Strategia de dezvoltare culturală a Clujului, în continuare cu probleme: „Avem probleme cu viziunea”

Foto: Radu Hângănuț

Strategia de dezvoltare culturală a Clujului este departe de a fi finalizată, în ciuda faptului că data de 17 ianuarie era programată ca fiind data de predare a actului final. Dacă la precedenta întâlnire, directorul Muzeului Național de Artă, Călin Stegerean, catalogase strategia ca fiind „o inițiativă amatoristică”, la această întâlnire a declarat că planul pentru dezvoltarea culturală este în continuare incomplet și că există multe probleme în ceea ce privește infrastructura orașului.

Finalizarea strategiei culturale a Clujului a fost din nou amânată. Cea mai recentă întâlnire pe această temă a dezvăluit noi probleme în realizarea actului final. Dacă la dezbaterea din luna decembrie principalele probleme au fost legate de slaba reprezentare în actul strategiei a sectorului cultural public, dezbaterea din 17 ianuarie a avut ca principale teme de discuție presupusa lipsă de viziune și problemele din infrastructură.

„La Cluj sunt probleme majore cu infrastructura și mai avem de lucru enorm. Avem multe muzee și instituții cu probleme la sedii. Avem înainte de orice probleme de viziune. Ce vrem să devină acest oraș? Un oraș al culturii extraordinare sau un oraș cu alte aspecte prioritare. Sigur, cu astfel de întâlniri se pot schimba opinii și perfecționa cadrul ce vrem să-l prezentăm administrației locale. Trebuie să ne propunem lucruri extraordinare și excelență”, a declarat directorul Muzeului Național de Artă, Călin Stegerean.

În cadrul dezbaterii, Călin Stegerean a propus membrilor comisiei realizarea unei vizite în orașul spaniol Bilbao, oraș care a candidat la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2016.

„Având în vedere că avem nevoie de exemple și le invocăm fără să știm despre ele, cred că este necesar să deplasăm într-un oraș care este model de dezvoltare culturală”, a mai spus acesta.

Chiar dacă s-a propus realizare mai multor dezbateri pe marginea strategiei de dezvoltare, Rarița Zbranca, expert cultural în cadrul Asociației Cluj Capitală Culturală Europeană, a declarat că, în cuda faptului că nu există un teremen limită de predare a actului, alte dezbateri nu vor mai avea loc iar forma finală a strategiei va fi prezentată în cursul sătămânii viitoare

„O să mai așteptăm propuneri până săptămâna viitoare însă nu există o dată fixă la care să trebuiască să o trimitem. Strategia va fi finalizată, trimisă și afișată pe site săptămâna viitoare”, a declarat Rarița Zbranca.

 

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu