Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea care încheie Săptămâna Luminată

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri şi vineri sunt „harţi”. Biserica dă dezlegare la mâncărurile de dulce.

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare care încheie o săptămână specială pentru toţi creştinii ortodocşi. Este săptămâna care vine după Învierea Domnului şi se cheamă Săptămâna Luminată. La începutul bisericii, botezul creştinilor se făcea preponderent în noaptea de Paşti, iar botezaţilor chiar li se spunea „luminaţi”, iar ei purtau haine albe toată săptămâna. Sunt teorii care afirmă că din acest obicei derivă denumirea de Săptămâna Luminată.

Dar lucrurile stau mai profund de atât; în noaptea de Înviere se sting în biserică toate luminile. Rămâne aprinsă doar candela de pe masa din altar. Preotul adresează chemarea „Veniţi să primiţi lumină!” tuturor. Se ia lumină de la această singură candelă sau lumânare, şi aprinderea tuturor lumânărilor se face de la o singură lumânare. „Acum toate s-au umplut de lumină: cerul şi pământul şi cele de sub pământ. Săptămâna luminată este săptămâna care ne aminteşte şi ne cheamă să purtăm în noi lumina Învierii lui Hristos şi în această lumină să ne îmbrăţişăm”. În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri şi vineri sunt „harţi”. Biserica dă dezlegare la mâncărurile de dulce. Miercuri şi vineri, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Rusalii), avem „dezlegare la peşte”. De la Învierea Domnului şi până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni. Credincioşii se salută cu cuvintele: „Hristos a înviat!” şi răspund: „Adevărat a înviat!” În Săptămâna Luminată nu se citeşte Psaltirea. În această săptămână nu se fac parastase pentru cei trecuţi la cele veşnice. Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. În această săptămână se prepară şi sfinţeşte sfântul agneţ care este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtăşirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.

Izvorul Tămăduirii – sărbătoare închinată Maicii Domnului

În fiecare an, în prima vineri după Înviere, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în activitatea de ajutorare, dar şi mântuire a creştinilor. Numele de Izvorul Tămăduirii vine de la mai multe minuni care s-au săvârşit la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Potrivit tradiţiei, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Acolo a întâlnit un bătrân orb care i-a cerut să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon a căutat în apropiere un izvor, dar nu a găsit.

La un moment dat, a auzit o voce. Era cea Maicii Domnului care îi spunea: „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile tale apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon a ascultat vocea Fecioarei şi astfel a găsit un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spala faţa cu această apă, iar orbul va începe să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, va fi cel care se va  vindeca după ce a băut apa din acest izvor. Drept mulţumire a construit o biserică şi mai mare. Aceasta biserică a fost distrusă de turci în anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe.

De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc din nou apele, după Bobotează. Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul

În această zi, în unele zone ale ţării, tinerii fac legăminte de frăţietate. Sunte legăminte care se făceau, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin ritualuri specifice: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişări frăţeşti, ospătarea cu anumite alimente rituale şi dans. Persoanele astfel legate, veri, văruţe, surate, fraţi de cruce etc., se întâlneau apoi anual sau, după căsătorie, la Rusalii. După încheierea legământului, copiii şi apoi oamenii maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoară şi se comportau unul faţă de altul ca adevăraţi fraţi şi surori: se sfătuiau în toate problemele, îşi împărtăşeau secretele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc.

Mănăstirea Izvorul Tămăduirii de la Salva

O mănăstire cu hramul Izvorul Tămăduirii este construită în estul comunei Salva pe coama unui deal numit al Migii la locul Fântâna Marcului, în apropierea unei păduri de stejari Dumbrava. Lăcaşul de cult a fost înfiinţat în 1994. Aşezământul se află în apropierea locului unde au fost martirizaţi Sfinții Martiri Năsăudeni, aşa că are ca al doilea hram numele lor. La început s-a ridicat o bisericădin lemn cu hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul care azi a devenit paraclisul mănăstirii. Ulterior a fost ridicată biserica de zid. În fața bisericii mari se află clopotnița, încadrată pe laterale de chilii. Ansamblul mai conține un corp de clădire administrativ și unul pentru stăreție. Aici şi în zonă n-a mai existat viaţă monahală.

Mănăstirea Izvorul Tămăduirii de la Salva

După Revoluţia din 1989, preotul parohiei iniţiază înfiinţarea unei mănăstiri, ideea fiind îmbrăţişată de credincioşii din Salva şi împrejurimi, care au contribuit, atât financiar, cu materiale de construcţie, cât şi cu munca gratuită. Arhiepiscopia Clujului a dat binecuvântarea înfiinţării acestei mănăstiri şi în mai 1994 s-a pus piatra de temelie a bisericii, care a fost construită în numai 40 de zile (28 de zile lucrătoare). La 24 iunie 1996, biserica a fost sfinţită de Bartolomeu Anania, arhiepiscopul de atunci al Vadului, Feleacului şi Clujului.

Mănăstirea Izvorul Tămăduirii de la Petrova

La aproximativ doi kilometri de şoseaua care leagă Vişeul de Sus cu Sighetul Marmaţiei, pe dealul numit Hera, în apropierea localităţii Petrova, se află o altă frumoasă mănăstire de călugări, cu hramul „Izvorul Tămăduirii” şi „ Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”. Aici piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă în 2 mai 2000, în a treia zi de Paşti, de către PS Justin Sigheteanul, care avea să numească acest locul Valea Luminoasă. În anul 2001 a fost înălţat paraclisul, legat de casa monahală. Mai târziu a fost ridicată o altă construcţie ce se încadrează în arhitectura zonelor de munte şi care adăposteşte chilii şi camere de cazare pentru pelerini. S-a construit şi un altar de vară şi s-a turnat fundaţia pentru biserica mare. Mănăstirea este din ce în ce mai căutată de către mulţi pelerini, care vin şi de la mari distanţe, pentru a petrece câteva zile  în acest aşezământ monahal.

Mănăstirea Izvorul Tămăduirii de la Petrova

Mănăstrirea Izbuc

Mănăstirea Izbuc este o mănăstire de călugări aşezată în satul Călugări, comuna Cărpinet, mai jos de Beiuş, în apropiere de Vaşcau. Mănăstirea Izbuc a fost înfiinţată în 1928. Originea acestei mănăstiri este interesantă. Marele geograf Simion Mehedinţi a studiat în 1924, împreună cu studenţii de la Universitatea Bucureşti, izvorul carstic de la Călugari, ciudatul izbuc din Munţii Codru Moma care răbufneşte intermintent la suprafaţă, la intervale de 10 – 20 minute. I-a povestit episcopului ortodox de Oradea despre acest loc, unde a existat pe vremuri un schit – de unde şi numele satului, Călugări – iar episcopul Roman Ciorogariu a înfiinţat această mănăstire cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. În 1954, a fost adusă aici şi o bisericuţă de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, o biserică ce fusese ridicată în secolul al XVIII-lea.

Mănăstrirea Izbuc