Foto&Video/ Mihai, vedetă după gratii, și-a planificat destinul

Actorul Florin Piersic alături de finaliștii concursului "Vedete după gratii"/ FOTO: Marius Avram

Penitenciarul de la Gherla, vineri, 11 octombrie. Toate televizoarele din camerele de detenție au pornit la aceeași oră. Imagini în direct din clubul închisorii au ținut sute de oameni cu sufletul la gură. Luni de zile au așteptat momentul finalei. Din încăperile ce aveau geamurile deschise s-au auzit, timp de trei ore, aplauze și fluierături. Concursul de talente ”Vedete după gratii” și-a desemnat câștigătorii.

Mesaj de 500 de lei

”Cu pași mici trec pe lângă tine,
Cu pași mici mă-ndrept înspre mai bine,
Iar pentru final păstrez pasul cel mare,
Mă-ntorc din nou acasă, adio închisoare.”

Așa sună refrenul câștigător. Zece concurenți și-au demonstrat talentele prin momente artistice de cântec, dans, teatru și iluzionism, dar doar Mihai Cătălin Szasz a reușit să convingă juriul și publicul telespectator că merită marele premiu, suma de 500 de lei, prin numărul său de hip-hop.

Mihai este încarcerat de șapte ani și mai are de îndurat încă 10. Avea 17 ani când a fost închis. Era tânăr și avea în față mai mult decât viitorul. Perioadă lungă de timp nu a mai simțit că are vreun rost să trăiască și treptat chiar și acest ultim sentiment de inutilitate a dispărut. Mihai nu mai simțea nimic. Acum, după mai bine de șapte ani, Mihai speră că prins din nou viața de un picior. Cu creativitate, curaj și, nu în ultimul rând talent, a devenit vedeta închisorii.

”Acest concurs mi-a ușurat un pic viața de aici, din aprilie de când am aflat de concurs și am început să mă pregătesc parcă au zburat lunile. Nu mă așteptam să câștig locul I, mă așteptam la locul III, IV. Concurenților de la edițiile viitoare le transmit să aibă încredere în ei, că dacă au încredere în ei, pot”, spune tânărul.

Carieră muzicală din închisoare

Mihai mărturisește că doar participarea la acest concurs și nu neapărat faptul că a câștigat i-a schimbat viitorul. Acum nu numai că are poftă de viață dar știe ce își dorește să facă în viitor: vrea să dezvolte o carieră muzicală și, pentru asta, e hotărât să nu aștepte până la eliberare.

”Asta mă gândesc să fac când ies afară. Mi-am făcut deja un caiet de compoziții în care mi-am scris piesele compuse pentru concurs și o să-mi scriu piesele pe care le voi compune de acum încolo. O să vorbesc și cu domnul director, poate reușesc să scot ceva pe piață de aici, din penitenciar”, spune, plin de încredere, câștigătorul.

Moment Mărgelatu

Prezența actorului Florin Piersic în calitate de invitat de onoare a adus plus de emoții pentru concurenți dar recitalul său a fost un adevărat deliciu pentru cei prezenți. Piersic a încântat publicul cu glumele sale. Răsete și ropote de aplauze au răsunat în sală după fiecare întâmplare sau poantă spusă cu mult farmec de ”maestru”. Mărturisind emoții mari la începutul discursului, îndrăgitul actor a povestit, timp de 35 de minute, momente hazlii și clipe importante din cariera sale de actor.
Florin Piersic a promis că va reveni la penitenciar în luna decembrie, în dorința de a le oferi deținuților un recital de poezie și pentru a mai sta la povești cu ei. „Am 77 de ani și adevărat vă spun că din sufletul meu aș vrea să vin mai des pe la Dumneavoastră”, a încheiat Mărgelatu. Cu mâinile împreunate ca într-o rugăciune, cu uimire pe chip, Florin Piersic a urmărit reprezentațiile finaliștilor. La sfărșit, după numirea câștigătorilor, invitatul special l-a luat de după umăr pe un concurent ce dansase un joc țigănesc , Marian Bochetaș, și a zis cu ton de sentință: „Lui îi dau premiul Piersic.”

„Am venit la Gherla din două motive: una e invitația primită de la directorul Bătinaș de a participa la spectacol. Recunosc că am venit aici cu strângere de inimă pentru că știu, simt, văd, că mulți din cei care sunt aici doresc cât de cât să se adune cumva, să facă ceva, să-și înnobileze cumva sufletul care e bântuit de fel de fel de vise urâte, de întâmplări care i-au adus aici. Nu pot să spun ce impresionat am fost de ce am văzut, de cum s-au prezentat toți care au participat la concurs. Am simțit că ei au fost emoționați și de faptul că eu eram aici cu ei, în mijlocul lor și am avut bucuria, ocazia, șansa, să pot să-i fac să zâmbească, să vorbesc cu ei, să le povestesc despre viața mea. Al doilea motiv pentru care sunt aici e faptul că unul dintre impresarii noștri, aproape ai tuturor actorilor români și cântăreților români este aici și răspunde la numele George Ivașcu. Eu nu pot să-l uit și, din când în când, mai vin aici și să-i mai aduc câte ceva, să-l încurajez ca să vină ziua în care va fi liber. Numai când ești aici, într-un penitenciar, știi să prețuiești libertatea. Plec cu inima strânsă dar și cu satisfacția că i-am făcut pe toți să zâmbească și să aibă o mică speranță”, a spus Florin Piersic la sfârșitul concursului. Concurenții și cei prezenți în sală s-au adunat în jurul lui, rugându-l să facă poze împreună cu ei și mulțumindu-i pentru prezență.

“Sunt plăcut impresionat de rezultatele competiției, nu mă așteptam să aibă o astfel de priză, vrem să repetăm experiența și anul viitor. Noi putem să sprijinim toate talentele din penitenciar indiferent pe ce ramură doresc ei să se dezvolte. Mă bucur că Mihai și-a descoperit o vocație în penitenciar”, Ioan Bătinaș, directorul Penitenciarului de la Gherla.

”Închisoarea poate schimba destinele și în bine. Îmi amintesc când am venit aici în 1995 s-a decis ca deținuții să aibă parte de terapie prin teatru. A venit un actor care a lucrat cu ei și apoi, unul dintre deținuți, care la început era la pământ din punct de vedere psihic, a ajuns să facă facultatea de teatru și să devină actor”, Alin Fetche, directorul adjunct al Departamentului de Educație și Asistență Socială.

Mai jos puteți vedea o filmarea care îi include pe toți câștigătorii:

 

Câștigătorii primei ediții a concursului de talente “Vedete după gratii”: Mihai Cătălin Szasz, interpretare voce hip-hop- premiul I(500 de de lei), Florin Costache, iluzionism -premiul II(350 de lei), Ioan Petran, robodance- premiul III(200 de lei).

Mai jos puteți vedea o galerie foto realizată în timpul concursului. Fotografiile au fost realizate de Septimiu Avram:

[nggallery id=202]

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu