Sfinții patroni ai agriculturii

Există în tradiția creștină și în practicile celor credincioși multe care au legătură cu agricultura. Sunt sărbători ale sfinților patroni ai plantelor, animalelor și care împletesc tradiția creștină cu obiceiuri păgâne.

Dumitru sfântul recoltelor

Sărbătoarea Sfântului Dumitru este una dintre ele. Este cunoscută și ca Sânmedu sau Sâmedru şi prefigurează în tradiția pastorală începutul iernii. Se spune că Sfântul Dumitru desfrunzește pădurea. De Sâmedru ciobanii coboară cu oile de la munte. În această zi, un păstor experimentat aruncă un topor între mioare, iar dacă lângă el se așază o oaie albă, vremea va fi bună și iarna ușoară. Dacă vine o mioară neagră, atunci iarna va fi grea și lungă. De Sfântul Dumitru se serbează și ziua recoltei, iar flăcăii și bărbații fac focuri mari, se dau drumul la roți mari din paie și fân, aprinse, din vârful dealurilor. Astfel se descuie iarna. Bătrânii scot tăciuni din foc și îi aruncă peste livezi. De Sâmedru se adună și gutuile. Dacă recolta este bogată, atunci iarna va fi lungă și aprigă. Dacă în grădină a rămas vreo floare neculeasă, ea nu trebuie ruptă deoarece va alina sufletelor celor trecuți la cele veșnice.

Gheorghe țăranul

Alt sfânt legat de agricultură este Sfântul Gheorghe. În ziua de ajun a zilei de Sfântul Gheorghe, denumită popular Sângiorzul vacilor sau Alesul, se desfăşoară o serie de obiceiuri ce marchează ritual începutul anului pastoral. Atunci se fac alegerea ciobanilor, a locului unde se va face strunga sau stâna, alegerea mieilor şi pregătirea oilor pentru primul muls, precum şi prepararea primului caş. Primul muls al oilor este marcat de gesturi rituale. Primul muls se făcea printr-un colac sau printr-o cunună de plante cu proprietăţi magice, pentru sănătatea animalelor şi belşug. În găleata cu laptele de la primul muls se turna „apă curgătoare”, adică luată din râu sau „apă neîncepută din fântână” şi iarbă verde. Marginea găleţii era decorată cu fire de salcie, împletite în cununi subţiri, cărora li se punea un ban de argint. Mănunchiul de plante era aruncat apoi într-o fântână, având rostul de a asigura o cantitate îndestulătoare de lapte, în timp ce se rosteau cuvinte aducătoare de belșug: „Aşa să izvorască laptele în pulpa oii, ca apa în fântână!”. Tot atunci are loc Împroorul, adică păşunatul pe rouă, menit să asigure sănătatea vitelor şi o cantitate suficientă de precipitaţii.

Ca nu cumva să fie loviți de mană, oamenii ascundeau sau ungeau cu usturoi limbile de meliţă, cu care strigoii obişnuiau să se bată sau pe care călătoreau, cântau la bucium, afumau vitele, grajdurile şi stânele, aşezau ramuri de rug la ferestrele şi uşile adăposturilor pentru animale, agăţau spini la poartă sau ungeau ugerul vacilor cu usturoi. Ca să apere oile de vrăji şi de luatul manei, ciobanii se sculau în ziua de Sfântul Gheorghe în zori de ziuă şi buciumau, crezându-se că, până unde ajunge buciumul, până acolo merg vrăjile. Pentru a proteja vitele, tot înainte de răsăritul soarelui, se presăra împrejurul vacii mac pentru ca nimeni să nu poată lua laptele de la acea vacă, aşa cum nimeni nu poate să culeagă macul presărat.

Honey

Sfântul de miere

Există printre sfinții creștini unul care este considerat patronul albinelor, al apicultorilor și al fabricanților de lumânări din ceară. Sfântul Ambrozie este una din cele mai importante figuri bisericești ale secolului al IV-lea, cel care l-a influențat pe Sfântul Augustin să se convertească la creștinism. Este celebrat și de Biserica Catolică și de Biserica Ortodoxă, care îl numește Cuvios Părinte, episcop al Mediolanului (Milano). El este, de asemenea, patronul animalelor domestice, al învățării și al elevilor. Sfântul Ambrosie este cunoscut și sub numele de doctorul cu limba de miere, descriere care face referire la numele său, căci în limba latină ambrosia înseamna miere. Se spune că predicile lui erau dulci, cuvintele curgându-i din gură ca mierea. Legenda mai spune că, atunci când era bebeluș, așezat în leagăn fiind, un roi de albine s-a așezat pe fața lui, acoperindu-i gura și lăsând în urmă un strop de miere. Tatăl lui a considerat acest lucru drept un semn al elocinței sale viitoare, care urma să facă din el un mare orator. De aceea, Sfântul Ambrozie este adeseori înfățișat în compania albinelor și a stupilor, simbolurile care îi sunt asociate în mod obișnuit și care înseamnă, de asemenea, înţelepciune.

