Mitropolitul Clujului a oficiat o slujbă de pomenire pentru persoanele decedate în urma tragediei de la clubul Colectiv

ÎPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului / Foto: Dan Bodea
ÎPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat marţi seara o slujbă de pomenire pentru persoanele decedate în urma incendiului de la clubul Colectiv din București. Slujba a început la ora 19:30 și a avut loc pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane din Cluj, unde s-au adunat câteva sute de clujeni, majoritatea tineri.

Cei prezenți la slujbă au înconjurat fântâna arteziană din piață cu lumânări în mâini.

„Au fost tineri, frumoși și plini de viață. Noi judecăm că viețile lor au fost scurte, dar aceasta este gândirea omenească. Dumnezeu îi ia la el pe cei pe care îi iubește”, a spus ÎPS Andrei.

Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă au participat la slujba de pomenire, iar la final au cântat alături de credincioșii prezenți în piață.

„În aceste clipe este de datoria noastră a tuturor să ne exprimăm solidaritatea și compasiunea în fața unei așa de mari suferințe, sprijinind moral și material pe cei încercați. De aceea, pentru a da expresie compasiunii părintești, dar și pentru a aduce o mângâiere sufletească familiilor celor care i-au pierdut pe cei dragi în incendiul de săptămâna trecută, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei va săvârși o slujbă de pomenire pe toți cei care au murit”, se arată într-un comunicat remis presei în cursul zilei de marți.

Distribuie:

Postaţi un comentariu