Lucrările de pe malul Someșului au fost oprite. Emil Boc propune organizarea unui referendum

Aproximativ 150 de clujeni au protestat joi, 29 octombrie, față de distrugerea malului Someșului. Punctul de întâlnire al manifestanților a fost Podul Elisabeta, loc unde în jurul orei 17:30 a ajuns și edilul Emil Boc. Acesta a precizat că a dat dispoziție ca lucrările să fie oprite, precizând că ar dori chiar un referendum local în urma căruia clujenii să decidă ce se va întâmpla cu porțiunea de mal de pe Splaiul Independenței.

„Am dat dispoziție înainte să vin aici să nu se mai continue lucrările la ceea ce înseamnă extinderea cu o bandă. Se vor readuce lucrările la stadiul inițial, iar lucrările vor continua doar pentru ceea ce înseamnă proiectul privind carosabilul, adică acea bandă aferentă liniei de tramvai care trebuie modernizată. Se va reface trotuarul. Nu ne atingem de ceea ce e dincolo de trotuar, sub rezerva că ceea ce propun va fi validat și de cei care țin de fonduri europene și sper să îi conving și pe aceștia”, a precizat Emil Boc.

În momentul în care primarul și-a început discursul clujenii au scandat în repetate rânduri „Nu ne mai mințiți!”.  Acestuia i s-a atras atenția că dacă nu vor fi îngrijiți corespunzător copacii de pe mal vor muri în maxim doi ani , întrucât rădăcinile le-au fost afectate în urma lucrărilor. „Aveți avizul de la mediu?Este o arie protejată aici!”, a  strigat un alt protestatar.

„Proiectul se oprește și vreau să fie clar pentru toată lumea: acest proiect are toate avizele legale pentru că altfel nu putea să fie în vigoare și implementat. Vreau să fie consultare publică în care toți cetățenii să își spună punctul de vedere, largă consultare publică sau chiar propun posibilitatea organizării unui referendum local, când vom sta cu toate alternativele pe masă. Nu este grabă să găsim o soluție, am această constrângere privind fondurile europene, sper să găsim înțelegerea necesară ca în schimbul realizării benzii de circulație să compnsăm altfel indicatorii din proiect”, a mai spus acesta.

„În sfârșit am ajuns la ceea ce consideram soluția maximă, oprirea lucrărilor. Vom avea un studiu de mobilitate, concursuri pentru malul Someșului, iar după ce vom avea toate datele, toate proiectele, după consultarea publică, doar atunci vom vedea dacă întră buldozerul. Decizia de a amâna lucrările până când vom avea cea mia bună decizie, servește cel mai bine, binele public”, a spus Szakats Istvan, preşedintele Fundaţiei AltArt și totodată unul dintre cei mai activi membri ai societății civile.

Citiți și: Primăria dă replica activiştilor: Nu este vorba despre o “betonare a Someşului”

Pe malul Someşului se lucrează. Primarul Emil Boc îi contrazice pe activişti: se va face zonă pietonală şi pentru biciclete

ONG-urile clujene militează în continuare pentru spațiul verde de pe malul Someșului

Lanț uman împotriva betonării Someșului. „Una zicem. Alta facem. Ce facem?”

Distribuie:

Postaţi un comentariu