Sfântul responsabil cu via

Sfântul Trifon

Sfântul Trifon

Un alt sfânt al agricultorilor este Sfântul Trifon. În popor exista credinţa că el are putere asupra începutului de primăvară. El este cunoscut în credinţa populară ca cel ce păzeşte livezile de omizi şi lăcuste, iar pe oameni de nebunie. În ziua de pomenire a Sfântului Trifon se practică o serie de rituri pentru protecţia şi fertilitatea livezilor şi a viilor. Viticultorii şi pomicultorii ţineau post în această zi şi chemau preotul să le stropească cu agheazmă livezile şi via, ca să fie ferite de nerodire şi de secetă sau grindină. În sudul Olteniei există un ritual de pregătire a viei. Se numește Arezeanul (Tăiatul) viilor. Pe lângă acest obicei de tăiere a corzilor de viţă-de-vie, viticultorii aprindeau focuri la marginea plantaţiilor şi afumau via cu o cârpă aprinsă, spre a feri via de rău. În ziua de 1 februarie, bărbaţii ies în livezi şi după ce curăţă pomii îi stropesc cu apă luată în zori din izvoare şi sfinţită de preot. Un alt obicei întâlnit în această zi era „scuturatul pomilor”. Cu topoarele în mâini, bărbaţii loveau pomii la rădăcină, mimând tăierea acestora: “- Măi, pomule, face-i roade, că de nu, eu te tai”. Răspunsul era dat de un copil în vârstă de 7-8 care simboliza “sufletul” pomului: “- Lasă-mă, iartă-mă, nu mă lovi, nu mă taia, c-oi înflori şi-oi rodi, când vremea mi-a veni şi de noroc ţi-oi fi2.

O dată ce ritualul era gata, viticultorii mergeau în alai spre casă, purtând pe cap cununi făcute din primele corzi tăiate din vie. Acolo erau aşteptaţi cu o masă abundentă, semn că astfel trebuia să fie şi producţia viticolă. Sfântul Trifon a împrumutat şi atribute ale zeului Dionysos, căci o cană cu vin îi era destinată pentru a câştiga bunăvoinţa sa spre a apăra viile şi a obţine recolte bogate de struguri. Exista obiceiul ca din vârful dealurilor cu vii să se rostogolească o roată aprinsă pentru a fertiliza via şi a îndepărta de ea duhurile nefaste. Ziua de 1 februarie este numită și Ziua omizilor. Gospodinele sfinţesc grâul şi porumbul pe care îl aveau spre a fi semănat. Mergeau cu turte la muşuroiul furnicilor şi le spuneau: „Cum vă dau eu de mâncare, aşa voi să nu-mi mâncaţi recolta!“.

Deoarece Sf. Trifon este cinstit ca fiind cel care protejează grădinile și livezile împotriva insectelor dăunătoare și calamităților naturale, el este zugrăvit purtând în mână o ramură de copac înfrunzită. Sf. Trifon este cinstit ca alungător al duhurilor necurate și tămăduitor al bolilor (se crede că vindecă nebunia); din acest motiv în unele icoane sfântul este zugrăvit ținând în mâini o casetă asemănătoare cu cele ale sfinților doctori „fără de arginți”.

În icoanele ruseşti Sf. Trifon apare cu un şoim pe braţ, amintindu-se astfel de o minune înfăptuită pe vremea țarului Ivan cel Groaznic.

Sfântul Mucenic Vlasie – ocrotitorul animalelor domestice

Sfântul Vlasie

Sfântul Vlasie

Sărbătoarea Sfântului Mucenic Vlasie este și ea ţinută în special de către agricultori. Ei se roagă pentru a preveni stricăciunile recoltelor făcute de păsările pădurii şi de animale. Cei care nu respectau această zi erau condamnaţi să nu audă cântecul păsărilor din rai. Sfântul Vlasie era considerat ocrotitor al gospodăriilor şi ciobanul vitelor din rai. Se mai spune că cel ce a pierdut ceva, să se roage sfântului pentru a-şi recupera paguba.

Ziua este ținută și pentru păzirea sau vindecarea de boli. Femeile gravide respectau ziua sfântului Vlasie prin rugăciune şi post, ca să nască copiii sănătoși.

Rugăciune la gustarea strugurilor

Domnului să ne rugăm.

Binecuvântează, Doamne, această roadă nouă a viţei, care, prin buna întocmire a văzduhului, prin picăturile de ploaie şi prin liniştea vremii, ai binevoit a o aduce la acest ceas al coacerii; şi celor ce vom gusta dintr-‑ însa, să ne fie spre veselie, iar celor ce au adus-‑ o Ţie, ca dar, spre curăţirea păcatelor, prin dumnezeiescul şi sfântul Trup şi Sânge al Hristosului Tău cu Care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi bunul şi de‑ viaţă ‑ făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Publicitate

Postaţi un comentariu