Mistreţii cu colţi de argint atacă oraşul. Specialiştii ne explică de ce se întâmplă asta

Locuitorii din Mănăştur s-au trezit în noaptea de marţi spre miercuri cu o turmă de porci mistreţi în parcul lor. Autorităţile s-au alertat şi, de la primar şi prefect, toţi au sărit în plină noapte pe străzi să salveze situaţia. Porcii erau flămânzi şi speriaţi, era, defapt, o turmă cu puii în căutare de hrană.

Nu ei ne-au invadat pe noi, ci noi pe ei!”

Nu este prima dată când animalele sălbatice coboară în localităţile din România în căutare de hrană. Urşii fac şi ei frecvent acelaşi lucru în zona Braşov-Valea Prahovei, îngrozind localnicii. Dar aceasta datorită tot oamenilor care le-au tăiat pădurile. “Fireşte că ursul sau porcul mistreţ coboară în oraşe şi sate dacă nu mai are pădurile lui! Fauna şi flora se modifică după ce ai tăiat fără discernământ sute de hectare! La ce te aştepţi? Fragmentarea pădurilor, a habitatului lor îi sperie, îi derutează şi-i înfometează. Trebuie să vedeţi că există defrişări, chiar în apropierea locurilor unde apar ei şi asta este o primă explicaţie” spune Csibi Magor, director WWF România.

Există şi varinata că acei urşi au intrat într-o capcană şi n-au mai putut ieşi, iar primarul Emil Boc spune că ar fi fost vorba de o partidă de vânătoare.

„În urma unei vânători care a avut loc probabil la Ciurila, 12 mistreți din care trei foarte mari s-au speriat, au luat-o spre Cluj unde au intrat pe canalul Morii și au traversat în parcul Calvaria. Acolo am mers noi și i-am ținut vreo trei ore până când s-au pus garduri metalice care să formeze un culoar pentru animale. Am așteptat ora 23 pentru a închide circulația în zonă și până la ora 2 ne-am ocupat de trimiterea lor pe unde au venit. Totul s-a desfășurat în condiții normale, nu au fost nici pagube umane sau materiale. De asta am și mers acolo, pentru că nu voiam să fie în această dimineață mistreți printre tramvaie și copii. Din fericire, mistreții au fost ascultători și au plecat liniștiți”, a declarat edilul șef al orașului.

Clujeanul Cristian Remus Papp, coordonator al unor proiecte privind ariile protejate în cadrul WWF România atrage atenţia asupra faptului că “nu animalele ne-au invadat pe noi, ci noi pe ele. Noi am intrat pe teritoriul mistreţilor sau urşilor, înainte ca ei să vină pe teritoriul nostru.”

“Este o mare responsabilitate din partea omului să apere natura, pentru că natura dată peste cap îl afectează direct. Dacă au fost defrişări masive în zonă, atunci este posibil ca aceasta să fie cauza. Şi, deşi nu se exclud întâmplări ca vânătoarea sau capcanele, cauza principală a unor astfel de evenimente, care se vor repeta ţine de defrişări”, a accentuat Papp pentru Transilvania Reporter.

Pădurile tăiate, lângă Mănăştur

Zilele trecute, presa locală semnala faptul că în pădurile din comuna învecinată cu oraşul Cluj, Floreşti, au fost rase 2 ha cât ai clipi. În acte, Composesoratul Florești este administratorul de drept al pădurii. Reprezentanții Ocolului Silvic Cluj au declarat pentru Monitorul de Cluj că în acea zonă tăierile de copaci au avut autorizație de exploatare. “Composesoratul Florești are autorizație de exploatare. Din 400 de hectare cât au în proprietate, au primit autorizație pentru tăiere, două hectare, aproape 400 metri cubi masă lemnoasă. Vorbim de parchet autorizat de exploatare. Am primit multe sesizări de la oamenii din zonă, le ținem sub control. Aici nu putem vorbi de tăieri ilegale, sunt alte zone cu probleme în județ, în zonele de munte, la Cămărașu, la Cojocna, unde într-adevăr se taie ilegal ”, a declarat Viorel Apostoaie, șeful Ocolului Silvic Cluj. Primarul localității Florești, liberalul Horia Șulea, susține că ce se întâmplă la Tăuți este ilegal. “Composesoratul Florești a primit autorizație de defrișare de la Ocolul Silvic Cluj, acest composesorat are titlu de propritate pe pădurea respectivă, dar a încălcat anumite aspecte ale legii. Nu sunt adeptul scandalului dar când e vorba de lege și ilegalități, adevărul trebuie să iasă la suprafață. Din punctul meu de vedere ce se întâmplă acolo e ilegal. Cei de la Conposesoratul Florești au titlu de proprietate dar nu au fost puși în posesie, pentru că nu toți urmașii au acte în regulă. Le-am cerut să vină cu întreaga listă a membrilor composesoratului să le semnez întregul plan composesoral” a declarat Șulea pentru Monitorul.

Potrivit datelor prezentate recent de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Cluj, Direcția Silvică Cluj și Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, în primele nouă luni ale acestui an, au fost descoperite 370.000 metri cubi de material lemnos, tăiaţi ilegal în judeţ. Au fost întocmite şi 15 dosare penale şi au fost aplicate amenzi de către cele trei instituţii.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu