Sfântul Andrei al românilor

Noaptea de Sântandrei este de fapt una a spiritelor, care bântuie, a strigoilor care părăsesc mormintele din cimitir, este noaptea în care lupii se adună în haită. Este sărbătoarea începutului de iarnă, un interval de timp mitic  în care haosul simbolic, de dinaintea creaţiei predomină.

Apostolul Andrei era din Betsaida, Galileea, fiu al lui Iona și frate al lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii Iisus Hristos. Este ocrotitorul multor țări, între care România și Scoția. Sărbătorirea lui în principal se face la 30 noiembrie, dar este prăznuit şi la 30 iunie cu ceilalţi apostoli.

Andrei a fost la început ucenicul Ioan Botezătorul. L-a a auzit pe dascălul său arătând cu degetul și zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii” lăsându-l pe el l-a urmat pe Hristos. Și zicând lui Petru: „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret” , l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află și altele multe în Sfintele Scripturi despre dânsul. Apostolul Andrei este cel care a propovăduit în părțile care ajung până la fluviul Dunărea, în Tesalia, Grecia, părțile Ahaiei, asemenea și Aminsos, Trapezunta, Iraclia și Amastris.

image4

„Însă acestea le-a umblat nu așa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare țară răbdând multe împotrivă și multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul și cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăți aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le știu. Căci mergând acesta la Sinope și propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri și torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatic l-au trântit jos și, apucându-l de mâini și de picioare, l-au tras grăpiș, și cu dinții l-au scuturat, și l-au bătut cu lemne și cu pietre, și l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăși s-a arătat cu totul întreg și sănătos de răni, cu harul Învățătorului și Mântuitorului său”, spune Sinaxarul.

A mai propovăduit pe la alani, la abasgi, zichii, bosforiți și hersoniți, apoi s-a întors în Bizanţ și „colindând celelalte țări, a venit la luminatul ostrov (peninsulă) al Peloponezului și în Paleapatra, primit fiind în gazdă de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit și îndată toată cetatea Patrelor a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală și dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînțeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, și alții mulți ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului .

Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, și prinzând pe apostolul Domnului și răstignindu-l pe o cruce în formă de X, l-a scos din viața aceasta, în anul 62. Pentru aceasta și el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit”, continuă Sinaxarul . Moaştele au ajuns la Constantinopol, iar mai târziu, capul său a fost dus la Roma, iar o mână la Moscova.

 Sântandreiul – Tradiţia populară

Sântandrei creştin a venit peste sărbătorirea unei divinităţi păgâne, de origine tracică, geto-dacică, personificare a lupului. Numele zeului uzurpat s-a pierdut. Noaptea de Sântandrei intră într-un ciclu de înnoire a timpului, care încheie sărbătorile dionisiace legate de fermentarea vinului în butoaie. Sărbătorile şi ritualurile de noapte sunt menite să ferească de acţiunea malefică a moroilor şi strigoilor.

Noaptea de Sântandrei este de fapt una a spiritelor, care bântuie, a strigoilor care părăsesc mormintele din cimitir, este noaptea în care lupii se adună în haită. Este sărbătoarea începutului de iarnă, un interval de timp mitic  în care haosul simbolic, de dinaintea creaţiei predomină. Este şi un moment în care gospodarii, buni creştini, curăţă casa şi vatra proprie, vatra satului şi cimitirul de spirite, de blesteme, de strigoi, de moroi. Este o noapte înfricoşătoare în care ordinea se deteriorează dramatic, spiritele morţilor ies din morminte şi, împreună cu strigoii vii, se iau la bătaie pe la hotare, răspântii de drumuri şi în alte locuri necurate. Pentru protecţie se mănâncă usturoi, dar se unge şi trupul tot cu usturoi (sau doar fruntea, pieptul şi spatele). Casie i se ung cercevelele ferestrelor şi locurile pe unde strigoii ar putea să intre sau să se uite în casă.

