Sănătate! Berea, o istorie de milenii

În ciuda miturilor care spun că “berea îngraşă”, specialiştii spun că această băutură, pe lângă că este răcoritoare şi gustoasă, este hrănitoare şi conţine puţine calorii – mai puţine decât o băutură alcoolică mai tare. Berea nu conţine grăsimi şi nici zahăr.

Berea este cea mai populară băutură alcoolică din lume, şi asta nu doar pe timp de vară. Iar în ceea ce priveşte topul general al băuturilor consumate la nivel mondial, se află pe locul 3, imediat după apă şi ceai. S-a dovedit că are proprietăţi benefice pentru sănătate, iar unii antropologi susţin că apariţia acestei băuturi a contribuit serios la dezvoltarea omului şi a civilizaţiei umane, în general. Cert este că berea a intrat în viaţa comunităţilor încă de la începuturile istoriei omenirii, fiind descoperită înaintea scrisului.
Începând din 2007, în prima vineri din luna august se sărbătoreşte Ziua internaţională a Berii.

Dăruită de zei

Cine şi cum a descoperit berea nu s-a stabilit în mod precis. Istoria ei începe în urmă cu peste 6.000 de ani şi, cel mai probabil, a fost descoperită din întâmplare. Unii istorici presupun că, după ce au început să culeagă cereale, oamenii au încercat să le păstreze mai mult timp şi au săpat gropi, unde le depozitau pentru perioade mai lungi de timp. Dacă aceste gropi nu erau sigilate perfect, este posibil ca apa să fi pătruns în ele, fapt care ar fi dus la fermentarea cerealelor şi, astfel, la descoperirea berii.

De asemenea, specialiştii cred că cerealele ar fi fost folosite şi în diverse fierturi, mai ales dacă oamenii nu avea alte surse de hrană, pe timpul iernii, de exemplu – iar un astfel de amestec ar fi fermentat şi ar fi dus la descoperirea berii.

Unele civilizaţii puneau apariţia berii pe seama zeilor, prin urmare foloseau băutura şi în ritualuri religioase. În mitologia armenilor, zeiţa pământului, Armalu, ar fi adus berea din ceruri, drept cadou pentru muritori.

Cei mai mulţi cercetători au căzut de acord că un singur popor nu poate fi creditat cu inventarea berii, ci aceasta s-a dezvoltat de-a lungul miilor de ani, prin contribuţia mai multor culturi. Cert este că băutura exista în urmă cu 6.000 de ani, existând dovezi în acest sens, dar e posibil ca istoria sa să fi început şi mai devreme, cu 10.000 de ani în urmă.

Descoperită în Orientul Mijlociu

Dovezile descoperite sugerează că berea ar fi apărut în regiunea din Orientul Mijlociu denumită şi ”Cornul abundenţei” – acea zonă unde, după sfârşitul Erei Glaciare, existau cele mai bune condiţii pentru cultivarea plantelor, a cerealelor, şi pentru traiul omului şi al animalelor. Aşadar, regiunea a fost locuită de vânători şi de culegători, aşa cum îi numesc antropologii pe primii oameni, care încă nu deprinseseră meşteşugul cultivării pământului.

butoi bere

Berea este o băutură alcoolică obţinută din materii prime precum: hamei, malţ (din orz), drojdie de bere, apă. În general, conţine între 2% şi 7% alcool, dar există şi mărci cu grad mai mare de alcoolizare. Chiar şi berea fără alcool are în ea o concentraţie foarte mică de alcool, de până la 0, 5%. Apa este un ingredient foarte important, reprezentând 90% din compoziţie, deci trebuie să fie cât mai pură, pentru ca celelalte ingrediente să fie puse în valoare.

