Ion Căianu – „Natus valachus sum”

Statuia lui Căianu/ Kajoni de la Șumuleu-Ciuc

I se poate spune în şapte feluri, pe cele şapte nume, Căianu, Caioni, Căian, Kajoni János, Kajoni Valahus sau Ioannes Caioni. Numele lui îl poartă azi grupul şcolar din localitatea natală, Căianu (judeţul Bistriţa-Năsăud), şi ceva străzi din oraşele secuieşti. Despre sine spunea „Natus valachus sum” („Sunt născut valah”) şi „Am vrut să-mi slujesc draga mea ţară şi să dau posibilitate cu munca mea să se aducă laude necontenite lui Dumnezeu şi din partea altora” în lucrarea Cantionale Catolicum.

A aparţinut de ordinul franciscanilor unde a profesat ca constructor şi reparator de instrumente muzicale,  a cules folclor, a fost tipograf, gânditor. Orientarea structurală intelectulă a fost una de factură renascentistă (la sfârşitul epocii) vestind cumva zorii iluminismului. S-a născut în localitatea Căianu Mic atunci în comitatul Solnoc Dăbâca – astăzi judeţul Bistriţa-Năsăud. A copilărit la Cluj şi la Şumuleu -Ciuc. A avut origini nobile, o mătuşă, Judit, fusese soţia lui Istvan Racz, căpitanul garnizoanei din Ciuc. Aşa a ajuns acolo, pentru că primele studii şi le-a făcut la Cluj, la iezuiţi, dar ajuns până la urmă la franciscanii din Şumuleu-Ciuc. A mai umblat pe la Michaza, Lăzarea, pe la Alba Iulia şi Trnava.

Nicăieri nu a abandonat studiile de muzică. Profesor de muzică şi organist la şcoala Mănăstirii din Șumuleu Ciuc (1650-1655); ajutor de comisar guvernamental (1660-1661) şi consilier la Conventul din Şumuleu-Ciuc; definitor (1662-1665), gardian la mănăstirile din Călugăreni (1663, 1666-1668), Lăzarea (1669-1674) şi Şumuleu-Ciuc (1682-1683), custode al provinciei Şumuleu (1675-1678), vicar apostolic al Transilvaniei (1677), apoi custode la mănăstirea din Bacău (1684-1686), custode la mănăstirea din Lăzarea (1686-1687). A reparat şi a construit orgi în Transilvania şi Moldova. A înfiinţat o tipografie la Şumuleu-Ciuc (1676). A adunat folclor din Transilvania şi Moldova, prelucrându-l pentru virginal şi orgă.

A construit el însuşi un virginal la care a folosit lemn de carpen local pentru pene (1655). Lucrările sale sunt: Cantionale Catolicum (lucrare aflată la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei în care sunt consemnate şi motivele fondării tipografiei), Cantus Catolici (1676) – colecţie de cântece bisericeşti, Organo Missale – litanii, slujbe şi alte cântece bisericeşti, Sacri Concentus – colecţie de cântece bisericeşti scrise de diferite autori, Himnarium – colecţie de poezii religioase, Herbariu Maghiar – anexă la Ortus Sanitatis Venetis, o carte de botanică în latină în care sunt descrise efectele terapeutice ale unor plante.

Culegerea numită Codex Caioni mai există într-un exemplar unic. A fost dezgropată din zidul unei mănăstiri în 1988. Fusese ascunsă în primii ani ai socialismulu pentru a fi salvată de la distrugere, pentru că Nu era însă prima dată când se mai vorbise despre codice de la data scrierii sale; de altfel, între cele două războaie s-au întocmit câteva transcripţii ale unor piese conţinute în el. Aceste prime încercări sunt imprecise din pricina dificultăţilor ridicate de slaba liziblitate a manuscrisului, adăugit şi „corectat” – adesea în mod eronat – de către mai mulţi copişti. Prima publicare a zece piese în caracter românesc extrase din Codex Caioni a fost făcută în 1941. Se pare Codicele Caioni a fost scris între 1632 şi 1671 de către doi autori: Mátiás Seregély (Matei din Şerdei) şi Ioan Căianu


Publicitate

Postaţi un comentariu