UNTOLD Festival susține turismul în Transilvania. Patru trasee în afara orașului pentru „petrecăreți”

Turiștii care vin la UNTOLD Festival în perioada 30 iulie – 2 august au posibilitatea să descopere trasee turistice impresionante în Cluj și în împrejurimi. UNTOLD Festival a încheiat un parteneriat cu o agenție de turism pentru a oferi, pe lângă programul de festival extrem de bogat, trasee turistice și o experiență turistică inedită în orașele Transilvaniei, sprijinind astfel dezvoltarea turismului în perioada festivalului.

Festivalierii au oportunitatea să descopere istoricul și frumusețea locurilor, legendele românești inedite și savoarea produselor tradiționale, în cele patru trasee organizate de Wens Travel în Cluj-Napoca, Cheile Turzii și Salina Tuda, Alba Iulia, Sighișoara și Viscri.

Mai multe detalii despre trasee sunt disponibile pe www.untoldfestival.com/ro/tururi-ghidate/.

Astfel, primul traseu invită turiștii interesați să ia la pas orașul Cluj-Napoca unde pot descoperi în mai puțin de o zi cele mai importate obiective turistice locale: Gradina Botanică, Muzeele Clujului, centrul istoric, piețele și bisericile monument ale orașului. Mai mult, aceștia vor fi purtați într-o călătorie culinară prin bogăția produselor tradiționale românești.

Două din cele mai importante obiective turistice din județul Cluj îi așteaptă pe străini la doar 35 de km de Cluj. Salina Turda a devenit în câţiva ani un punct de referinţă pe harta turistică a Clujului şi a ţării, fiind cotată de CNN drept al doilea loc subteran din lume ca atractivitate şi plasată de mai multe publicaţii străine în topurile destinaţiilor de profil. Salina Turda constituie astăzi un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare. Starea excelentă de conservare a lucrărilor miniere şi a utilajelor utilizate la transportul sării, alături de grija cu care s-au efectuat lucrările de pregătire a salinei pentru a deveni obiectiv turistic, au făcut ca istoria şi legenda să se împletească armonios aici.

Turiștii vor putea vizita și „cealaltă capitală” 

Un important reper din istoria Transilvaniei va fi punctul central al celui de-al treilea traseu turistic: Alba-Iulia, cealaltă capitală, invită turiștii într-o călătorie medievală prin cetatea Alba-Iulia. Frumusețea locului și bunătatea oamenilor oferă turistului o experiență de neuitat.

Sighişoara, cea mai frumoasă și mai bine conservată cetate locuită din Europa, cu o arhitectură medievală autentică extrem de spectaculoasă turiștii într-o plimbare prin orașul natal al lui Vlad Țepeș, principele român a cărui personalitate a conturat personajul istoric Dracula. Călătoria continuă către Viscri, localitate inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, unde atmosfera satului rustică, liniștea micii aşezări este completată de evenimentele tradiţionale specifice locului.

În perioada UNTOLD Festival, organizatorii estimează că unitățile de cazare din Cluj vor fi integral epuizate și pune la dispoziția festivalierilor opțiuni suplimentare de cazare în Campusul Hașdeu și Campusul Observator, precum și în campingul oficial UNTOLD, unde mai pot fi achiziționate bilete până în 10 iulie 2015. Situată în cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca, în Livada Palocsay, zona de camping va avea o suprafață totală de 95.000 de metri pătrați, fiind disponibilă atât pentru amplasare de corturi, cât și pentru rulote.

Biletul de acces în camping, valabil pentru cele 4 zile de festival este de 49 de lei + taxe în rețeaua Eventim.ro atât pentru cazarea în cort, cât și pentru rulotă.

UNTOLD Festival, se va desfăsura în perioada 30 iulie – 2 august a.c., la Cluj-Napoca și va aduce  pentru prima data în România, pe aceeasi scenă, patru dintre cei mai îndrăgiți artiști electro-dance-music din întreaga lume: AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE. Pe scenele festivalului de la Cluj vor urca 150 artiști internaționali și naționali,  dintre care amintim: WU-TANG CLAN, ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, Dj Premier, AronChupa, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDYC, Tom Odell, John Digweed, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie, Duke Dumont, Michael Calfan, Lost Frequencies, Gentleman, Gramatik.


Publicitate

Postaţi un comentariu