Au fost făcute descoperiri arheologice importante în acest sens în zona Sumerului şi într-un oraş de pe malul Eufratului, Mari, unde s-au găsit tăbliţe cu scriere cuneiformă, ce descriau materialele necesare pentru fabricarea berii. De asemenea, în zona Irakului s-au găsit dovezi care arată că berea era populară în rândul oamenilor din toate clasele sociale, cu 4.000 de ani înaintea erei noastre. Se pare că persoanele care fabricau băutura aveau un statut special în societate sumeriană, fiind răsplătiţi cu animale, pământ sau cereale, pentru munca lor. În secolul 15 înaintea erei noastre exista chiar o ”berărie”, considerată cea mai veche din lume, pe teritoriul actual al Siriei.

Aşa arată prima atestare documentară a berii,   care a apărut cu 600 de ani înaintea scrisului: o pictogramă descoperită în nordul Irakului,   în Tepe Gawra,   creată în jurul anului 4.000 î.e.n.,   care arată două persoane bând bere prin paie de stuf dintr-un vas mare. Cea mai veche reţetă descoperită vreodată este una de bere,   descrisă într-un imn sumerian de acum patru milenii închinat lui Ninkasi,   zeiţa berii. Referinţe la bere se găsesc şi în codul lui Hammurabi (1.760 î.e.n.).

Aşa arată prima atestare documentară a berii, care a apărut cu 600 de ani înaintea scrisului: o pictogramă descoperită în nordul Irakului, în Tepe Gawra, creată în jurul anului 4.000 î.e.n., care arată două persoane bând bere prin paie de stuf dintr-un vas mare.
Cea mai veche reţetă descoperită vreodată este una de bere, descrisă într-un imn sumerian de acum patru milenii închinat lui Ninkasi, zeiţa berii. Referinţe la bere se găsesc şi în codul lui Hammurabi (1.760 î.e.n.).

Pâine şi bere

Şi în Egipt au fost descoperite numeroase dovezi ce arată că berea exista şi era consumată încă din mileniile 6 – 4 înaintea erei noastre. Scrierile antice greceşti îi dau pe egipteni drept inventatorii gustoasei băuturi, căci de la ei au învăţat şi grecii cum să o prepare. La rândul lor, egiptenii erau convinşi că Osiris a inventat berea şi tot el, în mărinimia sa, le-a dat oamenilor reţeta. Desigur, aceasta era cea mai populară băutură la Alexandria, fapt consemnat de scriitori antici greci. De la faraon la oamenii de rând, toată lumea se răcorea cu bere în Egiptul cel fierbinte, această băutură fiind la fel de importantă ca pâinea în alimentaţia populaţiei care venera Soarele.

Şi romanii credeau că trebuie să le mulţumească zeilor pentru bere. Istoricul roman de origine greacă Diodorus Siculus consemna că această băutură era consumată la fel de mult ca şi vinul şi era convins că a fost făcută de Dionysos – zeul vegetaţiei, al pomiculturii, al vinului, cel care la romani se numea Bacchus. Totuşi, în imperiul roman se pare că berea era rezervată mai mult săracilor, celor care nu aveau posibilitatea să bea vin. Berea era, însă, apreciată pentru proprietăţile medicinale.

Istoricii ne mai spun că berea era consumată şi de către hitiţi, evrei, fenicieni, armeni, sirieni şi sciţi. Alte popoare îşi fabricau băutura cu ce aveau la dispoziţie: în America Centrală şi în America de Sud se folosea porumbul pentru fabricarea pâinii şi a berii, malţul fiind obţinut prin mestecarea boabelor de porumb.

Berea este cea mai populară băutură alcoolică,   la nivel mondial. Pe locul doi se află vinul,   însă la mare distanţă: vânzările de bere sunt de patru ori mai mari. În lume există circa 20.000 de tipuri de bere,   îmbuteliate în 180 de feluri: de la normală,   slab alcoolizată,   pils,   amară,   cremă de bere şi bere neagră.

