Tinerii Clujului. Bianca Tămaș, o scriitoare atipică „De asta scriu, pentru ca oamenii care citesc să simtă ceva”

Bianca Tămaș / Foto: arhiva personală

La doar 22 de ani, Bianca Tămaș se poate lăuda cu o vastă experință în ale scrisului. A publicat deja două cărți, iar în prezent lucrează la a treia. Este studentă în anul III la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicări, secția Jurnalism și pe viitor își dorește o carieră în domeniu, aproape de literele care îi sunt atât de dragi și de oamenii care le însuflețesc. Nu se poate despărți de cărți, pavându-și drumul prin viață cu povești și cuvinte frumoase. Când vine vorba de scris, ea însăși e un magnet al poveștilor, inspirându-se din cotidian: o șoaptă, o strângere de mână, o discuție surprinsă în autobuz sunt uneori de ajuns pentru a declanșa ceva în sufletul său, pentru ca mai apoi trăirile să se transforme în cuvinte. Recunoaște că uneori, procesul e atât de rapid, încât, pentru a nu-și pierde inspirația, își scrie textele direct pe telefon. Tocmai din această cauză a pierdut și multe proze. A creat altele în schimb. Bianca e o scriitoare atipică: extrem de profundă, dar bine ancorată în realitate. Poate oricând să îmbrace metaforele în sentimente și să le încalțe cu teniși verzi, să te facă să visezi, dar să te transpună într-un minut pe banca murdară din parc, locul în care s-a sfârșit prima ta poveste de dragoste. În cele două cărți, tânăra cu părul de foc încearcă să răspundă unei întrebări, venite tot din partea ei: „În sufletul unui scriitor care se hârănește cu iubire, câte focuri ard?” Vă spunem noi: multe! Dar haideți să le luăm pe rând.

Romantism cu elemente cotidiene

„Am început să scriu când eram relativ micuță, pe clasa a doua, a treia, dar nu m-a ținut foarte mult. Poate am scris un an, după care m-am apucat de desenat, de pictat, am luat și ore în acest sens. Prin clasa a opta am realizat pur și simplu că nu pot să mă exprim așa cum mi-aș fi dorit prin pictură.   Întâmplător, într-o noapte nu puteam să dorm și am început să scriu”, povestește Bianca. Textul din acea noapte a fost despre nebunie, despre formele pe care le ia nebunia. „Avem 14, 15 ani, aveam impresia că nimeni nu mă înțelege. Era ceva poetic, plin de metafore. Acum nu aș înțelege de ce am scris așa”, spune Bianca. A realizat că îi place să scrie și a continuat, iar publicarea primei cărți a fost, după cum a anticipat în acea noapte fără somn, o nebunie. În 2009 și-a făcut un blog. La un moment dat s-a hotărât să îi arate câteva texte profesorului său de teatru, Alexandru Jurcan, care e de asemenea scriitor. „M-am dus la el cu un teanc de foi și mi-a zis că scriu extraordinar, de ce nu i-am arătat până atunci?” Acesta i-a devenit mentor o bună perioadă de timp.

„În 2011 am ieșit la un grătar cu familia și cu primarul de la noi din oraș care ne e prieten de familie. Mai în glumă, mai în serios, l-am întrebat dacă îmi sponsorizează o carte dacă mă hotărăsc să fac acest pas. Primarul foarte încântat a zis că da, să spun de câți bani am nevoie, că rezolvăm. A fost foarte entuziasmat, dar eu am zis, așa, în glumă. La două zile mă întâlnesc cu profesorul Jucan pe stradă, care m-a certat că de ce nu i-am spus că vreau să public o carte. Eu degeaba i-am zis că a fost o glumă: «E o idee foarte bună, să ne apucăm de treabă!»”. Și-a adunat toate textele scrise în patru ani, le-a selectat pe cele mai bune și astfel, dintr-o glumă, s-a născut prima carte: „Când cerul era pe sfârșite”.

Prima carte / Foto: arhiva personală

Prima carte / Foto: arhiva personală

„A fost scrisă în perioada în care am simțit prima iubire, prima suferință și cam toate textele sunt în tonul acela de copil suferind. E foarte imperfectă, dar e primul meu copil și o iubesc la fel de mult ca și pe a doua. Văd eu că am evoluat în ceea ce privește scrisul. De ce se numește așa? Sincer, de la o melodie care îmi plăcea mult în perioada respectivă «Sky is over!» Am publicat cartea în clasa a 12-a. Era sfârșitul unei etape și cartea marchează acest lucru”, povestește Bianca.

Inițial s-a gândit să comande 100 de cărți, dar tatăl său a insistat să comande 200 de bucăți, asigurând-o că va plăti el diferența. Zis și făcut. „Când m-am văzut cu toate cutiile în casă, am început să plâng, că ce voi face cu atâtea cărți. Mai am una singură, a mea personală. Nu mă așteptam să treacă. La lansarea de carte au fost 70 de persoane, ceea ce pentru Huedin e foarte mult. Nu mă așteptam să treacă pentru că oamenii nu sunt interesați, preferă să facă orice altceva decât să meargă la un eveniment cultural”, spune Bianca.

