Tesi, „spaima celularelor”, nu rămâne fără job la Gherla

Tesi a învățat la Școala de Dresaj din Giurgiu să ia urma telefoanelor mobile

Tesi are doar doi ani și este un frumos labrador auriu. Cățelușa Tesi a fost instruită timp de zece săptămâni, la Școala de Dresaj de la Giurgiu, cum să detecteze telefoanele mobile. Din luna iunie Tesi este un „gardian” de bază al penitenciarelor din Regiunea de Nord-Vest a Transilvaniei. Introducerea sistemelor de bruiaj al telefoanelor mobile nu o pune însă în preaviz pe Tesi, serviciile ei fiind la fel de necesare ca și până acum. Ba mai mult, labradorul de la Gherla, alături de alte patrupede, va merge la stagiile următoare de pregătire profesională, în viitorul apropiat.

„Ne bucurăm că există un astfel de proiect cu bruiajele telefoanelor mobile. Dar sistemele de bruiere se vor instala doar în spațiile de deținere. Însă deținuții desfășoară activități și în afara sectoarelor de deținere, la instanțe, puncte de lucru, pe mijoacele de transport pe care sunt transportați. În acest sens, câinii care detectează telefoanele mobile chiar vor avea, și în continuarea,   un rol bine determinat”, explică Dan Donciu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla

Guvernul a aprobat miercuri, 16 octombrie, proiectul de lege privind bruiajul telefoanelor în penitenciar, acesta urmând a fi trimis în Parlament pentru a fi luată o decizie finală după eventuale amendamente. Acest proiect a fost pus în dezbatere publică, de către Ministerul Justiției, în luna august a acestui an. Era vorba de posibilitatea utilizării sistemelor destinate blocării ori întreruperii radiocomunicațiilor în perimetrele care servesc la executarea pedepselor privative de libertate din cadrul unităților din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

O problemă națională

O astfel de procedură era necesară, având în vedere faptul că folosirea telefoanelor mobile în închisori era o practică des întâlnită dar ținută ascunsă. Deși este ilegală introducerea și utilizarea celularelor în incinta penitenciarelor, deținuții au devenit tot mau inventivi și reușeau să-i păcălească pe mulți gardieni. Însă, de foarte multe ori, tocmai gardienii erau cei care le furnizau aparatele și le înlesneau comunicarea cu persoane din exterior.

Distribuie:

Postaţi un comentariu