Berea este cea mai populară băutură alcoolică, la nivel mondial. Pe locul doi se află vinul, însă la mare distanţă: vânzările de bere sunt de patru ori mai mari. În lume există circa 20.000 de tipuri de bere, îmbuteliate în 180 de feluri: de la normală, slab alcoolizată, pils, amară, cremă de bere şi bere neagră.

Introducerea hameiului

Iar dacă romanii şi grecii preferau vinul, lăsând băutura din cereale pentru clasele sociale inferioare sau pentru cei bolnavi, galii considerau că berea este de-a dreptul magică. Au numit-o Cervsia, sau Cervoise, în onoarea lui Ceres, zeiţa recoltelor. şi, ca să o păstreze în condiţii mai bune, au inventat butoiul, îmbunătăţind astfel şi procesul de fabricaţie, căci se putea de-acum controla mai bine fermentarea şi depozitarea băuturii.

şi în zilele noastre, reţeta folosită la fabricarea berii este, în linii mari, aceeaşi. Diferenţele sunt date numai de ingredientele folosite, de calitatea acestora, căci, în sutele de ani care au trecut, producerea acestei băuturi ”a zeilor” a devenit o artă, apoi o întreagă industrie.

Un alt punct important în istoria berii a fost înregistrat în secolul 8, când a fost descoperit hameiul şi a fost introdus în procesul de fabricaţie. Planta are o mulţime de proprietăţi benefice, dovedite în timp, iar călugării erau maeştri în folosirea ei, în special în teritoriile anglo-saxone, unde băutura a căpătat un imens renume. Călugării au rămas cei mai pricepuţi producători de bere din secolul 9 şi până spre secolul 14, timp în care aveau şi un fel de monopol pe această piaţă: dacă oamenii obişnuiţi doreau să intre în ”industrie”, erau nevoiţi să le plătească acestora o sumă de bani, denumită ”taxa Gruyt”. În Evul Mediu, deja berea avea un sfânt patron, un rege din Flandra pe nume Gambrinus. Cam toate popoarele europene cunoşteau deja această băutură, la momentul respectiv, chiar dacă ea se găsea numai în mănăstiri.

Cea mai populară băutură alcoolică

Berea a început să fie produsă la scară largă, şi pentru comercializare, în Germania, în jurul anului 1200. În 1516, Wilhelm al VI-lea al Bavariei a instituit Legea Purităţii Berii, care specifică faptul că ingredientele folosite în fabricarea berii trebuie să fie doar apă pură, orz şi hamei.
Tot în Germania, în anul 1605 se începe îmbutelierea berii. Cea mai veche berărie din lume, unde încă se mai produce această băutură, se află în cadrul unei mănăstiri din Weihenstephan, Bavaria, atestată din anul 1040.

Astăzi, industria berii este dominată de câteva companii multinaţionale, completate de câteva mii de producători independenţi. În fiecare an, la nivel mondial se vând peste 133 de miliarde de litri de bere. Cea mai populară băutură alcoolică din lume nu lipseşte de la nicio petrecere sau reuniune. Leagă prietenii, dezgheaţă conversaţii, animă seri de vară – nu-i de mirare, aşadar, că I se dedică festivaluri întregi, la fel cum era de aşteptat ca cel mai celebru astfel de festival să fie organizat în Bavaria.

Cum a contribuit berea la dezvoltarea umanităţii?

Imediat după ce au descoperit berea – în mod accidental, speculează cercetătorii -, oamenii au observat şi că această băutură le conferă o anumită stare de euforie. Prin urmare, i-au atribuit proprietăţi magice şi au inclus-o în ritualurile religioase, aducând-o ca ofrandă zeilor, fiind convinşi că aceştia le-au oferit-o, drept cadou.

CheifOfItAll

Berea a început, astfel, să aibă un rol tot mai important în comunităţi. În consecinţă, oamenii şi-au dorit să aibă mai multă astfel de băutură magică, deci au început să cultive cereale şi să le depoziteze. Au văzut, astfel, că se poate trăi din agricultură – cultivau pământul şi se hrăneau cu roadele sale, au început să crească animale şi au renunţat la viaţa nomadă, în care doar vânau şi culegeau ce întâlneau în cale. S-au aşezat, au construit comunităţi.

