Traseele județene de transport au fost adjudecate. Fany rămâne pe ruta Floreşti-Cluj

Licitația pentru traseele județene de transport a fost adjudecată. Una dintre cele mai profitabile rute, Floreşti-Cluj a revenit şi pentru următorii cinci ani firmei Fany, care a fost şi singura care a depus ofertă pentru acest traseu.

Criteriile luate în calcul în stabilirea câştigătorilor, de către Centrul Naţional de Management al Societăţii Informaţionale sunt vechimea parcului auto, confort, vechimea traseului, dotarea mijloacelor de transport cu aer condiționat sau nu. Nu s-a punctat nici de această dată, prețul biletelor și al abonamentelor. Aceasta deşi, cel puţin în cazul Floreştiului, locuitorii au sesizat în mod repetat autorităţile locale, judeţene şi chiar naţionale despre preţurile exagerate practicate de cei de la Fany.

În cadrul licitaţiei, pentru traseul Cluj-Napoca – Florești de 10 kilometri, Fany a primit punctajul 5, 67 în privința vechimii parcului auto și 14 pentru gradul de confort. Pentru traseul Cluj-Napoca – Florești – Tăuți, aceeaşi firmă a primit 20 de puncte la vechimea parcului auto și 14 la confort. De altfel, Fany a câştigat din nou şi altă rută, Cluj-Napoca-Chinteni, chiar dacă şi aici primăria şi locuitorii au cerut înlocuirea acestui transportator. Fany a mai câştigat alte 22 de trasee judeţene.

Pentru un alt traseu metropolitan, cel către Apahida au concurat firmele MV Trans și Fany, dar a câștigat prima, cu un punctaj mult mai bun în privința gradului de confort. În județul Cluj au fost licitate 150 de trasee.

RATUC nu a participat la această licitație pentru că Regia s-a transformat abia de două zile oficial în companie şi la data depunerii ofertelor pentru licitaţie nu era înregistrată ca și societate comercială.

Traseele de transport către comunele din tona metropolitană au făcut recent obioectul unei serioase dispute. După ce consilierii judeţeni au aprobat prin HCJ 328/2013 scoaterea a19 trase de la licitaţia naţională, între care se numărau şi rute foarte profitabile ca cea către Floreşti, mai mulţi transportatori au atact hotărârea în instanţă. Tribunalul Cluj a suspendat hotărârea până la judecarea pe fond, iar Consiliul judeţean a reintrodus aceste trasee la licitaţie. Rămâne de văzut ce se va întâmpla dacă autorităţile judeţene câştigă procesul pe fond, iar aceste trasee au fost deja atribuite prin licitaţie pentru următorii cinci ani.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. dacian says:

    Acesta gitms Fany iso bat joc de locuitori florestiului ,oare la licitayie de ce nu se ia in considerare si daca autobuzele sunt adaptate cu rampe pentru persoanele cu dizabilitati? Si ceca edte necuray la mijloc ,de ce Horea Uioreanu a trimis cu o viteza asa mare traseiele spre licitatie si nu sa consultat inainte cu cei care formeaza asociatia metropolitana sa de ce nu a existat o dezbatere publica in privinta transportului public metropolitan si oameni sa poata. sa aiba un cuvant sper ca DNA sa se autosesizeze ca sigur e vorba de cpruptie la mijloc.

  2. kozma oliver says:

    D.l Dacian are dreptate,ca si noi cetatenii de pe ruta CIURILA-CLUJ avem nevoie de transport metropolitan,dar la noi nu se gandeste Fany,ei se gandesc numai la afacerile lor impreuna cu CONSILIUL JUDETEAN.

Postaţi un comentariu