Reportaj multimedia. La seceriș lângă clădirile de sticlă și oțel

Secerișul a avut loc pe o tarla a Muzeului Etnografic/ Foto Tia Sîrca

La doi pași de clădirile  de sticlă și oțel ale corporațiilor care au închiriat spații în Parcul Industrial Tetarom I din Cluj, un sat ancestral s-a însuflețit de secerișul grâului, de cântece și voie bună. Cam așa s-ar putea rezuma evenimentul  „La seceriş ca în Maramureş“ organizat sâmbătă în Parcul Etnografic „Romulus Vuia“ de pe dealul Hoia de Muzeul Etnografic și Asociația Maramureșenilor din Cluj-Napoca.

În câmpul plin de spice galbene a muncit o familie de maramureșeni care ține obiceiuri vechi de sute de ani, familia meșterilor populari Pălăguță și Dumitru Hodor. Ei și-au adus și prietenii, frații Ion și Ilie Bența și Vasile Dușinschi, muzicanți din Bârsana.

 „Zadie mândrei dinainte m-o-nebunit de minte”

În straie populare, Pălăguța Hodor strânge spicele în snopi ajutată de două fete și cânta veselă. ”Așa se seceră holda de grâu. Așa se strâng snopi, apoi clăi”, explică femeia cu multă naturalețe demonstrând și cum se procedează.

Apoi meșterul popular povestește ce se întâmpla cu snopii pe vremea când nu existau combine: ”Grâul se ducea la îmblătit în șură și ieșea bobul grâului. Apoi se vântura. Pleava era eliminată și grâul rămânea curat. Așa făceau părinții când m-am apucat eu cocoană. Mai târziu au apărut batozele care au treierat grâul”.

Mâinile îi umblă harnice printre spicele de grâu. Femeia nu mai cântă, dar povestește cum spicele împletite în cununi aduc bine și prosperitate gospodarilor: „Spice culese la secerat se păstrează până la Bobotează când vine preotul să sfințească casa. Se face o cununiță mică și se pune la crucea pe care o țin oamenii în casă. Gospodarii îl primesc pe preot la Bobotează cu lumina aprinsă și crucea împodobită cu spicele de grâu. Pe vremea bunicii, cununile din spice erau purtate pe cap de mirii aflați în biserică la cununie”.

„Zadie mândrei dinainte m-o-nebunit de minte/Cealaltă dinapoi/Nu o-aș da pe patru boi”, se aude în câmp din direcția grupului de bărbați care seceră grâul folosindu-se de coasă.

„La câmp cântă toată lumea, nu trebuie să fii foarte talentat. Fiecare cântă ce i se potrivește, cel bătrân cântă despre viață, cel tânăr cântă mai vesel. Se cântă cântece despre munca câmpului, despre codru, cântece doinite, mai line, despre feciori și fete. Se cântă inclusiv cântări religioase. Chiar dacă bătrânii cântă unele hori care par triste ele totuși au un substrat foarte interesant, nu au o tristețe amară cum au unele cântece, ci o tristețe care conțin în substratul lor ceva vesel. Spre sfârșitul cântecului ceva se întoarce din tristețe către veselie”, explică Nicolae Hodor membru al Asociației Maramureșenilor din Cluj.

Mai jos puteți urmări o filmare de la seceriș:

Același păstrător de tradiții maramureșean spune că mâncarea secerătorilor este consistentă. Truda este răsplătită cu un pahar de horincă și brânză din belșug: „La seceriș pentru că e mult de lucru se consumă mâncăruri destul de consistente: brânză și urdă, mămăligă cu brânză, jumări și cârnați. Și se bea un pahar-două de horincă înainte de mâncare. La finalul mesei se servesc fructe de sezon”.

Despre voia bună la servirea mesei și nelipsita tărie vorbește și meșterul popular Pălăguță Dumitru: ”Când se duc la prânz, la o gustare țăranii horesc. Beau un pahar de horincă și mănâncă plăcinte cu brânză”.

În câmp este liniște. Toți sunt concentrați să își facă treaba bine. Un clujean care a venit să vadă pe viu cum secerau grâul bătrânii se apucă și el de muncă.

Pentru păstrătorii maramureșeni de tradiții este important să transmită generațiilor viitoare ceea ce știu. ”Ținem tradiția pentru că numai prin tradiție putem merge mai departe. Prin tradiție ne regăsim identitatea noastră și strămoșii. Strămoșii așa au lucrat și așa s-au purtat îmbrăcați. Dacă păstrăm tradiția ne aducem aminte și de ei și ne distingem ca români în Europa, în lume”, spune Nicolae Hodor.

În Maramureș, tradițiile sunt încă vii pentru că oamenii nu au renunțat la vechile îndeletniciri: ”În Maramureș se țin mai bine tradițiile pentru că oamenii se mai ocupă cu munca câmpului, cu creșterea animalelor. Și atunci tot ce ține de tradiția acestor îndeletniciri se mai practică încă”.

Secerișul ca și în Maramureș s-a încheiat cu cântece și jocuri din zona Bârsanei. Spectatorii au admirat jocul bărbătesc, sârba, jocul de învârtit și au putut să devină ei înșiși dansatori. Frații gemeni Ioan (ceteră) și Ilie Bențea (voce, zongoră) au susținut un mic concert, cântând celebrele piese: „Câtu-i Maramureșu”, „Maramureș plai cu flori”, „Dragu-mi unde-am venit”.

„Prezentăm publicului clujean câteva exemple de tradiții practicate de oameni autentici cu care încercăm să încheiem un parteneriat  Acțiunea are și un scop foarte practic. Muzeul are probleme în a găsi furnizori de paie pentru acoperișurile caselor tradiționale. Am luat inițiativa de a ne cultiva noi înșine grâul pentru paie însă acestea trebuie recoltate manual, prelucrate manual pentru a răspunde exigențelor noastre. Ne bucurăm că am reușit să ducem la bun sfârșit această cultură de paie și că am reușit să creăm un mic eveniment prin care publicul doritor de întoarcere la tradiția autentică să poată să participe la aceasta” – Tudor Sălăgean directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei

Imagini de la seceriș:


Publicitate

Postaţi un comentariu