De asemenea, specialiştii susţin că berea a contribuit la menţinerea sănătăţii omului. E foarte posibil ca primii oameni să fi băut berea înainte de fermentarea completă, atunci când avea un conţinut mare de drojdie, care este bogată în vitamina B. Astfel a fost compensat consumul redus de carne, ajutând organismul uman să fie mai rezistent. Nu în ultimul rând, în lungile perioade când apa din multe aşezări era contaminată, berea a reprezentat o alternativă sănătoasă.

  •  [stextbox id=”custom”]
    • Tipuri de bere: Cele mai populare sunt ALE (de fermentaţie înaltă) şi LAGER (de fermentaţie scăzută). Fiecare stil de bere se împarte în mai multe tipuri. În ţara noastră, cel mai popular este LAGER-ul, mai ales de tip Pilsner.
    • Culoarea berii: este dată de tipul de malţ folosit. Berea făcută exclusiv din malţ pilsner are o culoare galbenă, în diverse nuanţe. Tipurile de bere care conţin malţ caramelizat sau prăjit au culori de la brun, brun-roşcat şi roşu, până la negru opac.
    • Filtrată sau nefiltrată? Majoritatea tipurilor de bere sunt filtrate, astfel că sunt şi limpezi. Există însă şi sortimente de bere care nu sunt filtrate şi care sunt puţin tulburi, din cauza drojdiilor.
    • Există, deci, o multitudine de sortimente din care putem alege: bere neagră filtrată sau nefiltrată, bere blondă pasteurizată sau nepasteurizată, bere brună, bere fără alcool, bere cu diverse arome.
    • Berea trebuie savurată la o temperatură cuprinsă între 6 si 13 grade Celsius. Aceasta poate să difere, în funcţie şi de gusturi, dar şi de tipul de bere: cele mai slab alcoolizate pot fi consumate mai reci, iar cele mai puternic alcoolizate la o temperatura de 8 – 13 grade Celsius.

    [/stextbox]

Oktoberfest este cel mai mare festival al berii din lume. Este organizat în fiecare an la München,   în Germania,   şi durează mai bine de două săptămâni,   timp în care se beau în jur de 7,  5 milioane de litri de bere.

Oktoberfest este cel mai mare festival al berii din lume. Este organizat în fiecare an la München, în Germania, şi durează mai bine de două săptămâni, timp în care se beau în jur de 7, 5 milioane de litri de bere.

Beneficii pentru sănătate

Există foarte multe studii care dovedesc efectele benefice ale berii în numeroase cazuri şi afecţiuni. Cuvântul cheie este, însă, MODERAŢIA. Toate aceste beneficii sunt valabile numai în cazul consumului moderat, circa un pahar de bere pe zi pentru femei, respectiv două pahare pentru bărbaţi.

Iată la ce ajută berea, potrivit cercetătorilor:

  • În tratarea anemiei, indigestiei, stărilor nervoase şi a problemelor sexuale.
  • Previne cancerul de prostată şi de colon, datorită unei substanţe derivate din hamei
  • Oferă organismului vitamina B, magneziu, seleniu şi alte oligoelemente.
  • Consumul moderat reduce riscul de accidente vasculare celebrale, boli cardiace şi boli vasculare.
  • Este indicată în litiaza renală (pietre la rinichi), dar, de obicei, în varianta fără alcool.
  • Berea mai poate fi folosită şi pentru îngrijirea pielii sau a părului.
  • Ajută la prevenirea apariţiei osteoporozei
  • Un pahar de bere asigură o parte din necesarul zilnic de magneziu, potasiu, calciu, fosfor, sodiu, siliciu, fier sau zinc.
Distribuie:

Postaţi un comentariu