Târgul de Cariere Cluj Global și Târgul de Cariere în IT aduc împreună peste 2.000 de oportunități pentru tinerii clujeni

Târgurile de Cariere vor avea loc la Sala Polivalentă, între orele 10:00-16:00.

Timp de patru zile, Clujul se transformă într-un loc al oportunităților de carieră. Târgul de Cariere revine la Cluj săptămâna viitoare cu un eveniment generalist și cu unul specializat în domeniul IT. Cele două evenimente aduc locuri de muncă, internshipuri, stagii de practică și oportunități de voluntariat. De această dată, Târgurile de Cariere vor avea loc la Sala Polivalentă, între orele 10:00-16:00.

Primul târg care va da startul săptămâna viitoare la Cluj va fi cel Global, adresat tuturor domeniilor de activitate, în perioada 20-21 octombrie. La acest târg vor participa 50 de companii din domenii diverse (de la serviciu clienți la auto&automotive, farmaceutic, alimentar, retail, finanțe-bănci etc.). Mai apoi, în 22 și 23 octombrie va avea loc, tot la Sala Polivalentă, Târgul de Cariere în IT, eveniment specializat pe acest domeniu de IT&software și care va reuni aproximativ 30 de mari companii de profil.

„În total, oportunitățile de carieră disponibile în cadrul Târgului Global depășesc 1.200 de poziții, în timp ce pentru pasionații de IT sunt puse la bătaie aproximativ 900 de posturi; multe dintre ele sunt la companii de renume de la nivel internațional”, spune Louisa Olar, Project Manager Târgul de Cariere.

Astfel, compania Emerson caută aproximativ o sută de persoane, de la sudori la ingineri, software developeri, project manageri sau business analysts. La Genpact se caută 95 de vorbitori de engleză, franceză și germană, iar la Steelcase sunt libere 20 de poziții în domenii precum IT, Sales Suport, Finance sau Operation.

La Târgul de Cariere Cluj Global mai participă companii precum Bombardier – care caută cunoscători de germană, suedeză, franceză și italiană,  în timp ce Bosch are disponibile peste 60 de poziții în domeniul producției și al tehnicii. Există și firme care recrutează persoane interesate să muncească nu doar în Cluj, ci și în alte orașe precum Galați, Iași, Brăila, Focșani, Bacău, cum este cazul companiei DB Schenker.

Este puternic reprezentant la această ediție sectorul HoReCa și cel alimentar. Câteva dintre companiile care caută angajați la Târgul de Cariere Cluj Global sunt KFC, Pizza Hut, dar și mulți retaileri. Au nevoie de personal și companii precum E.ON, buw, Electrolux, Fujikura, Infosys, Integra Document Management,  Office Depot, Sykes, Terapia sau Yardi Systems.

Lipsa experineței nu reprezintă o problemă

TdC vine cu oportunități variate și pentru studenți ori tineri fără experiență. Ei vor putea alege din câteva zeci de oportunități special gândite pentru ei. Astfel, sunt prezente ONG-uri precum AIESEC, The Duke of Edinburgh’s Award și Mathias Corvinus Collegium.

În zona de „social life” – ce va fi amplasată la Sala Polivalentă – evenimente de marcă precum Festivalul Internațional de Film Transilvania și Jazz in the Park își vor prezenta oportunitățile de voluntariat. În total, vor fi disponibile aproximativ 200 de oportunități de internship, stagii de practică și de voluntariat.

Târgul de Cariere Cluj IT : joburi, competiții contracronometru în diverse limbaje de programare și seminarii

Pasionații de IT vor avea la dispoziție peste o mie de oportunități de carieră,  atât locuri de muncă (normă întreagă), cât și oportunități pentru cei aflați la început de drum. Angajatori puternici precum Crossover, Emerson, Siemens, Steelcase vor încerca să atragă cei mai pricepuți IT-iști. De asemenea, la târg vin cu sute de posturi în domeniul IT companii precum: 3 Pillar Global, Accenture, Donau Invest, Endava, Fleio, Garmin,  Linkscreens, Luxoft, msg systems România, Softing și Yardi Systems.

„Un aspect specific zonei Clujului este rapiditatea cu care se desfășoară procesele de selecție și recrutare. Este o piață extrem de competitivă în care atragerea talentelor cu profil tehnic este o provocare permanentă. Astfel, a devenit absolut necesar să optimizam timpul de selecție și să avem o abordare flexibilă”, a declarat Enikő László,  Public Relations Specialist la Yardi Systems Cluj.

În plus, la standurile HP, Siemens și Yardi, pasionații de IT se pot întrece într-o competiție contracronometru de programare,  deja cunoscutul « Speed Coding Challenge ». Cei mai pricepuți candidați vor avea șansa de a câștiga premii pe măsură dacă rezvolvă probleme în Java, C#, Python sau .NET.

Detalii despre companiile participante, oportunitățile disponibile,  workshopuri și despre concursuri găsiți aici.

Distribuie:

Postaţi un comentariu