Mii de credincioşi s-au rugat pentru roadele pământului

Peste 100 de preoţi din 40 de parohii clujene şi câteva mii de credincioşi au participat, duminică seară, la o procesiune religioasă de Rusalii, desfăşurată prin zona centrală a municipiului Cluj-Napoca.

Procesiunea a fost precedată de slujba Vecerniei plecării genunchilor.

În fruntea procesiunii s-au aşezat preoţi cu toaca, crucea, felinare, ripide, prapori, icoana, iar apoi au urmat ceilalţi preoţi şi credincioşii. Toţi au parcurs un traseu pornit din faţa Catedralei Metropolitane, pe B-dul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii – B-dul Eroilor şi din nou în faţa Catedralei, în Piaţa Avram Iancu.

Procesiunea a fost organizată de Mitropolia Ortodoxă a Clujului în al şaselea an consecutiv, la iniţiativa arhiepiscopului şi mitropolitului Andrei Andreicuţ.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru roadele pământului şi pentru mediul înconjurător, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

Mitropolitul Andrei Andreicuţ a lipsit de la evenimentul religios, fiind plecat la Sinodul Panortodox din Creta, iar Procesiunea de Rusalii de la Cluj din acest an i-a avut în frunte pe episcopii Andrei al Covasnei şi Harghitei şi Gurie al Devei şi Hunedoarei.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. handicapati says:

    niste fatarai

Postaţi un comentariu