot scrie un articol și să informez oamenii prin jurnalism”, ne spune Vera Iorgu o boboacă venită din Republica Moldova.

Oficialităţi prezente la deschiderea anului universitar al Universităţii Babeş-Bolyai/ Foto: Dan Bodea

Oficialităţi prezente la deschiderea anului universitar al Universităţii Babeş-Bolyai/ Foto: Dan Bodea

Distribuie:

Postaţi un comentariu