Vasile Dâncu analizează politica la TIFF

Vasile Dâncu / Foto: Dan Bodea

Personalităţi ale scenei politice şi publice vor participa, în cadrul TIFF, la două dezbateri cu tema „Film şi politică”.

„Două dezbateri pe tema ,,Film şi politică’’ vor aduce la Cluj personalităţi de pe scena publică şi politică. Duminică, 4 iunie, de la ora 15:30, la Cinema Florin Piersic va rula documentarul Politica, manual de întrebuinţare/ Politica, Manual de Instrucciones (r. Fernando León de Aranoa). La dezbaterea de după proiecţie vor participa sociologul Vasile Dâncu, analistul Sorin Ioniţă – expert în politici publice şi dezvoltare locală (Expert Forum), Dan Maşca – iniţiatorul modificării legislative privind reducerea numărului de semnături necesare pentru înfiinţarea unui partid şi membru fondator al Partidului Oamenilor Liberi (POL), politologul şi activistul Claudiu Crăciun, unul dintre iniţiatorii platformei civico-politice Demos, Tudor Pop – deputat USR, Mihai Goţiu, senator USR, Elek Levente, preşedintele USR Cluj, şi realizatorul radio şi TV Andrei Gheorghe. La dezbaterea care va urma după proiecţia aceluiaşi film, miercuri, 7 iunie, ora 15:00, la Casa de Cultură a Studenţilor, vor fi prezenţi fostul premier Dacian Cioloş şi Vlad Voiculescu, ministru al Sănătăţii în cadrul aceluiaşi Guvern, în dialog cu jurnalistul Mihnea Măruţă despre temele principale ale filmului şi despre nevoia de a reface legătura între aspiraţiile cetăţenilor şi ale societăţii cu expresia leadership-ului politic şi executiv în societăţile occidentale şi liberale”, se arată într-o informare a organizatorilor TIFF.

Un alt eveniment care pune în discuţie, indirect, şi politicile agricole din România, este proiecţia documentarului Varză, cartofi şi alţi demoni (regia Şerban Georgescu), marţi, 6 iunie, de la 21.45, în Arkhai Sculpture Park, de la Vlaha: „Filmul expune cu umor şi absurdul de rigoare paradoxurile din viaţa producătorilor agricoli locali. Un sat, 1.000 de tractoare, 100.000 de tone de varză şi cartofi, care nu se vând şi, până la urmă, trebuie distruse. Ce-i de făcut?”.

Aflat la a 16-a ediţie, TIFF 2017 are loc în perioada 2-11 iunie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu