Paradoxul clujean: la PET-uri înainte, la PETrecere înapoi. Pregătirile pentru inaugurarea Scenei Verzi sunt în toi

Green Party on the Roof/ Foto: Dan Bodea

Susținătorii proiectului Scena Verde au participat în număr destul de mic, joi seară, la Green Party on the Roof, petrecerea care a avut loc pe acoperișul Iulius Mall cu scopul de a strânge fonduri pentru continuarea și terminarea proiectului. Deși clujenii s-au mobilizat în mod exemplar când a venit vorba de colectarea PET-urilor, nu la fel s-a întâmplat în cazul petrecerii organizate înainte de inaugurarea scenei, până la finalul evenimentului adunându-se aproximativ 150 de persoane pe acoperiș.

Proiectul, deși unul de mare amploare, este coordonat de doar trei persoane: Sabin Mircea Rus, Paula Tripon și Viorela Pleșa.

O parte din susținătorii Scenei Verde / Foto: Dan Bodea

O parte din susținătorii Scenei Verzi / Foto: Dan Bodea

„În noiembrie am avut concursul de arhitectură care a generat câteva soluții câștigătoare, iar acele soluții s-au rafinat într-un workshop de arhitectură care a fost în ianuarie  anul acesta. În urma acestui workshop am ales cea mai bună soluție pentru construcția pavilionului parametric, parametrismul în arhitectură fiind extrem de nou în lume, nu doar în România. În juriu am avut un olandez și un danez care sunt specialiști în domeniu, alături de Șerban Țigănaș, Dan Subțirică și Andrei Nejur de la Facultatea de Arhitectură”, spune Sabin Mircea Rus despre evoluția proiectului.

Dragoș Stan și Tibi Codorean de la Epic Show au fost prezenți la eveniment,   susținând proiectul primului teatru în aer liber din România / Foto: Dan Bodea

Dragoș Stan și Tibi Codorean de la Epic Show au fost prezenți la eveniment, susținând proiectul primului teatru în aer liber din România / Foto: Dan Bodea

După terminarea acestei etape de start a proiectării, a urmat campania de colectare a PET-urilor, care a fost susținută de Eco-Rom Ambalaje, o organizație a cărei misiune este protejarea mediului înconjurător prin atingerea țintelor de reciclare a deșeurilor de ambalaje.

Sabin Mircea Rus / Foto: Dan Bodea

Sabin Mircea Rus / Foto: Dan Bodea

„Cu ajutorul lor, am primit o subvenție de 17.000 de lei cu care am pornit această campanie. A fost greu să ne hotărâm ce materiale să folosim, pentru că exista riscul să folosim niște țarcuri de colectare pe care să le aruncăm ulterior și să nu fim foarte eco-friendly. Atunci am ajuns la această soluție cu panourile de gard pe care le reutilizăm la construcția modulelor flotante. Deci, practic, nimic nu se aruncă. Am mers pe varianta asta, de a aduna PET-uri, la care Clujul a răspuns fantastic. Cred că succesul acestei campanii se datoreză faptului că ne-am străduit să dăm o direcție concretă gestului reciclării și să ne așezăm pe trendul pozitiv-cultural care se petrece în Cluj”, a mai declarat organizatorul. Deși încă nu se cunoaște exact numărul de PET-uri care au fost adunate, acesta este convins că vor fi suficiente pentru susținerea Scenei Verzi.

Nu au lipsit nici concertele/ Foto: Dan Bodea

Nu au lipsit nici concertele/ Foto: Dan Bodea

Proiectul s-a bazat mult și pe munca voluntarilor. Aceștia au amplasat țarcurile pentru colectare în anumite puncte strategice din oraș, au colectat PET-urile, apoi le-au adus în centrul de colectare de la Iulius Mall, unde a avut loc sortarea. Tot ei construiesc și scena, cu ajutorul studenților de la arhitectură, din șase module care vor fi unite. Până în momentul de față, cinci module au fost finalizate, urmând ca până pe 24 mai să fie gata întreaga structură. Urmează apoi montarea tuturor „accesoriilor” necesare (boxe, lumini etc) pentru ca Scena Verde să poată oferi condiții optime pentru desfășurarea spectacolele care vor urma.

„Oamenii sunt foarte implicați și chiar vor să facă ceva pentru Cluj. Mulți clujeni au fost foarte mulțumiți că am strâns PET-urile și că nu le-au mai aruncat”, spune Răzvan, unul dintre voluntari, în vârstă de 16 ani.

Voluntarii Scenei Verzi / Foto: Dan Bodea

Voluntarii Scenei Verzi / Foto: Dan Bodea

Deși campania de colectare a durat o lună, timp în care evenimentul a fost promovat, nu toți participanții la petrecere au știut care este scopul evenimentului.

„Am venit pentru concerte. Din câte știu, e vorba despre selectarea PET-urilor. Mi se pare o ideea foarte bună, am dus și eu un sac de PET-uri în timpul campaniei”, a declarat Lucian.

Deși evenimentul a fost unul mediatizat,   iar pe rețelele de socializare și-au anunțat prezența aproximativ 3.000 de persoane,   până la finalul petrecerii de abia s-au adunat 150 de persoane.

Deși evenimentul a fost unul mediatizat, iar pe rețelele de socializare și-au anunțat prezența aproximativ 3.000 de persoane, până la finalul petrecerii de abia s-au adunat 150 de persoane. / Foto: Dan Bodea

Inaugurarea teatrului plutitor va avea loc pe 26 mai, cu un spectacol al Societății Culturale Filarmonica, ce propune publicului un program cu muzică de film, susținut de orchestra societății. Evenimentul va încheia Zilele Clujului.

Text: Amalia Cărăuș

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Mircea Olaru-Zainescu says:

    Ne vedem la inaugurarea scenei. FELICITĂRI tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect!

Postaţi un comentariu