Bere și pantofi cu toc

De trei ani este studentă la Cluj-Napoca, locul în care a găsit inspirația pentru cea de-a doua colecție de proze. „Bere și pantofi cu toc” a văzut lumina tiparului după un an de muncă. „M-a ajutat foarte mult  Radu Țuculescu care are speranța că voi evolua și voi ajunge unde treabuie cu scrisul. Mi-a dat sfaturi, cărți să citesc. Foloseam excesiv metaforele astfel încât lumea se pierdea în ele și nimeni nu înțelegea ce doream să scriu de fapt. M-a învățat să le mai reduc. Și aici am avut probleme cu titlul și am decis că voi folosi titlul unei proze”, spune Bianca. A ales „Bere și pantofi cu toc”, pentru că este proza care rezumă ceea ce a dorit să transmită prin intermediul acestei cărți. Dacă în prima carte textele au fost aleatorii, în cea de-a doua există o legătură între ele.

Lansare de carte „Bere și pantofi cu toc” / Foto: arhiva personală

Lansare de carte „Bere și pantofi cu toc” / Foto: arhiva personală

Deși își iubește toate textele, Bianca are două preferate. „«Visam la un Paris numai al nostru» e un text în care am pus mult suflet”.  Textul se termină cu o promisiune: „Te voi aștepta undeva la capătul infinitului pe o băncuță murdară”. „În fond, nu la asta se rezumă viață? Tot timpul așteptăm ceva. Băncuța murdară sugerează faptul că această așteptare nu are loc în cele mai bune condiții întotdeauna. Aștepăm să creștem, așteptăm să împlinim 18 ani, aștepăm iubirea ideală la care visăm cu  toții, tot timpul așteptăm ceva. Al doilea text se numește «Într-o vreme eram foarte bătrân» și este o proză despre bunicul meu. Este rezumatul vieții lui. A fost un om extraordinar . Îmi doresc să am și eu parte de o iubire ca cea a bunicilor mei. Ei, după 60 de ani împreună, se pupau și își spuneau că se iubesc. Mi-au demonstrat că dacă ai persoana potrivită lângă tine, poți face orice în viață. Au pornit de la zero și au ajuns departe muncind împreună”, spune Bianca vizibil emoționată.

În prezent tânără lucreză la un roman. „E foarte greu să scrii un roman, e mult mai complicat decât să scrii câteva proze, pentru că sunt multe detalii despre care trebuie să ții cont. De fiecare dată când vreau să scriu ceva, recitesc tot de la început și îmi mai vine câte o idee. Până umplu textul cu noile idei, îmi piere inspirația”, glumește aceasta.

Autografe/ Foto: arhiva personala

Autografe/ Foto: arhiva personala

Se descrie ca o fire ambițioasă, impulsivă, câteodată egoistă, dar care pune foarte mult suflet în relațiile cu cei din jur. Urăște superficialitatea și face tot posibilul să le insufle celorlalți o stare de optimism.

Ce îți place cel mai mult în Cluj?

Cel mai mult îmi plac oamenii. Aici am întâlnit oameni extraordinari, deschiși la minte, cu foarte mult bun simț, care m-au ajutat deși nu aveau niciun interes să o facă și de la care am ce învăța.

Care este locul tău preferat din Cluj?

În Piața Muzeului este un local drăgut care are un balcon cu două mese. Acolo am râs, am plâns, am cunoscut oameni noi, am învățat pentru examene, dar am și gustat din plin serile de vară.

Ce ai dori să schimbi la Cluj?

Sincer, în momentul de față aș vrea doar să se termine lucrările acestea și aglomerația continuă.

Care sunt oamenii sau personalitățile care te inspiră?

În primul rând sunt părinții mei care mi-au demonstrat că dacă ai voință și muncești poți realiza orice în viață, apoi fratele meu care este de o bunătate excesivă, iar nu în ultimul rând, scriitorul Radu Țuculescu ale cărui sfaturi m-au ajutat enorm să evoluez atât ca persoană, cât și ca scriitor.

Care sunt cărțile care te inspiră?

Regăsim bucăți din noi în foarte multe cărți, însă cea care – cred eu – a fost scrisă pentru sufletul meu, este Micul Prinț pe care am citit-o când eram mică și nu mi-a plăcut. Însă acum o redescopăr cu fiecare lectură (care sunt destul de dese) și descopăr răspunsuri la întrebările pe care le am.

Care este motto-ul tău?

„On ne voit bien qu’avec le cœur. L’essentiel est invisible pour les yeux”.

Care este lucrul fără de care nu ai putea trăi?

Cred că obiectele nu sunt cu adevărat o necesitate. Doar ne fac viața mai ușoară. Daaar… cred că mi-ar fi foarte greu fără telefon.

Ce te enervează?

Oamenii nepoliticoși.

Care sunt pasiunile tale?

Îmi place să scriu, să citesc. Am făcut parte în jur de șase ani din trupa de teatru francofon Assentiment din Huedin, după care am mai cochetat cu câteva trupe și cu toate că timpul nu-mi mai permit să joc, privesc cu drag și admirație piese de teatru ori de câte ori am ocazia. Îmi plac ieșirile cu prietenii și îmi place foarte mult să râd.

Bianca și Radu Țuculescu / Foto: arhiva personală

Bianca și Radu Țuculescu / Foto: arhiva personală

Bianca Tămas s-a născut pe 24 noiembrie 1992, în Huedin, Județul Cluj. A absolvit Liceul Teoretic „Octavian Goga”, Huedin. În prezent este studentă  în anul III la Facultatea de Științe Politice, Adminsitrative și ale Comunciării, secția Jurnalism. A publicat pentru prima dată în revista Tribuna, suplimentul Claviaturi. A participat la concursuri locale, județene și naționale, atât de poezie și de proză. A debutat cu volumul de proze „Când cerul era pe sfârșite” (Limes, 2011). În 2014, la Cluj-Napoca a lansat a doua crte „Bere și pantofi cu toc” în cadrul editurii Eikon.


Publicitate

Postaţi un comentariu