Marea finală a concursului național MindCoding

Cei mai talentați pasionați de algoritmică de pe teritoriul țării participă în perioada 11 – 13 aprilie, la Cluj-Napoca la finala concursului național de algoritmică MindCoding.  Această competiție a luat naștere în ianuarie 2014 și a testat în fiecare lună abilitațile participanților prin intermediul rundelor de calificare, pentru a îi putea selecta pe cei mai buni pentru marea finală.

Organizat de Societatea Hermes a studenților de la Matematică și Informatică din cadrul UBB, MindCoding își propune să contribuie la dezvoltarea competențelor pasionaților de algoritmică, să îi ajute să descopere oportunități noi și mai ales să formeze o comunitate pentru a încuraja colaborările viitoare între participanți.

Concursul MindCoding este dedicat tuturor informaticienilor, putând participa oricine, indiferent de vârstă. Printre finaliști se numară atât elevi de liceu cât și absolvenți de facultate, având ca punct comun pasiunea pentru rezolvarea de probleme. La marea finală vor concura 28 de participanți, dintre care 13 sunt de pe teritoriul Clujului iar ceilalți din alte zone ale tării.

Pe lângă premiile generoase pe care participanții vor avea șansa sa le câștige, aceștia vor avea ocazia să descopere mediul academic din Cluj și oportunitățile de angajare pe care acesta le oferă. Cel mai important aspect al finalei este formarea unei comunități și legarea de prietenii între concurenți. Aceștia vor avea ocazia să cunoască oameni de la care pot învăta și cu care pot colabora pe viitor pentru diverse proiecte.

În viitor, pe lângă concursurile organizate, MindCoding va deveni o platformă educațională, ajutând elevii de pretutindeni să atinga performanța în informatică.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu