The Prodigy, Cat Empire și Sigma vor face show în această seară la Electric Castle

Foto: Dan Bodea

Electric Castle este pregătit pentru cea mai mare desfășurare de forțe din istoria festivalului, într-o zi în care headlinerii The Prodigy, Cat Empire și Sigma promit show-uri care vor intra în legendă. Întreg domeniul castelului Banffy va vibra astăzi și nu doar de la bași, ci de la emoția ce va fi dezlănțuită de zecile de mii de oameni care trăiesc, simt și cântă deodată cu artiștii de pe scenă.

Scena principală a Electric Castle se schimbă aproape în totalitate pentru concertul The Prodigy

În această seară, de la ora 23:00, pe Boiler Stage, legendarii The Prodigy sunt pregătiți să ofere un spectacol istoric pentru publicul electric prezent pe domeniul Banffy. Considerați părinții rave-ului, muzica trupei a sfidat orice regulă, schimbând percepții și reușind să intre definitiv în istoria muzicii moderne.

The Prodigy aduc un show special conceput pe baza ultimului lor album, „The day is my enemy”. Două TIR-uri de echipamente, de la instalații de sunet până la efecte speciale, sunt pregătite pentru concertul din această seară – practic, întreaga scenă principală Electric Castle va fi schimbată pentru show-ul care promite să îi surprindă și pe cei obișnuiți cu marile festivaluri de oriunde din lume.

Tot astăzi, se va împlini dorința celor de la The Cat Empire, care au ținut neapărat să ajungă în Transilvania la „castelul electric” despre care auziseră deja foarte multe în urma edițiilor precedente. Nota de indie rock / garage a festivalului, The Subways, vor încânta cu un sound tipic englezesc, ce anticipează o nouă direcție în line-up-ul Electric Castle, care se va dezvolta în zona rock.

Participanții vor avea ocazia de a îi vedea în ultima zi de festival pe cei de la Sigma, producătorii britanici Cameron Edwards și Joseph Lenzie  o porție de muzică electronică „regală”.


Publicitate

Postaţi un comentariu