files_10519700

Strigoii sunt după credinţa populară de două categorii: vii şi morţi. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor, femei sau bărbaţi, care îşi părăsesc trupurile la adăpostul întunericului. Motivele pentru care numai o parte din oameni ajung strigoi în viaţă sunt diverse: copiii născuţi cu coadă (o vertebră în plus), cu tichie, dintr-o legătură incestuoasă, al treilea copil din flori născut de o femeie etc. În

Noaptea Strigoilor ei îşi părăsesc în somn corpul, ies din casă pe horn sau pe uşă, se rostogolesc de trei ori pentru a se întrupa într-un animal (lup, câine, pisică, porc, berbec, găina, broască). Gospodarii se ung cu mujdei de usturoi, ascund meliţele, întorc vasele cu gura în jos, produc zgomote, îi strigă pe nume, aprind focuri, păzesc cu străşnicie vitele şi păşunile.

Strigoii morţi sunt spirite care nu ajung în Lumea de dincolo şi ei din anumite motive: au fost strigoi în viaţă, au fost oameni obişnuiţi, dar li s-a greşit sau nu li s-au făcut rosturile la înmormântare. Ei se întorc printre cei vii, în special printre rudele apropiate, pentru a le provoca mari suferinţe: aduc moarte, boala, molime în animale, grindină. După locul unde apar şi relele care le aduc, strigoii morţi pot fi, după locul unde acţionează, de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc. În cazul în care prezenta strigoiului se considera evidenţă prin efectele clare (era auzit, visat, apăreau anumite semne pe mormânt), se procedă la descoperirea şi anihilarea lui prin diferite practici de dres sau de destrigoire.

Totodată este şi o zi a lupului când acesta îşi poate îndoi gâtul de obicei ţeapăn, devine şi mai sprinten, astfel că prada, indiferent că este animal domestic sau om, nu mai are scăpare. Ca urmare, acum trebuie să se suplimenteze paza vitelor şi să se facă magii de apărare împotriva lupilor. Se considera şi că niciun alt moment al anului nu era atât de prielnic pentru transformarea oamenilor în pricolici, oameni cu înfăţişare de lupi sau câini, ca în ajunul şi în ziua de Sântandrei.

Pricolicii sunt suflete ale oamenilor care îşi părăsesc trupul în timpul nopţii, se rostogolesc de trei ori şi capătă înfăţişare de lup sau de altă vietate (câine, porc, cal, bivol, pisică, şarpe, broască). Spre deosebire de vârcolaci care călătoresc prin văzduh, pricolicii se deplasează pe pământ Ei nu se întrupează în vietăţi sfinte (arici, oaie, cerb, porumbel, rândunică, albină). Adesea, sunt oameni din sat recunoscuţi după înfăţişarea şi comportamentul animalului pricolici. Trăiesc puţin, cât lupul sau animalul în care se metamorfozează.

Sunt frecvente şi practicile magice de aflare a ursitei, adică a viitorului soţ. Fata de măritat prepară o „Turtucă de Andrei”, turtiţă subţire din faină de grâu, foarte sărată, coaptă pe plita sobei şi o mănâncă înainte de culcare. Băiatul care vine în vis să-i aducă apă ca să-şi potolească setea este cel care o să o ceară de nevastă. Alte fete, după ce soseau acasă de la Păzitul Usturoiului, semănau câte un căţel de usturoi acoperit într-un cocoloş de aluat. După modul în care încolţea şi creştea usturoiul semănat, se făceau anumite pronosticuri matrimoniale.

Noaptea aceasta magică  era însă favorabilă şi pentru observaţii meteorologice şi astronomice. Unii bătrâni, neştiutori de carte, dar cititori în stele, observau cerul în noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei şi noroceau anul, prevestind dacă va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dacă va fi pace său război etc. Există şi obiceiul de a semăna în noaptea de Sântandrei grâu într-o oală de pământ pentru a interpreta potenţialul de rodnicie în noul an.

Apostolul Andrei este cel care a propovăduit în părțile care ajung până la fluviul Dunărea, în Tesalia, Grecia, părțile Ahaiei, asemenea și Aminsos, Trapezunta, Iraclia și Amastris.


Publicitate

Postaţi un comentariu