Militari din toate epocile, treceţi Someşul!

 

Romani şi daci, gladiatori, cavaleri, domniţe şi războinici din perioada medievală, soldaţi din Primul război mondial s-au reunit la Cluj, de o parte şi de alta a Someşului, într-un festival de reconstituire istorică, Transylvania History Days.

Vreme de trei zile, de vineri până duminică, opt asociaţii de reconstituire istorică, reprezentate de circa 100 de membri, şi-au amenajat tabere specifice, s-au luptat şi au interacţionat cu publicul vizitator.

„De vineri până duminică a avut loc a treia ediţie a Festivalului de reconstituire istorică Transylvania History Days, organizat de Centrul pentru Dialog European şi Diplomaţie Culturală, în parteneriat cu Primăria şi cu Consiliul local Cluj-Napoca. Avem opt trupe de reconstituire istorică, pe perioada antică, perioada medievală şi perioada modernă – Primul Război mondial. Trupele sunt din Bucureşti, Alba Iulia, Arad, Braşov, Bistriţa şi Cluj, aproape 100 de renactori”, ne-a declarat Cătălina Vrabie, reprezentantă a organizatorilor.

Printre altele, vizitatorii au avut ocazia să asiste la dansuri din diferite epoci, oferite de trupele de reconstituire istorică, dar şi să deguste din diversele preparate culinare sau să achiziţioneze produse meşteşugăreşti mai mult sau mai puţin tradiţionale. De asemenea, doritorii au putut să tragă cu arcul sau să se plimbe cu barca pe Someş, ori să asiste la demonstraţii de canotaj.

Dar cel mai mare impact, mai ales în rândul copiilor, l-au avut luptele oferite de membrii asociaţiilor participante.

„Luptele au un foarte mare succes. Am avut lupte şi cu soldaţi romani, gladiatori, lupte cu cavaleri medievali şi demonstraţii de tehnică militară cu soldaţii din Primul război mondial. Luptele au foarte mare succes, mai ales la copii”, a mai spus Cătălina Vrabie.

Una dintre ultimele şi cele mai apreciate activităţi din cadrul festivalului a fost Parada epocilor, în cadrul căreia toţi membrii asociaţiilor participante au pornit într-un marş din zona podului Garibaldi până la Opera maghiară şi retur.

Distribuie:

Postaţi un comentariu