Templieri din mai multe ţări şi-au încrucişat spadele la Cluj

Cei preocupaţi de domeniul mai ezoteric al cavalerismului templier, dar şi marele public, au avut, sâmbătă, ocazia să vadă pe viu ţinute şi obiecte de ritual ale templierilor, dar şi să asiste la prezentări legate de istoria şi principiile acestora.

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a găzduit sâmbătă conferința intitulată “Vitralii de istorie templieră”, conferinţă care a făcut parte dintr-o manifestare mai amplă, de trei zile, în care cavaleri din mai multe ordine şi din mai multe ţări s-au reunit la Cluj.

Organizatorul evenimentului, Sabin Mircea Rus, ne-a explicat în ce a constat seria de acţiuni desfăşurate la Cluj: “În vara anului trecut, la Rucăr, s-a semnat un document comun între Ordinul de Saint Bernard şi Ordinul Cavalerilor Ioaniţi, Ordinul de Malta, prin care s-a constituit Capitala Internaţională a Cavalerilor Templului Sacru. Asta înseamnă primul demers oficial la nivel de documente pentru a ne unifica acţiunile, ordinele cavalereşti prezente în România. E un început extrem de important pentru că şi Ordinul Cavalerilor de Malta e unul dintre cele mai importante ordine prezente în România, demers care acum aşteaptă intrarea OSMTH, care este, cred, cel mai numeros ordin cavaleresc din România. Raţiunea acestei manifestări a plecat de aici, de la Rucăr, din vara trecută. În momentul în care am propus să facem o serie de manifestări la Cluj, Alteţa Sa Don Iulian Moisescu, care este şeful structurii, Priorul Magistral pe România la Ordinul de Malta, a fost extrem de pozitiv şi a spus s-o facem împreună. Sunt prezenţi la Cluj circa 50 de cavaleri de Malta veniţi din toată ţara, din Republica Moldova, Ucraina, pentru a fi prezenţi aici într-o serie de manifestări de trei zile. Ieri seară am avut un capitul reunit, o ţinută comună, un cadru de manifestare în care Ordinul de Malta şi-a înnobilat câţiva cavaleri şi a avut câteva ridicări în grad, e conferinţa aceasta şi avem un bal cavaleresc, care e un eveniment exclusivist închis, iar apoi Ordinul de Saint Bernard urmează să aibă un capitul în care ne înnobilăm şi noi, avem primiri de scutiri şi înnobilări de cavaleri”.

Conferinţa “Vitralii de istorie templieră” a fost deschisă publicului, ca un fel de Ziua Porţilor Deschise.

„Conferinţa aceasta a fost gândită ca un prilej ca noi să aflăm informaţii în primul rând, pentru că cei doi conferenţiari, Remus Barna, de la Oradea, şi Florin Horvath, de la Zalău, sunt renumiţi şi recunoscuţi cercetători în zona aceasta de istoriografie templieră. Remus a fost chiar în biblioteci la Vatican, de unde a adus un document extrem de important care corelează nişte lucruri până la urmă în istoria României. Pentru că n-am vrut să fie o lucrare criptică, secretă, am deschis lucrul acesta pentru public, transformându-l într-un fel în ziua porţilor deschise. Am adus armuri, lucruri pe care le folosim la ritualul înnobilării, sunt obiecte de ritual, să le vadă lumea. Şi la final sunt cele patru cărţi ale lui Florin Horvath, care chiar dacă îmbracă forma unui roman, la bază au adevăruri şi dovezi istorice. Una dintre ele face referire la soarta moaştelor Sfântului Ioan, pe cele două trasee, capul şi trupul”, ne-a mai declarat Sabin Mircea Rus, balivul Capitalei Internaţionale a Cavalerilor Templului Sacru, cavaler Mare Cruce.

Florin Horvath, el însuşi templier şi autor a 15 cărţi tematice, ne-a declarat că prin prezentarea istoriei cavalerismului încearcă să-i atragă pe tineri mai aproape de istorie în general: „Mărturisesc faptul că am rămas siderat cu ceva vreme în urmă întâlnind tineri care socotesc că istoria începe de la revoluţie. Am fost foarte trist şi am înţeles că pe direcţia aceasta trebuie lucrat, mai ales pe direcţia –pentru că nu poţi să-i aduci pe nişte tineri repede şi oricum către istorie- componentei cavalerismului, care încearcă –şi izbuteşte de multe ori- să capaciteze altfel sufletul, curiozitatea unui tânăr. Este bine pentru cei care nu se pot ocupa, apropia foarte mult, foarte precis de ceea ce înseamnă multele dar ascunsele documente despre cavalerism, să ştie care a fost menirea, cauza pentru care au apărut aceste ordine”.

În cadrul manifestării a fost transmis şi mesajul Marelui Prior General Magistral al României al Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim, Cavaler Mare Cruce Dan Vasiliu, care a atras atenţia asupra schimbărilor majore ce au loc în Europa.

„Avem onoarea să salutăm lucrările Reuniunii Cavalereşti Internaţionale ce se desfăşoară la Cluj (…). Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim, unic moştenitor şi continuator legitim al principiilor şi tradiţiilor Ordinului Templier Medieval, este dedicat apărăriii religiei creştine, ajutorării celor aflaţi în nevoie şi promovării în societate a valorilor şi virtuţilor cavalereşti. Preocupat pentru pregătirea membrilor săi spre a făptui Apostolatul Laic sau, altfel spus, Liturghia de după Liturghie, Ordinul nostru sprijină şi se alătură oricăror manifestări organizate în acest spirit şi pentru susţinerea acestor obiective – asumate încă de la înfiinţare în anul 1118 A.D. (…) Excelenţele voastre, fraţi şi surori, suntem conştienţi de schhimbările majore ce au loc în Europa şi-n lume şi urmărim cu îngrijorare anumite evoluţii nefireşti. De aceea considerăm că este momentul să ne cunoaştem mai bine şi să exersăm împreună lucrarea cavalerească creştină. Credem că este un bun început spre a ne armoniza acţiunile şi a ne pregăti, în caz de nevoie, să fim „o singură spadă şi un singur scut”, spada fiindu-ne cuvântul iar faptele fiindu-ne scut”, se arată în mesajul Marelui Prior General Magistral al României.

Anterior prezentărilor făcute de Florin Horvath şi de Remus Ionel Barna, ambii din partea Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim, participanţii, care au umplut Sala Tonitza a Muzeului de Artă, au avut ocazia să asiste la un minirecital susținut de tânăra pianistă Arca Maria Rus, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național de Muzica „Sigismund Toduța”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu